Intestinul subtire

Autor:

Intestinul subtire este cel mai lung segment al tractului alimentar, cuprins intre stomac si intestinul gros, la acest nivel desfasurandu-se importante activitati fiziologice care conduc la prepararea hranei pentru celulele organismului.

Anatomia intestinului subtire

Intestinul subtire masoara aproximativ 5-6 m, de la pilor la valvula ileo-cecala si este impartit in trei segmente: duodenul, jejunul si ileonul.
Duodenul este portiunea incipienta a intestinului subtire, care spre deosebire de celelalte segmente prezinta mobilitate neglijabila si este in cea mai mare parte retroperitoneala. De la sfincterul piloric pana la flexura duodenojejunala, unde se continua cu jejunul, duodenul masoara 20-25 cm, desenand in jurul capului pancreatic o traiectorie semicirculara, ce desfasoara o tripla schimbare de directie, in urma careia, duodenului i se descriu patru portiuni anatomice. Detalii despre anatomia duodenului sunt prezentate in sectiunea Duodenul.
Jejunul si ileonul reprezinta portiunea mezenteriala a intestinului subtire, intraperitoneala si mobila, intinsa de la flexura duodenojejunala la valvula ileo-cecala, ocupand partea centro-inferioara a cavitatii abdominale. Jejun-ileonul masoara aproximativ 5-6 m lungime, iar valoarea medie a calibrului sau este apreciata la 3 cm initial si 2. 5 cm in portiunile terminale. Prin intermediul mezenterului, este atasat la peretele abdominal posterior si impreuna cu presa abdominala, exercitata prin raportul stabilit intre tonusul musculaturii abdominale anterolaterale si tensiunea gazelor din intestin, constituie principalele mijloace de fixare la acest nivel.
Pe traiectul sau, jejun-ileonul descrie o suita de semicercuri, care iau denumirea de anse intestinale, in numar de aproximativ 14-16. Pana la nivelul vertebrei L5, ansele se suprapun orizontal, dupa care se orienteaza vertical. Ansele sunt formate din ramurile aferente si eferente, intre care se interpun portiuni din mezenter. Fiecare ramura poate prezenta neregularitati sinuoase care formeaza ansele secundare. 40% din ansele intestinale sunt localizate in partea stanga latero-vertebral, 40% in pelvis si 20% in partea dreapta latero-vertebral.
Limita dintre cele doua segmente nu este bine definita si se admite ca jejunul masoara 2/5, iar ileonul 3/5 din lungimea totala a intestinului mezenterial. Totusi, diferentele sunt decelate de plicile circulare, mai numeroase la nivelul jejunului, acesta prezentand, spre deosebire de ileon, vascularizatie mai bogata si musculatura mai bine definita.

Vascularizatia jejun-ileonului

Circulatia arteriala este asigurata de artera mezenterica superioara, care desfasoara intre foitele mezenterului o curba cu convexitatea spre partea stanga. De la nivelul marginii convexe, iau nastere arterele jejunale si ileale care se bifurca intr-un ram ascendent si unul descendent, formand prin anastomoza arcadele vasculare. Din aceste arcade, se desprind ramuri mai mici, care se comporta similar, alcatuind arcade vasculare secundare, fenomenul continuand pana la formarea arcadelor vasculare cvaternare, din care sunt emise arteriolele drepte Dwight, a caror anastomoza este realizata la nivelul submucoasei sub forma unui plex capilar submucos, responsabil cu irigarea intestinului. Din arterele drepte se detaseaza arterele retrograde care vascularizeaza portiunile de intestin dintre foitele mezenterului.
Circulatia venoasa ia nastere la nivelul mucoasei intestinale, venele trecand in submucoasa unde alcatuiesc un prim plex venos, din care se desprind ramuri ce traverseaza musculara, pentru a forma ulterior reteaua venoasa subseroasa. De la acest nivel, sangele venos este drenat de venele jejunale si ileale, colectate de vena mezenterica superioara, tributara venei porte.
Circulatia limfatica este initiata de la nivelul chiliferelor centrale ale vilozitatilor, care ajung in lamina propria unde alcatuiesc reteua limfatica mucoasa. De aici, vasele limfatice strabat tunicile peretelui intestinal, edificand la fiecare nivel, succesiv, retele limfatice submucoase, intramusculare si subseroase. Astfel, vasele limfatice catre marginea mezenterica a intestinului subtire, de unde iau nastere chiliferele, ce traverseaza ganglionii limfatici situati intre foitele mezenterului, drenand ulterior in nodurile mezenterice superioare, trunchiurile intestinale, dupa care in cisterna Pecquet.

