Dopamina

©

Autor:

Dopamina este un neuromediator, adică o substanță chimică ce traversează spațiul delimitat între doi neuroni (denumit sinapsă), cu scopul de a vehicula influxul nervos.

La nivelul creierului, informația circulă sub formă de impuls electric, via influx. Transmiterea acestuia are loc de la un neuron la altul sau de la un neuron la celula efectoare (celula musculară), grație participării obligatorie a mediatorilor chimici. Aceștia sunt considerați a fi purtători de informații nervoase specifice, iar din punct de vedere biochimic reprezintă substanțe biologic active, având o greutate moleculară redusă și al căror rol este de a asigura transferul informațiilor electrice din teritoriul presinaptic în teritoriul postsinaptic.

Principalii neurotransmițători simpatico-parasimpatici sunt considerați a fi acetilcolina și noradrenalina, însă în prezent se consideră că mai mult de 40 de substanțe endogene sunt cert sau potențial neurotransmițători.

Dopamina face parte din categoria aminelor biogene, fiind o catecolamină, alături de adrenalină și noradrenalină. Catecolaminele reprezintă substanțe active din punct de vedere biologic, având un nucleu catecolaminic comun și rezultând din metabolizarea treptată a tirozinei, până la atingerea stadiului final, reprezentat de adrenalină. [1], [5]

Producția și eliberarea dopaminei

„Nașterea” catecolaminelor are loc la nivelul neuronilor, pornind fie din tiroxină, fie din fenilalanină, care va fi supusă unui proces de hidroxilare, mediat de enzima denumită fenilalanil hidroxilaza. În urma hidroxilării tiroxinei va rezulta o substanță denumită dihidroxifenilalanina, care este cunoscută și sub denumirea prescurtată de DOPA. Ulterior, aceasta va fi supusă unui proces de decarboxilare, în urma căruia va rezulta dopamina - atât ca mediator chimic, cât și ca precursor al noradrenalinei; aceasta din urmă, sub influența unei enzime metilante ce provine din glanda medulospurarenală va fi transformată în adrenalină. După ce au fost sintetizate la nivelul corpului neuronal, catecolaminele vor fi depozitate la nivelul veziculelor cromafine, nivel de unde vor fi eliberate prin exocitoză. [1], [2]

Dopamina nu este doar forma precursoare a noradrenalinei, căci ea îndeplinește și funcție de mediator chimic, atât al nivel central, cât și la nivel periferic. La nivel periferic a fost pusă în evidență existența unor cantități dozabile de dopamină la nivelul retinei, plămânilor, vaselor și ganglionilor simpatici. La nivel central, dopamina reprezintă mai mult de jumătate din cantitatea totală de catecolamine cerebrale, aproape întreaga cantitate fiind localizată la nivelul nucleilor bazali și mezencefal. [1] Dopamina este produsă de câteva mii de neuroni, care însă nu reprezintă mai mult de 0, 3 % din totalul celulelor nervoase. [3]

Rolul și efectele dopaminei

Efectele fiziologice și farmacologice ale dopaminei se regăsesc atât la nivel central, cât și la nivel periferic, lucru posibil grație cuplării acesteia cu receptorii dopaminergici, care în funcție de afinitatea față de liganzii specifici au fost subîmpărțiți în 5 tipuri: D1, D2, D3, D4, D5. Dopamina reprezintă un stimulant al receptorilor alfa, beta și dopaminergici având acțiune directă, fiind desemnată așadar un agonist pe receptor, alături de adrenalină (epinefrină), noradrenalină (norepinefrină) și ibopamină. [1], [4]


Dopamina în doze mici are capacitatea de a stimula receptorii dopaminergici: acționând pe receptorii D1 localizați în paturile vasculare, determină în consecință vasodilatație, iar dacă acționează pe receptorii D2 cu localizare în musculatura netedă a vaselor și rinichilor, inhibă eliberarea de noradrenalină și dopamină. Administrată în doze medii, dopamina stimulează receptorii beta localizați în cord, creier, celule adipoase, macrofage și limfocite T. În doze foarte mari, dopamina stimulează receptorii alfa, care se găsesc în ficat, splină, musculatura netedă sfincteriană, musculatura prostatei, mușchiul dilatator al pupilei, mușchii pilomotori, cortex, celule juxtaglomerulare renale. [4]
Alte roluri certe ale dopaminei au fost evidențiate în: memorie, mișcare, mecanismul de recompensă, comportament, cogniție, somn, învățare, inhibiția prolactinei.

În ceea ce privește rolul dopaminei în controlul mișcării, este bine știut faptul că o anumită componentă a creierului, reprezentată de nucleii gri centrali reglează această funcție, a motricității. Aceștia depind însă de un nivel adecvat de dopamină pentru a putea funcționa în condiții optime. Dopamina reduce influența căii indirecte, pentru a favoriza creșterea influenței căii directe în nucleii gri centrali. Atunci când există un nivel scăzut de dopamină în creier, mișcările pot deveni întârziate ori dezordonate. Din contră, când există un nivel exagerat de dopamină, creierul este predispus elaborării unor mișcări inutile, asemenea unor ticuri repetitive.

