Plexul cervical

©

Autor:

Ramurile ventrale ale primilor patru nervi cervicali constituie plexul cervical, ce asigura inervatia musculaturii gatului si a pielii de la acest nivel, dar si a unor teritorii cutanate de la nivelul capului si regiunii toracice. Plexul cervical este localizat profund de vena jugulara interna, fascia cervicala profunda si muschiul sternocleidomastoidian, si anterior de scalenul mijlociu si muschiul ridicator al scapulei. Fiecare ram, cu exceptia primului se divide la randul sau in ram ascendent si ram descendent care se unesc formand buclele nervoase corespunzatoare sub forma de arcade.


Din prima arcada (C2-3), ramuri superficiale sunt furnizate capului si gatului, iar nervi cutananti pentru umar si torace pornesc din cea de-a doua arcada (C3-4). Din aceeasi nervi se desprind ramuri musculare si comunicante, superficiale si profunde. Ramurile superficiale perforeaza fascia cervicala si se distribuie stratului cutanat, in timp ce ramurile profunde sunt furnizate, de regula, muschilor. Ramurile superficiale fie ascensioneaza (nervii occipital mic, auricular mare si transvers cutanat) sau urmeaza un traiect descendent (nervul supraclavicular). Ramurile profunde se grupeaza in doua serii, mediala si laterala.

 

Plexul cervical

Plexul cervical

Ramurile profundeseria mediala

 

Ramuri comunicante pleaca din bucla nervoasa formata intre primele doua ramuri cervicale si ajung atat la nervii vagi si hipoglosi cat si la trunchiul simpatic. Ramul hipoglos paraseste ulterior nervul hipoglos prin intermediul mai multor ramuri, si anume meningeala, radacina superioara a ansei cervicale, nervi pentru tirohioid si geniohioid. De asemenea, exista un ram comunicant intre ramurile C4 si C5. Fiecare din primele patru ramuri ventrale cervicale primeste un ram comunicant cenusiu de la ganglionul simpatic cervical superior.  

Radacina superioara a ansei cervicale paraseste nervul hipoglos la nivelul triunghiului carotidian, inconjoara artera occipitala si descinde apoi anterior de sau prin teaca carotidiana. Contine si fibre care provin din primul nerv spinal cervical. Dupa ce emite un ram pentru burta superioara a muschiului omohioidian, i se alatura radacina inferioara a ansei cervicale, cu originea in nervii C2-3. Cele doua radacini formeaza ansa cervicala, din care pleaca ramuri pentru sternohioidian, sternotiroidian si burta inferioara a muschiului omohioidian. Se descrie si un ram care descinde anterior de pachetul vascular al gatului in torace si se va alatura nervilor cardiaci si frenici.

 

Ramurile musculare ajung la dreptul lateral al capului (C1), dreptul anterior al capului (C1-2), lung al capului (C1-3) si lung al gatului (C2-4). De asemenea, cu ramuri musculare contribuie radacina inferioara a ansei cervicale si nervul frenic.

Radacina inferioara a ansei cervicale se formeaza prin unirea a doua ramuri ce provin din C2 si respectiv C3. Aceasta descinde lateral de vena jugulara interna, o incruciseaza putin inferior de mijlocul gatului si se continua inainte alaturandu-se radacinii superioare anterior de artera carotida comuna, formand ansa cervicala, din care pleaca ramuri pentru toti muschii infrahioidieni cu exceptia tirohioidianului. In 75% din cazuri radacina inferioara se formeaza din ramurile ventrale ale nervilor C2 si C3, in 15% din C2-4 si numai din C3 in 5% din cazuri.


 

Ramuri profundeseria laterala

 

Ramuri comunicante

Ramurile profunde laterale ale plexului cervical (C2-4) pot realiza conexiuni cu nervul accesor spinal (XI) in sternocleidomastoidian, triunghiul posterior al gatului sau sub trapez.

 

Ramuri musculare

Sunt distribuite sternocleidomastoidianului (C2-4), trapezului (C2 si posibil C3), levatorului scapular (C3-4) si scalenului mijlociu (C3-4). Ramuri pentru trapez strabat triunghiul posterior al gatului oblic mai inferior de nervul accesor spinal (XI).


Data actualizare: 05-08-2013 | creare: 30-07-2013 | Vizite: 30710
Bibliografie
1. Gray's Anatomy, The Anatomical Basis of Clinical Practice - Susan Standring [Editor-in-Chief] - 40th Edition, 2008
2. Integrative Components of the Nervous System - M. Patestas, L. P. Gartner, A Textbook of Neuroanatomy, 2009, pag. 135
3. Nervii capului si gatului - V. Ranga - Anatomia omului, Capul si gatul, vol. 5, 2002, pag. 95
4. Patologia nervilor - R. Horia - Tratat de neurologie, [sub reactia] C. Arseni, partea II, 1981, pag. 1189
5. Foot drop - Wikipedia, The Free Encyclopedia, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Foot_drop
6. Morton's neuroma - Wikipedia, The Free Enciclopedya, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Morton's_neuroma
7. Komar syndrome - Dr Ethan TAUB - Orphanet, The portal for rare diseases and orphan drugs, link: http://www.orpha.net/consor/cgi-bin/OC_Exp.php?lng=en&Expert=51890
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!