Inervatia jejun-ileonului

Inervatia este asigurata de fibrele plexului celiac, care in partea inferioara formeaza plexul mezenteric superior dispus concentric arterei mezenterice superioare. In peretele intestinal, patrund filetele nervoase care conduc la formarea plexului mienteric Auerbach, ce coordoneaza motilitatea intestinala, si a plexului submucos Meisser, care inerveaza tunica mucoasa si structurile sale.

Raporturile jejun-ileonului

Anterior omentul mare si peretele abdominal anterior
Posterior peretele abdominal posterior cu coloana vertebrala lombara, muschiul patratul lombelor si iliopsoas
Spatiul mezenterico-colic drept duodenul (flexura duodenala inferioara si portiunea orinzontala), capul pancreasului, rinichiul stang (extremitatea inferioara), iar prin intermediul peritoneului parietal cu vasele genitale si ureterul drept
Spatiul mezenterico-colic stang aorta, flexura splenica a colonului, duodenul (portiunea ascendenta), iar prin intermediul peritoneului parietal cu vasele mezenterice inferioare, vasele colice stangi, vasele genitale si ureterul stang

Superior mezocolonul transvers
Inferior vezica urinara, rectul si uterul
Lateral dreapta colonul ascendent
Lateral stanga colonul descendent

Configuratia interna a intestinului subtire

Este marcata de prezenta plicilor circulare si vilozitatilor intestinale.
Plicile circulare sau valvulele conivente Kerkring reprezinta cutele permanente ale mucoasei intestinale, orientate pe directie transversala. Acestea devin numeroase de la nivelul inferior al papilei duodenale mari, bulbul duodenal fiind lipsit de plici circulare. De la nivelul ileonului, descresc numeric, disparand la aproximativ 1 m de valvula ileocecala. Valvulele conivente maresc suprafata de absorbtie a intestinului subtire cu aproape 35%.
Vilozitatile intestinale sunt formatiuni proeminente cilindrice sau conice care captusesc suprafata libera a mucoasei, raspandite pretutindeni in intestinul subtire, de la pilor la valvula ileocecala. Vilozitatile intestinale sunt adaptate pentru indeplinirea absorbtiei intestinale, formate dintr-un ax conjunctivo-vascular, provenit din lamina propria si invelit prin epiteliul de suprafata.