În cadrul comportamentului asociat recompensei și plăcerii, dopamina joacă rolul unui produs chimic care „negociază” plăcerea la nivelul creierului, ea fiind stimulată de situațiile în care noi căutăm o activitate agreabilă. Generalizând, aceasta conduce la imediata observație că și o serie de factori precum anumite alimente, sexul, ori anumite substanțe sau medicamente consumate în mod abuziv reprezintă de asemenea stimuli pentru eliberarea de dopamină în creier, mai ales în anumite regiuni precum nucleul accumbens sau cortexul prefrontal. Cocaina și amfetaminele împiedică recaptarea dopaminei; cocaina inhibă competitiv captarea de dopamină în scopul creșterii nivelului acesteia, în vreme ce amfetaminele cresc concentrația de dopamină printr-un mecanism diferit. Amfetaminele sunt asimilate în structura dopaminei și în acest fel pot să pătrundă în neuronul presinaptic; intrând, ele vor expulza moleculele de dopamină din interiorul veziculelor de memorie, care stochează acest neurotransmițător.

În legătură cu influența dopaminei asupra memoriei, s-a evidențiat faptul ca un nivel optim de dopamină din creier, cu precădere la nivelul cortexului prefrontal, ajută la ameliorarea memoriei temporare de lucru. [8] În lobii frontali dopamina reglează fluxul de informații provenind din celelalte regiuni ale creierului, iar perturbări ale nivelului de dopamină la acest nivel sunt corelate cu o serie de tulburări neurocognitive, în special de memorie, atenție sau capacitatea de a rezolva probleme. Receptorii D1 și D4 par a fi de fapt responsabili de efectele asupra cogniției ale dopaminei. [5], [7]

Dopamina este de asemenea și inhibitorul principal al secreției de prolactină de către glanda hipofiză anterioară. Dopamina produsă de către neuronii nucleului arcuat al hipotalamusului este eliberată în vasele sanguine cu localizare hipotalamo-hipofizară de la nivelul eminenței mediane, care alimentează glanda hipofiză. Celulele lactotrope pot însă să producă prolactină și în absența dopaminei. Dopamina este din când în când un factor prolactino-inhibitor (PIF), prolactino-inhibitor hormon (PIH) ori prolactostatin. [1]

Numeroase studii au evidențiat faptul că un nivel redus al receptorilor D2 este corelat, la oameni, cu stare de neliniște sau fobie socială. Anumite caracteristici ale schizofreniei sunt legate de o condiție dopaminergică slabă, în anumite regiuni ale creierului. Pe de altă parte, persoanele cu tulburări bipolare în condiții maniacale, pot deveni hipersociale și de asemenea hipersexuale – aceste modificări fiind asociate unui nivel exagerat de dopamină. Așadar, perturbările maniacale pot fi reduse prin administrarea de antipsihotice dopamin-blocante. [6]

Dopamina joacă un rol notabil și în mecanismul durerii care are ca sursă sistemul nervos central (măduva spinării, nucleii gri centrali, cortexul insular, cortexul cingulat, talamusul). A fost demonstrat faptul că o reducere semnificativă a concentrației de dopamină este frecvent asociată cu prezența simptomelor dureroase, care apar cu precădere în maladia Parkinson. [6]

Nu în cele din urmă, dopamina reprezintă unul din neurotransmițătorii implicați în controlul fenomenelor digestive de tip grețuri și vărsături, grație interacțiunilor de la nivelul zonei declanșatoare de chemioreceptor. De pildă, Metoclopramidul este un antagonist de D2-receptor, acțiunea asupra acestuia evitând apariția acestor simptome. [4]

Utilizări farmacologice ale dopaminei

Din punct de vedere terapeutic, dopamina este administrată în situații precum insuficiență cardiacă acută, care poate fi consecutivă unui infarct miocardic acut (șoc cardiogen) – dopamina este singura catecolamină utilizată în șocul cardiogen, ea având ca efecte: creșterea debitului urinar, creșterea debitului cardiac și a funcției cardiace. De asemenea, dopamina mai poate fi folosită în tratamentul sindromului de debit cardiac scăzut postoperator, în șocul toxico-septic, în șocul traumatic și de asemenea în hipotensiune arterială cu valori considerabil scăzute. Este important de reținut faptul că administrarea dopaminei se face în doze ajustate individual. Persoanele cu o hipersensibilitate la dopamină sau excipienții acesteia, cu feocromocitom, tulburări cardiace necontrolate, stenoză aortică importantă sau hipovolemie reprezintă situații bine definite de contraindicație ale administrării de dopamină. [4]


Data actualizare: 21-07-2015 | creare: 21-07-2015 | Vizite: 28932
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!