Anatomia și fiziologia corpului uman
Vizitarea site-ului implică acceptarea cookies-urilor. Citește mai multe
Boli și afecţiuni Semne și simptome Anatomie și fiziologie Medicamente Proceduri medicale Dicţionar medical

Oasele mainii

Oasele mainii sunt: opt oase carpiene care sunt legate intre ele prin intermediul unor ligamente, cinci metacarpiene si paisprezece falange.
Scheletul mainii este, deci alcatuit din 27 de oase impartite in trei grupe: carp, metacarp si falange.
Oasele mainii

Oasele mainii



Oasele carpiene

Sunt dispuse pe doua randuri transversale, fiecare dintre aceste randuri fiind format din patru oase:

1. Oasele primului rand

- sunt oasele situate proximal de radius si ulna.
a) osul scafoid: are forma usor alungita si este cel mai frecvent afectat in momentul producerii fracturilor carpului. Explicatia este ca, in momentul producerii unei cazaturi amortizate cu palma, unda de soc este transmisa de la nivelul osului capitat la radius, prin osul scafoid. i se descrie tuberculul osului scafoid la nivelul fetei anterioare, la nivelul caruia se insera retinaculul flexorilor si muschiul scurt abductor al policelui.
b) osul semilunar prezinta o fata superioara convexa, prin intermediul careia se articuleaza cu fata carpiana a radiusului si o fata inferioara concava care se articuleaza cu osul mare si osul cu carlig.
c) osul cuneiform (piramidal): i se descrie o baza orientata catre superior si varful catre infero-medial. Se articuleaza superior cu capul ulnei prin intermediul discului articular iar inferior cu osul carlig prin intermediul unei fatete articulare.
d) osul pisiform este cel mai mic os dintre oasele carpiene. Nomenclatura acestuia deriva din asemanarea cu bobul de mazare („Pisum”). I se descriu patru fatete: anterioara, posterioara, mediala, laterala si doi poli. Singura fateta articulara este cea posterioara, avand forma ovalara si articulandu-se cu piramidalul.

2. Oasele celui de-al doilea rand

a) osul trapez are sase fatete dintre care trei sunt articulare si trei nearticulare. I se descrie tuberculul osului trapez la nivelul fetei anterioare, la nivelul caruia isi au originea muschiul opozant al policelui, muschiul flexor scurt al policelui-capul superficial si primul muschi interosos palmar si se leaga retinaculul flexorilor.
b) osul trapezoid are forma de con, mai putin regulata. Prezinta o fata anterioara nearticulara la nivelul careia isi au originea capul oblic al muschiului adductor al policelui si capul profund al muschiului scurt flexor al policelui si o fata posterioara rugoasa. I se descriu de asemenea si patru fatete artculare: superioara, laterala, mediala si inferioara.
c) osul mare (capitat): este cel mai mare os dintre carpiene. I se descrie o fata superioara convexa care se articuleaza cu scafoidul si semilunarul si o fata inferoara cu trei fatete articulare. Anterior si posterior sunt fete nearticulate iar lanivelul fetei anterioare este un sant transversal, considerat a fii colul osului mare, despartind capul de corp.
d) osul hamatum (osul cu carlig): are o fata anterioara nearticulata la nivelul careia prezinta carligul osului hamat, o proeminenta cu aspect de carlig. In varful acestei proeminente se prinde retinaculul flexorilor.
Oasele carpiene sunt strans legate intre ele prin intermediul unor formatiuni ligamentare.

Canalul carpian

Este format dintr-un spatiu concav, format in directia ulnei din osul pisiform si osul cu carlig, iar in directia radiusului din osul scafoid si osul trapez si retinaculul flexorilor. Prin acest canal trec tendoanele muschilor flexor superficial al degetelor, muschiului flexor profund al degetelor, muschiului flexor radial al carpului si portiunea terminala a nervului median.
Retincalulul flexorilor este o banda de tesut conjunctiv care se insera pe tuberculul scafoidului, pe carligul osului cu carlig si pe osul pisiform.