Peretele intestinal

Prin intermediul structurii sale se acomodeaza la functiile intestinului subtire si este constituit din cele patru tunici specifice tractului digestiv abdominal, seroasa, musculara, submucoasa si mucoasa.
Tunica seroasa alcatuita din peritoneul visceral, captuseste tubul intestinal, facilitandu-i mobilitatea. Se comporta diferit in functie de segmentul intestinal, jejun-ileonul fiind acoperit aproape in intregime, continuandu-se cu mezenterul, iar la nivelul duodenului, seroasa inveleste numai fata anterioara a acestuia. Pe tunica musculara, peritoneul se aplica printr-o lama de tesut conjunctiva care ia denumirea de patura subseroasa.
Mezenterul reprezinta o lama dubla peritoneala care suspenda prin marginea sa libera, jejun-ileonul pe peretele abdominal posterior. Intre foitele peritoneale, mezenterul cuprinde o masa grasoasa, formatiuni neurovasculare si ganglioni limfatici. Radacina mezenterului este intinsa pe directie oblica, de la flancul stang al vertebrei L2, corespondent flexurii duodenojejunale la fosa iliaca dreapta, unde se afla valvula ileocecala.
Tunica musculara este responsabila cu indeplinirea activitatii motorii a intestinului subtire. Este dispusa similar unei paturi musculare bistratificate, cu un strat extern, alcatuit din fibre longitudinale si unul intern, format din fibre circulare. Executarea miscarilor are ca rezultat amestecul optim al continutului intestinal cu sucurile digestive concomitent cu deplasarea progresiva a masei alimentare in lungul intestinului catre segmentul urmator al tractului digestiv pentru continuarea procesului de digestie.
Tunica submucoasa favorizeaza alunecarea mucoasei pe musculara, fiind constituita din tesut conjunctiv lax si fibre elastice. Astfel, confera suportul valvulelor conivente, in grosimea acesteia plasandu-se numeroase vase sangvine, nervi ce alcatuiesc plexul submucos Meissner si foliculi limfoizi. La nivelul duodenului in submucoasa se intalnesc glandele Brunner responsabile cu elaborarea mucusului.
Tunica mucoasa reprezinta aproximativ 2/3 din peretele intestinului subtire si prezinta plicile circulare si vilozitatile intestinale. Astfel, mucoasa constituie componenta esentiala a intestinului fiind implicata in mod direct in procesele de secretie si absorbtie. La randul sau, mucoasa este formata dintr-o componenta epiteliala si lamina propria sau corion.
Componenta epiteliala prezinta epiteliul de suprafata care captuseste vilozitatile intestinale, la baza carora se invagineaza in corion, alcatuind criptele sau glandele Lieberkuhn. Din punct de vedere histologic, epiteliul de invelis este simplu, unistratificat, in compozitia caruia intra:
- enterocitele, absorbante, ce prezinta platoul striat ca expresie a activitatii de absorbtie, contribuind si la desfasurarea digestie prin intermediul enzimelor prezente la acest nivel.
- celulele caliciforme, mucoase, care produc mucus, intervenind in lubrifierea continutului intestinal, protejand mucoasa.
- celulele endocrine, argirofile S, la nivelul duodenului unde secreta enteroglucagon si secretina, si argirofile L, in special la nivelul ileonului, responsabile cu secretia colecistochininei.
In structura glandelor Lieberkuhn, pe langa celulele caracteristice epiteliului de suprafata, sunt prezente si celulele Paneth, specifice glandelor intestinale, in profunzimea carora sunt dispuse sub forma grupata.
Corionul mucoasei se interpune intre epiteliul de suprafata si musculara mucoasei, continand glande intestinale, formatiuni vasculare, filete nervoase emise de plexul submucos, precum si foliculi limfatici.
Musculara mucoasei intervine in adaptarea mucoasei la continutul intestinal si presupune asigurarea unui contact intim intre particulele alimentare si suprafata activa intestinala, favorizand implicit actiunea degradanta a sucurilor digestive secretate la acest nivel.

Fiziologia intestinului subtire

Digestia

Functia de digestie a intestinului subtire are ca rezultat digestia intestinala propriu-zisa, prin care particulele nutritive sunt prelucrate pana la produsi simpli asimilabili. Pe parcursul deplasarii in lungul tractului digestiv, alimentele sunt supuse unui ansamblu de procese, specifice fiecarui segment digestiv, care presupun transformari succesive si combinate, mecanice prin fragmentare, fizice prin solvire si chimice prin activitatea hidrolizanta a enzimelor. Astfel, particulele alimentare sunt descompuse pana la forme simple, initindu-se procesul de absorbtie prin care acestea trec in sangele circulant, pentru a fi distribuite celulelor corpului.
Digestia intestinala se desfasoara sub actiunea sucurilor bilo-pancreatice, ajunse prin intermediul ductelor coledoc si pancreatic care se deschid in ampula lui Vater, in duoden, si a sucului intestinal, secretat de glandele Lieberkuhn. Procesul de digestie este finalizat la nivelul marginii „in perie” a enterocitelor, fiind facilitat de motricitatea intestinala. Astfel, interdependeta dintre functia secretorie si functia motorie a intestinului conduce la indeplinirea digestiei intestinale.

Functia secretorie

Functia secretorie a intestinului subtire este pusa in evidenta de secretiile glandelor Brunner si Lieberkuhn.
Glandele Brunner sunt specifice duodenului, prezentand o secretie bogata de mucus si bicarbonat, ce protejeaza mucoasa intestinala de actiunea peptica a sucului gastric, neutralizand aciditatea continutului gastric propulsat in duoden.
Glandele Lieberkuhn sunt caracteristice intregului intestin subtire, fiind responsabile cu secretia sucului intestinal, un lichid apos, usor opalescent. Variatia pH-ului este evaluata intre 6,5-7, iar cantitatea secretata este apreciata la aproximativ 2L / 24h, fiind in cea mai mare parte absorbita.
Sucul intestinal cuprinde apa (97,5%) si reziduu uscat (2,5%) format din substante anorganice (ioni de Na, K, Ca etc. ) si substante organice (mucus, enzime rezultate din descuamarea celulelor). Celulele Paneth, situate in profunzimea glandelor Lieberkuhn, secreta enterokinaza, enzima continuta de sucul intestinal, aceasta activand tripsinogenul in tripsina, care la randul sau activeaza ulterior proenzimele sucului pancreatic. Celelalte enzime apar in sucul intestinal prin descuamarea a 250 g zilnic de celule epiteliale, corespunzatoare a 30 g de proteine. Reinnoirea epiteliului intestinal este considerata cea mai rapida din organism, cu o rata de 1 milion de celule pe minut, finalizandu-se in 3 pana la 5 zile. Astfel, glandelor intestinale le este atribuita functia de sinteza celulara permanenta prin care celulele nou-formate le substituie pe cele situate la nivelul polului superior al vilozitatilor, care sunt distruse in lumenul intestinal, fenomen urmat de descarcarea echipamentului enzimatic continut de acestea.
Enzimele enterocitare impreuna cu sucurile bilo-pancreatice sunt corelate prin activitatea lor succesiva cu procesul de digestie intestinala propriu-zisa desfasurat in trei etape:
- etapa extracelulara este caracteristica lumenului intestinal si consta in scindarea polimerilor pana la stadiul de oligomeri. Participarea sucului enteric este neinsemnata, finalitatea etapei fiind asigurata de enzimele pancreatice si enterocitare de la nivelul filamentelor glicocalixului si de pe membrana externa a enterocitelor.
- etapa membranara este desfasurata la nivelul membranei „in perie” a enterocitelor prin intermediul enzimelor cantonate pe suprafata membranei apicale. In urma reactiilor chimice la acest nivel sunt rezultati monomerii.
- etapa intracelulara presupune degradarea oligomerilor resorbiti sub influenta enzimelor citoplasmatice si lizozomale enterocitare consecutiv cu producerea monomerilor respectivi.
Efectul enzimatic al sucului intestinal este slab evidentiat, cercetarile histoenzimologice precizand existenta enzimelor active, localizate in special la nivelul polului apical, glicocalixului si marginii „in perie” a enterocitelor, iar printre acestea se regasesc:
- proteazele continua activitatea pepsinei si tripsinei, conducand la descompunerea polipeptidelor pana la stadiul de aminoacizi.
- polinucleotidazele sunt responsabile cu desfacerea acizilor nucleici, consecutivi degradarii nucleoproteinelor sub influenta pepsinei si tripsinei, in nucleotizi, care la randul lor sub activitatea nucleotidazelor se descompun in acid fosforic si nucleozide, o parte resorbite si o parte scindate prin interventia nucelozidazelor in elementele constituitive, care pun in evidenta bazele purinice si piramidinice continute de nucleozidele respective.
- dizaharidazele, precum maltaza, zaharaza, sucraza sau lactaza, descompun dizaharidele respective ajunse la acest nivel in monozaharide.
- lipaza intestinala scindeaza aproximativ 2-5% din totalitatea grasimilor digerate.
- lecitinaza actioneaza asupra lecitinei, care o desface in glicerol, acizi grasi, acid fosforic si colina.
- fosfataza are ca efect eliberarea acidului fosforic, prin actiunea sa asupra unor fosfati organici.
- enterokinaza este responsabila cu activarea tripsinogenului din sucul pancreatic.
Secretia sucului enteric se desfasoara in permanenta, iar calitatea si cantitatea acesteia este influentata de caracteristicile masei alimentare prin intermediul mecanismelor nervoase si umorale.
Reglarea nervoasa este evidentiata de mecanismele reflexelor locale, demarate prin stimularea receptorilor, situati la nivelul mucoasei intestinale, de catre continutul intestinal, in special de alimentele nedigerate. Receptorii trimit impulsuri catre centrii nervosi din plexurile intrinseci Meissner si Auerbach, care controleaza astfel mecanismul reflexelor locale. Parasimpaticul stimuleaza usor secretia intestinala, spre deosebire de simpatic, care o inhiba.
Mecanismul principal de control al secretiei intestinale este realizat prin reglarea umorala. Astfel, prin prezenta chimului alimentar, la nivelul mucoasei duodenale se elibereaza enterocrinina cu efect stimulator, dar si duocrinina, care stimuleaza secretia glandelor Brunner, pe langa secretina.