Oasele metacarpiene

Formeaza scheletul palmei si sunt in numar de cinci, numerotate cu cifre romane, dinspre lateral spre medial. Acestea se articuleaza superior cu cel de-al doilea rand al oaselor carpiene si inferior cu falangele proximale.
Aceste oase prezinta un corp si doua extremitati:
- corpul are forma de prisma triunghiulara
- baza este situata proximal si prezinta pe fata superioara o fata articulara pentru randul distal al oaselor carpiene.
- capul prezinta o suprafata articulara pentru falanga proximala.
1. Metacarpian I:
- este cel mai scurt si cel mai gros
2. Metacarpianul II:
- este cel mai lung si are un aspect bituberculat
3. Metacarpianul III:
- este putin mai scurt decat metacarpianul II si prezinta superior o fata articulara pentru osul mare.
- i se descrie la nivelul fetei posterioare procesul stioidian, la nivelul caruia se insera muschiul lung etensor radial al carpului
4. Metacarpianul IV:
-prezinta doua fatete articulare pentru metacarpienele III si V
- nu prezinta proces stiloidian, spre deosebire de metacarpianul III, cu care se aseamana.
5. Metacarpianul V:
- este cel mai subtire si mic
- are o singura fata articulara pentru metacarpianul IV.
- este unitubercular la nivelul bazei.

Falangele

Sunt in numar de paisprezece, fiecare deget avand cate trei, cu exceptia policelui, care are doar doua. Acestea sunt falanga proximala, falanga medie si falanga distala.
Falanga proximala este cea mia bine reprezentata, fiind cea ma mare si avand o baza, un corp si un cap.
Baza falangei are forma piramidala si prezinta superior o fata articulara pentru articulatia cu capul metacarpianului respectiv.
Corpul falangei este turtit antero-posterior si prezinta o fata anterioara si una posterioara. Fata anterioara este plana iar cea posterioara este convexa.
Capul falangei prezinta o fata articulara cu aspect de trohlee, care se articuleaza cu baza falangei medii.
Falanga medie se aseamana foarte mult cu falanga proximala, dar este mai mica si prezinta o creasta sagitala care separa baza.
Falanga distala se aseamana cu falanga mijlocie dar corpul este mai lat superior si mai ingust inferior. Se descrie tuberozitatea falangei distale, situata distal. Aceasta este anterior rugoasa (la nivelul pulpei degetului) si neteda posterior (la nivelul patului unghial).

Mobilitatea articulatiei mainii

Este foarte importanta, realizandu-se prin miscari de flexie si extensie ale articulatiei mainii si articulatiei mainii cu antebratul. Permite, de asemenea, m, iscari laterale de inclinare spre interior a bratului si a cotului, sau miscarea cotului inspre exterior. Se descriu doua mecanisme articulare:
1. Radio-cubital
- acest mecanism face legatura dintre extremitatile inferioare ale radiusului si ulnei, permitand efectuarea miscarilor de pronatie si supinatie cu articulatia radio-cubitala superioara.
2. Radio-carpian
- fata superioara a celor trei oase ale primului rand de oase carpiene (scafoidul, osul semilunar si osul piramidal) se articuleaza cu extremitatile inferioare ale radiusului si ulnei, ceea ce permite efectuarea miscarilor mainii pe antebrat: flexia mainii dinspre inainte spre inapoi, precum si in lateral.
Marea suplete a articulatiei mainii este datorata existentei suprafetelor de cartilaj care acopera partea inferioara a radiusului si a partii inferioare a ulnei, care se articuleaza cu oasele carpiene prin intermediul unui ligament triunghiular.

Patologii asociate oaselor mainii:

- oase carpiene supranumerare
- fractura Pouteau-Colles: este cea mai frecventa fractura. Este situata la extremitatea inferioara a radiusului, ea antreneaza deplasarea in spate a fragmentului inferior al acestuia, care isi schimba brusc pozitia si patrunde in corpul osului. Toate extremitatile inferioare ale radiusului pot fi afectate: in acest caz, este vorba despre o fractura cominutiva (multipla) articulara cu fragmentarea epifizei radiusului si deplasarea majora a articulatiei radio-cubitale. Este posibil insa ca o singura parte a extremitatii inferioare sa fie fracturata: fractura cuneana. Deplasarea fracturii se poate face inspre palma sau inspre partea posterioara.
- tasare osoasa: o delasare minima, fara deformare aparenta, datorita soliditatii periostului. Apare la copii.
- „fractura in lemn verde”: fractura incompleta, este o dezlipire a epifizei. Apare mai ales la adolescenti spre sfarsitul perioadei de crestere, perioada in timpul careia cartilajul este relativ fragil. Se limiteaza rareori la articulatia mainii, afectand adesea si antebratul.
- artroza
- sindromul de tunel carpian
- chist sinovial.

Data actualizare: 10-05-2013 | creare: 11-09-2012 | Vizite: 19964

Medicina naturistă - mit sau realitate?
Una dintre cele mai mari controverse în medicină o reprezintă tratamentul alternativ naturist. Ca urmare am luat cele mai importante domenii și le-am analizat obiectiv. Aflați ce spun studiile: Accesați lista completă pe secțiunea dedicată medicinei naturiste