Functia motorie

Functia motorie a intestinului subtire este valorificata de patura bistratificata musculara din structura peretelui intestinal. Stratul extern este reprezentat de fibrele musculare longitudinale dispuse concentric in jurul stratului intern, ale carui fibre musculare sunt orientate in sens circular. Intre cele doua straturi se interpune o lama de testut conjunctiv, prin intermediul careia sunt realizate punti de legatura, activitatea interdependenta dintre cele doua straturi conducand la indeplinirea miscarilor complexe intestinale.
Miscarile de segmentare sunt provocate de contractia fibrelor circulare cand un segment intestinal este destins de continutul sau. Astfel, sunt generate strangulari temporare in diferite puncte ale segmentului, care dispar initiindu-se noi strangulari in puncte intermediare pe acelasi segment intestinal. Rezultatul acestor miscari consta in maruntirea continutului intestinal, amestecul acestuia cu sucurile digestive, precum si facilitarea procesului de absorbtie. Dupa denervare, miscarile segmentare persista la o intenstitate mai redusa, semn ca aceste contractii sunt partial dependente de plexurile nervoase intrinseci. Parasimpaticul amplifica intensitatea contractiilor, iar simpaticul are efect inhibitor.
Miscarile pendulare sunt evidentiate de contractia asimetrica a fibrelor musculare longitudinale care produc scurtarea ritmica a unui segment limitat si relaxarea pasiva a zonelor intermediare. Aceste miscari au ca rezultat progresiunea si regresiunea continutului intestinal pe o distanta de cativa centrimetri, maruntindu-l si amestecandu-l in acelasi timp cu sucurile digestive.
Miscarile tonice sunt oscilatiile intermitente ale tonusului musculaturii intestinale, care asigura contactul intim dintre vilozitati si particulele alimentare, contribuind intr-o oarecare masura si la inaintarea masei alimentare in lungul intestinului.
Miscarile peristaltice determina propulsia alimentelor in lungul intestinului, excitantul natural fiind reprezentat de distensia intestinala marcata de prezenta respectivului chim alimentar. Peristaltismul se desfasoara prin contractia fibrelor circulare inapoia zonei destinse si relaxarea acestora in segmentul anterior. Astfel, undele peristaltice progreseaza cu o viteza de 1-2 cm/min. Postalimentar, miscarile peristaltice sunt amplificate de reflexul gastroenteric, declansat de distensia gastrica. In general, peristaltismul este strans corelat cu plexul mienteric Auerbach, fara interventia acestuia, intensitatea miscarilor evoluand ineficient.
Reglarea motilitatii intestinului subtire este realizata prin intermediul factorilor nervosi si umorali.
Inervatia intrinseca este reprezentata de plexurile mienterice, a caror functionalitate este indeplinita prin cuplarea stimularii undelor cu activitatea contractila in scopul de a asigura propagarea. Arcurile reflexe intramurale sunt responsabile cu actiunea de coordonare a motilitatii intestinale, originea acestora constand in receptorii chimici sau presionali din peretele intestinal.
Inervatia extrinseca este evidentiata de nervii vagi si splanhnici simpatici, a caror terminatii ajung la nivelul plexurilor mienterice. Astfel, in stres emotional sau efort fizic, simpaticul inhiba motilitatea, in timp ce alimentatia o stimuleaza prin intermediul fibrelor vagale.
Factorii umorali moduleaza activitatea intrinseca a fibrelor nervoase sau actioneaza direct pe fibrele musculare netede. Motilina, gastrina, colecistochinina si substanta P stimuleaza motilitatea intestinala, iar peptidul intestinal vasoactiv, secretina, glucagonul si neurotensina au proprietati de relaxare asupra musculaturii netede intestinale.

Absorbtia

In general, la nivelul mucoasei intestinale, se desfasoara doua procese, insorbtia, ce reprezinta trecerea din lumen catre sange si inversul acesteia, exorbtia, miscarea din sange catre lumen. Cand rata de exorbtie este mai mare, rezultanta este secretia, iar in cazul in care rata de insorbtie este superioara, rezultanta o constituie absorbtia. Absorbtia reprezinta trecerea apei, electrolitilor si trofinelor alimentare prin mucoasa digestiva in mediul intern. Alimentele in lungul tractului digestiv, sub influenta enzimelor specifice, sunt supuse unor fenomene de scindare, in urma carora sunt transformate in particule mici, simple ce strabat mucoasa pentru a fi asimilate in economia organismului.
Mai multe despre absorbtia la nivelul intestinului subtire cititi aici.

Functia endocrina

Intestinul subtire reprezinta o sursa importanta de hormoni si substante peptidice, a caror rol este de a asigura functionalitatea tractului gastrointestinal. Functia endocrina a intestinului subtire este evidentiata prin implicarea celulelor endocrine de la acest nivel.
Celulele G, secretoare de gastrina, pot fi localizate la nivelul mucoasei duodenale, in bulbul duodenal. La nivelul intestinului subtire, gastrina are efect trofic.
Celulele M, secretoare de motilina, sunt predominante in mucoasa duodenala si jejunala superioara, iar principala activitate, la nivel intestinal, consta in coordonarea motilitatii.
Celulele EC1 sunt secretoare de substanta P, care la nivelul tubului intestinal exercita actiuni motorii, avand efect contracturant asupra fibrelor musculare netede intestinale concomitent cu stimularea miscarilor peristaltice si actiuni secretorii, amplificand secretia exocrina intestinala, inhiband astfel absorbtia intestinala.
Celulele K, secretoare de peptidul inhibitor gastric (GIP) , se gasesc in mucoasa duodeno-jejunala. GIP are efect stimulator al secretiei intestinale.
Celulele D, secretoare de somatostatina, la nivelul intestinului subtire, se gasesc amplasate predominant in mucoasa duodenala. Actiunile somatostatinei sunt in general inhibitorii, la nivelul intestinului inhiband secretia intestinala, contractia musculaturii netede si absorbtia de glucoza, aminoacizi si trigliceride, scazand fluxul sangvin splanchnic si portal.
Celulele L sunt secretoare de enteroglucagon, care are efect glicogenolitic, iar la nivel intestinal, inhiba motilitatea, precum si absorbtia de apa si electroliti. De asemenea, celulele L din mucoasa ileocolica secreta peptidul YY, care inhiba tranzitul intestinal si creste randamentul digestiei si absorbtiei la nivelul mucoasei.
Celulele S, predominante in mucoasa duodenala, sunt resposabile cu elaborarea secretinei, al carei rol principal este de a stimula in proportie de 80% secretia hidrelatica pancreatica. La nivelul intestinului subtire, intarzie digestia concomitent cu relaxarea musculaturii.
Celulele I din mucoasa duodeno-jejunala secreta colecistochinina, a carei functie primordiala este de a intensifica considerabil secretia ecbolica pancreatica. La nivelul intestinului subtire, colecistochinina sporeste fluxul limfatic, precum si tranzitul continutului intestinal.
Celulele D1 secreta polipeptidul intestinal vasoactiv (VIP). Acesta stimuleaza secretia intestinala, relaxeaza musculatura neteda intestinala si scade absorbtia de apa, sodiu si clor la nivelul jejunului.
Celulele P, secretoare de bombesina, sunt prezente in special la nivelul mucoasei duodenale. Bombesina influenteaza secretia gastrica si bilo-pancreatica, stimuland secretia colecistochininei si inhiband VIP. La nivelul musculaturii netede duodeno-jejunale, are efect relaxant.
Celulele N localizate in mucoasa ileonului secreta neurotensina in proportie de 80% din cantitatea totala secretata in organism. Acest peptid are efect inhibitor asupra motilitatii gastriintestinale si determina cresterea fluxului sangvin la nivelul ileonului.

Functia imunologica

Prin intermediul functiei imunologice, intestinul combate invazia permanenta si accentuata, pe cale digestiva, a variatiunii antigenice de etiologie bacteriana sau virala care desfasoara activitati potential agresive. Astfel, sistemul imun format la nivelul mucoasei intestinale este responsabil cu generarea unui raspuns imun prin care organismul tolereaza flora bacteriana din lumen sau se protejeaza de eventualii agenti patogeni.
Structurile limfoplasmocitare conlucreaza cu proprietatile specifice ale enterocitelor pentru dobandirea functiei imunologice. Plasmocitele intestinale sintetizeaza IgA, iar prin cuplajul a doua molecule de IgA cu „componenta secretorie” (CS), elaborata in stratul epitelial al glandelor Lieberkuhn, precum si cu lantul J, secretat de enterocite, se formeaza complexul IgA-CS-J-IgA care se depune la suprafata epiteliului, fiind descarcat ulterior in lumenul intestinal. Astfel, in situatii normale, epiteliul intestinal este protejat de agresiunea factorilor patogeni prin prevenirea aderentei bacteriilor la stratul epitelial si implicit a proceselor de colonizare si multiplicare, neutralizarea virusurilor si a toxinelor bacteriene, sistarea absorbtiei antigenice din lumenul intestinal sau prin degradarea antigenilor absorbiti, complexele imune cu IgA fiind redirectionate catre ficat.

Patologia intestinului subtire. Semne si simptome asociate

Afectiunile care intereseaza intestinul subtire sunt de cele mai multe ori consecutive cu dereglarea functiilor principale ale intestinului, acestea avand consecinte asupra economiei generale a organismului, stimptomatologia asociata fiind arbitrara si integrata in patologia digestiva generala.
O prezentare detaliata a afectiunilor intestinului subtire cititi aici.

Evaluare - metode de diagnostic in afectiunile intestinale

Complexitatea si interdependenta segmentelor constituente ale intestinului subtire, corelate cu diversitatea circumstantelor patologice prin care tulburarile de functionalitate determina un spectru largit de afectiuni, explica varietatea metodelor de evaluare la acest nivel, ale caror rezultate contribuie la intelegerea mecanismelor fiziopatologice, precum si, intr-o masura mai mare, la diagnosticarea afectiunilor respective.
Astfel, in functie de semnele si simptomele manifestate, in vederea stabilirii unui diagnostic final se poate recurge la:
- evaluarea secretiei gastrice acide;
- examen coprologic;
- steatocrit, test Sudan, test D-xiloza, test FIGLU, test Schilling, teste expiratorii, teste radioizotopice;
- jejunocultura, cromatografie, incubare in vitro;
- test imunoglobuline serice, imunoelectroforeza serica, teste de citotoxicitate;
- radiografie abdominala, ecografie, scintigrafie, arteriografie, tomografie computerizata, rezonanta magnetica nucleara;
- examen baritat, enteroclisma, pneumocolonul peroral;
- enteroscopia;
- biopsie intestinala, examen histologic clasic;
- manometria, electromiografia intestinala;
- laparotomie;

Proceduri specifice intestinului subtire

Gastroenteroanastomoza anastomoza realizata intre stomac si o ansa jejunala.
Enterorafia sutura plagilor sau perforatiilor intestinale.
Enterostomia deschiderea la piele a unei anse intestinale.
Enterectomia rezectia unei portiuni intestinale.
Enterotomie incizie la nivelul intestinului subtire.
Patologia intestinului subtire. Semne si simptome asociate

Afectiunile care intereseaza intestinul subtire sunt de cele mai multe ori consecutive cu dereglarea functiilor principale ale intestinului, acestea avand consecinte asupra economiei generale a organismului, stimptomatologia asociata fiind arbitrara si integrata in patologia digestiva generala. ...

Absorbtia la nivelul intestinului subtire

Absorbtia reprezinta trecerea apei, electrolitilor si trofinelor alimentare prin mucoasa digestiva in mediul intern. Alimentele in lungul tractului digestiv, sub influenta enzimelor specifice, sunt supuse unor fenomene de scindare, in urma carora sunt transformate in particule mici, simple ce strabat mucoasa pentru a fi asimilate in economia organismului. ...


Data actualizare: 28-05-2013 | creare: 21-09-2012 | Vizite: 69632
Bibliografie
1. Intestinul subtire - V. Papilian - Anatomia omului, vol. 2, editia 6, pag. 93
2. Intestinul subtire si gros - M. Grigorescu, O. Pascu - Tratat de gastroenterologie clinica, vol. 1, 1996, pag. 383
3. Intestinul subtire - B. Gheorghescu - Gastroenterologie clinica, 1982, pag. 156
4. Digestia Intestinala, Functia de absorbtie - G. Badiu, I. Teodorescu-Exarcu - Fiziologie, Colectia Alma Mater, 1993, pag. 212, pag. 234
5. Afectiuni ale tractului digestiv - Harrison - Principiile Medicinei Interne, pag. 1737
6. Intestine - Wikipedia, The Free Encyclopedia, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Intestine
7. Small Intestine Anatomy - Medscape Reference, Drugs, Diseases & Procedures, link: http://emedicine.medscape.com/article/1948951-overview#a1

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK