Anatomia și fiziologia corpului uman
Vizitarea site-ului implică acceptarea cookies-urilor. Citește mai multe
Boli și afecţiuni Semne și simptome Anatomie și fiziologie Medicamente Proceduri medicale Dicţionar medical

Rectul

Autor:

Rectul este portiunea terminala a intestinului gros, unde are loc stocarea provizorie a bolul fecal, inainte de a fi evacuat din organism.

Anatomia rectului

Rectul continua colonul sigmoidian de la nivelul vertebrei S3, aceasta limita superioara fiind marcata de punctul terminal al mezocolonului sigmoidian, indicat in mod constant prin jonctiunea recto-sigmoidiana care se prezinta sub forma unei strangulatii. De la origine descinde prin pelvis, traverseaza perineul si se deschide la exterior prin anus, limita sa inferioara fiind reprezentata de linia circulara ano-cutanata corespunzatoare jonctiunii dintre tegumentul anal cu pielea perineului.

Din punct de vedere topografic, traiecul segmentului rectal prezinta o portiune pelviana, denumita ampula rectala si una perineala, reprezentata de canalul anal. Provenienta embiologica distincta, ampula rectala de origine endodermala, iar canalul anal de origine ectodermala, explica diferentele de structura, vascularizatie, inervatie si patologie dintre cele doua portiuni ale rectului. De asemenea, se deosebesc si din punct de vedere functional, ampula rectala indeplineste rolul de rezervor ce depoziteaza temporar materiile fecale, in timp ce canalul anal este conductul in care continutul portiunii precedente se evacueaza.
Patologia colonului

Patologia colonului



Denumirea rectului este contrazisa partial de directia sa, ce descrie o traiectorie sinuoasa, prezentand o serie de inflexiuni, ale caror situatie se exprima in plan sagital si frontal.
Flexura sacrala este curbura superioara in plan sagital a rectului. Este concava anterior si urmeaza fata pelviana a sacrului, ajungand pana la 3 cm anterior de varful coccisului. De la acest nivel, rectul se incurbeaza brusc, sub un unghi aproape drept, catre posterior, traversand perineul posterior inferior catre anus, descriind astfel, flexura perineala, dispusa de asemenea in plan sagital, insa cu concavitatea posterior. Intre cele doua flexuri, se formeaza unghiul ce indica limita exterioara dintre portiunea pelviana si perineala a rectului, care raspunde varfului prostatei la barbat si jumatatii inferioare a vaginului la femeie.
Curburile in plan frontal sunt intalnite inconstant si mai putin exprimate comparativ cu cele din plan sagital. Acestea se disting pe segmentul pelvian si sunt conditionate de prezenta unor depresiuni transversale situate pe fele sale laterale. Curbura superioara corespunde nivelului vertebrelor S3 si S4, iar orientarea concavitatii acesteia este spre stanga. Curbura inferioara prezinta concavitatea orientata spre dreapta, iar localizarea sa corespunde articulatiei sacrococcigiene.

Forma, dimensiunile si configuratia externa a rectului sunt dependente de gradul sau de umplere. Cand este gol, are un aspect aproximativ tubular, iar in stare de distensie obisnuita, este fusiform. Lungimea sa variaza intre 12-14 cm, din care segmentul ampular masoara 9-11 cm, iar restul corespunde canalului anal. De asemenea, calibrul difera intre cele doua portiuni, la nivelul ampulei osciland intre 2-3 cm si 5-6 cm in functie de gradul de umplere, determinand o capacitate medie apreciata la o valoare intre 300-400 cm3. Canalul anal, fiind strans de sfinctere, prezinta o cavitate virtuala.
Suprafata externa a rectului se deosebeste in mod evident de colon prin absenta teniilor musculare, a haustrelor si a apendicelor epiploice. Aspectul fasciculat este redat de stratul muscular longitudinal care prin amploarea dezvoltarii sale la acest nivel formeaza o patura continua la suprafata rectului. Pe fetele laterale ale portiunii ampulare se evidentiaza depresiunile si santurile transversale, produse de plicaturarea peretelui rectal.

Configuratia interna a rectului difera in cele doua portiuni ale sale.
La nivelul ampulei rectale se disting plicele longitudinale pasagere, care dispar concomitent cu destinderea acesteia si plicele transversale sau valvulele lui Houston, ce corespund santurilor transversale care configureaza la exterior suprafata rectului. Extremitatile plicelor transversale se intercaleaza scalariform, anterior si posterior, conferind cavitatii rectale aspectul spiralat, cu rol in modelarea bolului fecal si in incetinirea progresiunii sale.
Aspectul interior al canalului anal este particularizat prin intermediul unor reliefuri reprezentate de coloane, valvule si sinusuri anale.
Coloanale anale Morgangni sunt prezente sub forma a 8-10 plice longitudinale ce masoara intre 12-15 cm. Fibrele musculare longitudinale se condenseaza in fascicule, intrand cate unul in alcatuirea acestor coloane, alaturi de ramurile vaselor rectale superioare. Bazele a doua coloane anale adiacente sunt unite prin cate o plica semilunara a mucoasei, care ia denumirea de valvula anala Morgagni, iar intre aceasta si peretele canalului anal se delimiteaza cate un sinus anal Morgangni, cu rol in depozitarea mucusului elaborat de glandele mucoasei, intrebuintat la lubrifierea materiilor fecale, facilitand evacuarea acestora.

Regiunea circulara ce corespunde coloanelor anale poarta numele de zona colonara, iar zona hemoroidala coincide cu aria portiunilor mai proeminente ale coloanelor. Linia ondulata conturata de marginea libera a valvulelor lui Morgagni, strabate baza coloanelor si ia denumirea de linie pectinata. Aceasta marcheaza mijlocul sfincterului anal intern, reprezentand si un punct de reper aproximativ pentru delimitarea dintre teritoriile de inervatie somatica si viscerala, dintre limfaticele somatice si viscerale si dintre sistemele venoase port si cav inferior. Pectenul este zona intermediara, de forma circulara, incepe de la nivelul liniei pectinate si se intinde catre inferior pe o distanta ce masoara intre 12-15 mm pana la nivelul liniei albe Hilton, reprezentata printr-o depresiune, de asemenea de forma circulara, ce indica separatia dintre sfincterul anal intern si portiunea subcutanata a sfincterului anal extern, motiv pentru care mai poarta denumirea de linie intersfincteriana.

Din alcatuirea peretilor rectului fac parte aceleasi tunici caracteristice segmentelor canalului digestiv.
Tunica externa este reprezentata de peritoneu si adventitie.
Peritoneul acopera numai jumatatea antero-superioara a ampulei rectale, iar prin reflexia sa, anterior formeaza excavatii distincte in functie de sex si lateral desemneaza recesurile pararectale.
Restul rectului, este acoperit de adventitie, formata din tesut conjunctiv lax, ce se continua cu testul conjunctiv al pelvisului.
Tunica musculara este constituita din fibre longitudinale si circulare, ale caror straturi se continua unul cu altul, asigurandu-le activitatea sinergica a acestora.
Stratul longitudinal este pozitionat la exterior si provine din dispersarea teniilor colonului sigmoidian. La nivelul canalului anal, fibrele longitudinale se impart in fascicule externe, care ajung pe fascia superioara a diafragmei pelviene, fascicule mijlocii, care se impletesc cu fibrele mediale ale ridicatorului anal terminandu-se pe membrana Laimer, si fascicule interne, care fuzioneaza cu fibrele striate ale fasciculului puborectal anal si formeaza fasciculul longitudinal conjunct. Acest fascicul descinde in interpozitia dintre sfincterul intern si cel extern al anusului, dupa care se continua cu o lama de fibre conjunctivo-elastice, ce se divide intr-o serie de septuri care iradiaza asemenea unui evantai. Septul din pozitia cea mai mediala este denumit septul intermuscular, datorita faptului ca se angajeaza printre fibrele sfincterului intern si fasciculul subcutanat al sfincterului extern, inserandu-se ulterior la nivelul liniei albe, pe corionul tegumentului canalului anal. Restul septurilor iradiaza in sfincterul intern, iar majoritatea se consolideaza pe piele, de la nivelul liniei albe catre regiunea periferica a orificiului anal, printre acestea intalnindu-se si fibrele musculare care constitie muschiul corrugator cutis ani, ce participa prin intermediul contractiei sale la cutarea pielii perianale. Din stratul longitudinal se desprinde muschiul rectococcigian, care se orienteaza catre vertebrele a 2-a si a 3-a coccigiana si muschiul rectouretral care ajunge la nivelul uretrei membranoase.
Stratul circular este pozitionat in profunzimea stratului longitudinal, iar fibrele sale se intind pe toata lungimea rectului. In anumite zone, prin hipertrofiere, fibrele circulare se organizeaza in sfinctere, precum sfincterul intern al anusului, care se desfasoara intre zona colonara si linia alba Hilton. Pe langa acesta, sunt descrise si formatiuni precum sfincterul superior al lui O’Beirne, prezent la nivelul de separatie dintre ampula rectala si colonul sigmoidian si sfincterul lui Nelaton, corespunzator bazei plicei semilunare Kohlrausch, la 6-8 cm superior de orificiul anal.
Tunica submucoasa faciliteaza alunecarea mucoasei si prezinta o bogata retea vasculara, in special plexuri venoase, ale caror dilatatii varicoase conduc la aparitia nodulilor hemoroidali. Gradul de alunecare marit din regiunea ampulei rectale poate intermedia atat prolapsul cat si decolarea mucoasei, iar formatiunea inelara, de la nivelul pectenului din canalul anal, format din fibre colagene si celule musculare netede provenite din fasciculul longitudinal conjunct si fixate pe corionul tegumenului, poate scleroza consecutiv cu diverse procese inflamatorii, dand nastere unor stenoze.
Tunica mucoasa este organizata din componenta epiteliala, reprezentata de epiteliul de suprafata si aparatul glandular, si componenta conjunctivo-reticulara, reprezentata prin corion.
In zona superioara, mucoasa corespunzatoare ampulei rectale prezinta, din punct de vedere histologic, epiteliu de tip intestinal, simplu, cilindric cu celule absorbante, ce imprima capacitatea de absorbtie a mucoasei ampulei, si caliciforme, care intra in alcatuirea glandelor Lieberkuhn de la acest nivel. Corionul prezinta foliculi limfoizi solitari. Particularitatea mucoasei din zona colonara a canalului anal este eviedntiata de prezenta glandelor anale situate in zona sinusurilor anale, ce patrund in profunzimea submucoasei si a sfincterelor anale.
In zona intermediara, mucoasa prezinta epiteliu pavimentos, stratificat, nekeratinizat, iar corionul devine bogat in fibre elastice.
Din vecinatatea liniei albe Hilton, se remarca zona cutanata, unde canalul anal este captusit de anorderm. La acest nivel, epiteliul stratificat al mucoasei se keratinizeaza treptat, corionul preluand in mod corespunzator caracterele dermului. Limita terminala a zonei cutanate este redata de linia ano-cutanata.

Vascularizatia si inervatia rectului

Circulatia arteriala este reprezentata de arterele rectale frecvent numite si hemoroidale.
Artera rectala superioara este principala artera a rectului si constituie ramul terminal al arterei mezenterice inferioare. Din acest ram se desprind doua colaterale care descind pe fetele externe ale ampulei rectale nivel la care dau numeroase ramuri ce patrund sub fascia rectala in peretii rectului. O parte se distribuie tunicilor, iar restul se organizeaza sub forma unui plex submucos ce participa la irigarea mucoasei intregului rect. Ramul stang al arterei rectale superioare participa alaturi de arterele sigmoidiene la formarea anastomozei lui Sudeck, cu rol in chirurgie, restabilind circulatia in procedeele de amputatie a rectului canceros.
Arterele rectale mijlocii au originea in arterele iliace interne si ajung sa irige peretii anterolaterali ai portiunii inferioare a ampulei si canalul anal, cu exceptia mucoasei.
Arterele rectale inferioare se desprind in arterele rusinoase, se angajeaza pe sub muschii ridicatori anali, traverseaza fosa ischiorectala si contribuie la vascularizatia canalului anal, cu exceptia mucoasei.

Venele rectului
au originea la nivelul submucoasei, in plexul venos rectal, din care pleaca venule ce traverseaza tunica musclara alcatuind ulterior venele rectale, denumite si hemoroidale. Vena rectala superioara este singulara si colecteaza sangele de la ampula rectala, transportandu-l in vena mezentrica inferioara tributara venei porte. Venele rectale mijlocii se formeaza la nivelul portiunii inferioare a ampulei rectale dupa care ajung sa se verse in venele iliace interne, iar venele rectale inferioare conduc sangele din regiunea canalului anal catre venele rusinoase interne, tributare venelor iliace interne, care la randul lor se varsa in vena cava inferioara. Astfel, la nivelul rectului se consolideaza o anastomoza porto-cava, ce prezinta importanta functionala si clinica.

Vasele limfatice
sunt originare din plexurile mucos si submucos, corespunzatoare tunicilor respective, nivel de la care se organizeaza sub forma a trei pediculi ce acompaniaza traiectul venelor. Pediculul superior este satelitul arterelor rectala superioara si mezenterica inferioara, colectand limfa, in cea mai mare masura, de la nivelul ampulei. Traiectul sau se intercaleaza cu o serie de noduri limfatice, anume nodurile pararectale, pe fata posterioara a ampulei si la bifurcatia vaselor rectale superioare, nodurile sacrate, situate intre rect si fata pelvina a sacrului, si nodurile mezenterice inferioare, din mezocolonul sigmoidian si de pe traiectul arterei omonime. Pediculul mijlociu este constituit din vasele limfatice corespunzatoare venelor rectale mijlocii si dreneaza limfa din portiunea inferioara a ampulei si canalul anal catre nodurile iliace interne. Pediculul inferior aduna limfa din portiunea inferioara a canalului anal si a zonei perianale varsandu-se ulterior in nodurile inghinale superficiale.

Nervii rectului
se dispun sub forma unor plexurilor rectale superior, mijlociu si inferior. In principal plexul hipogastric inferior asigura inervatia rectului, din cuprinsul sau facand parte fibre simpatice, ajunse pe calea nervului presacrat si fibre parasimpatice, venite prin intermediul nervilor splanhnici pelvieni. Catre extremitatea inferioara a canalului anal ajung nervii rectali inferiori, de natura somatica. Fibrele simpatice eferente fac sinapsa in ganglionul mezenteric inferior pe care il strabat inainte de a ajunge la musculatura rectului, inhiband-o concomitent cu contracturarea sfincterului anal intern. Fibrele parasimpatice eferente traverseaza, de asemenea, ganglionul mezenteric inferior, facand sinapsa ulterior in plexul mienteric Auerbach. Acestea sunt responsabile cu contractia musculaturii si relaxarea sfincterului anal intern. Impulsurile aferente sunt dirijate atat prin intermediul fibrelor simpatice cat si a fibrelor parasimpatice.

Raporturile rectului

Ampula rectala este plasata in partea posterioara a excavatiei pelviene, unde ocupa loja rectala, delimitata astfel:
- anterior: fascia prostatoperitoneala la barbat, parametrul la femeie.
- posterior: fascia parietala a pelvisului, sacrul si coccisul pe care se insera muschii piriform si respectiv coccigian.
- lateral (stanga si dreapta): fascia parietala a pelvisului, muschii ridicatori anali.
- superior: peritoneul (inchide incomplet loja, comportarea sa la acest nivel realizand comunicarea dintre spatiul pelvisubperitoneal si retroperitoneal).
- inferior: aderentele ridicatorilor anali si a fasciilor proprii la peretii rectului (inchid complet loja).

Fascia rectala reprezinta teaca fibroasa ce captuseste ampula rectala, pe care se reflecta in sus, de la nivelul extremitatii inferioare a acesteia, dupa ce fascia parietala a pelvisului, din care provine, tapeteaza fata superioara a diafragmei pelviene. Posterior, fascia rectala ascensioneaza pana la extremitatea superioara a ampulei, iar anterior formeaza la barbat fascia prostatoperitoneala sau rectovezicala si la femeie fascia rectovaginala. Lateral este legata cu lama sacrorectogenitopubiana prin aripioarele rectului, interpretate de lamele conjunctivale condensate pe traiectul vaselor rectale mijlocii. Intre fascie si suprafata exterioara a ampulei rectale se interpune un strat de tesut conjunctiv lax care permite decolarea si enuclearea acesteia. In sus si catre partile laterale, tesutul conjunctiv se continua cu conjunctivul subperitoneal sau fascia pelvis.
Fascia rectala izoleaza rectul de organele din vecinatate si il fixeaza in pozitia sa, alaturi de mijloacele de sustinere reprezentate de muschii ridicatori anali si fasciile lor, muschii rectouretral, retrococcigian, precum si de mijloacele de suspensie, reprezentate de perineu si pediculii vasculari cu lamele fibroase organizate in jurul acestora care vin din continuitatea colonului sigmoidian.

Prin intermediul fasciei sale, ampula rectala descrie urmatoarele raporturi:
- fata anterioara prezinta raporturi diferite in functie de sex. La barbat peritoneul formeaza excavatia rectovezicala in care descind ansele pelviene ale intestinului mezenterial si colonul sigmoidian. Jumatatea inferioara, este extraperitoneala si vine in raport prin intermediul septului rectovezical si rectoprostatic cu prostata, veziculele seminale, ductele deferente si fundul vezicii urinare. Intre septuri si rect se identifica spatiul prerectal. La femeie peritoneul formeaza excavatia rectouterina sau fundul de sac al lui Douglas, ce coboara mai mult spre planseul pelvian comparativ cu excavatia rectovezicala la barbat. Spatiul este ocupat de ansele intestinului mezenterial si colonul sigmoidian. Inferior, vine in raport cu vaginul si septul rectovaginal care se interpune intre acesta si suprafata ampulei rectale la acest nivel.
- fata posterioara este modelata de concavitatea sacrului si coccisului cu muschi piriformi si coccigieni care isi au originea de insertie catre partile laterale ale oaselor respective. Pe acest plan osteo-muscular se intalnesc aplicate vasele sacrate mediane si laterale, glomul coccigian, lanturile simpatice sacrate si ramurile ventrale ale nervilor S3 si S4.
- fetele laterale sunt acoperite de peritoneul care formeaza la acest nivel recesurile pararectale. Prin reflexia peritoneului, este identificat un segment superior, care vine in raport cu colonul sigmoidian si ansele intestinului subtire, iar prin destinderea sa raspunde ureterelor si vaselor iliace interne, la sexul feminin adaugandu-se ovarele si tubele uterine, si un segment inferior, captusit de fascia rectala, care vine in raport cu plexul vegetativ hipogastric inferior si lama sacrorectogenitopubiana, lateral de care se intalnesc ramurile vaselor iliace interne si ureterul.

Canalul anal trece prin diafragma pelvina, descinde prin perineul posterior intre fosele ischiorectale si se deschide la exterior prin anus. In pozitia sa este fixat in princiapal prin intermediul aderentelor la muschii ridicatori anali, transvers profund al perineului si sfincter striat extern.
Fata anterioara prezinta raporturi diferite in functie de sex. Astfel, la barbat stabileste raporturi dinspre superior catre inferior, succesiv cu varful prostatei, uretra membranoasa, muschiul transvers profund al perineului, glandele bulbouretrale Cowper si bulbul penisului. In partea superioara, intre traiectul rectului si al uretrei se delimiteaza spatiul rectouretral ocupat de muschiul rectouretral. La femeie, canalul anal vine in raport cu peretele posterior al vaginului, cu care delimiteaza spatiul rectovaginal.
Fata posterioara vine in raport cu ridicatorii anali, ligamentul anococcigian si prelungirile posterioare ale foselor ishiorectale.
Fetele laterale contribuie semnificativ la alcatuirea peretelui medial al fosei ischiorectale de partea respectiva.

Fiziologia rectului

Rectul se asociaza cu finalitatea digestiei, fiind implicat in evacuarea bolului fecal din organism. Acest proces poarta denumirea de defecatie si este un act reflex controlat cortical. In majoritatea timpului, rectul nu contine materii fecale, acestea acumulandu-se in colonul sigmoidian, iar cand are loc peristaltismul la acest nivel, se declanseaza deplasarea bolului fecal catre rect, fiind initiata senzatia de necesitate a defecarii, concomitent cu contractia reflexa a rectului si relaxarea sfincterelor anale.

Reflexul intrinsec al defecatiei
este mediat prin sistemul nervos enteric si este demarat din momentul in care materiile fecale ajung in rect. In urma acumularii a aproximativ 200-300g materii fecale in ampula rectala, se exercita o presiune de 40-50 mmHg asupra peretilor acesteia, generand semnale aferente care sunt conduse catre plexul mienteric Auerbach, ce initiaza ulterior unde peristaltice pe colonul descendent, sigmoidian si rect. Pe masura ce unda peristaltica inainteaza catre anus, are loc inhibarea sfincterului anal intern, iar daca in acelasi timp se produce relaxarea voluntara a sfincterului anal extern, se va desfasura defecatia.

Eficienta reflexului intrinsec este potentata de reflexul parasimpatic de defecatie ce implica segmentele sacrale ale maduvei spinarii. La stimularea terminatiilor nervoase de la nivelul rectului sunt transmise semnale catre maduva spinarii, dupa care pe calea fibrelor eferente parasimpatice ce apartin nervilor pelvici, ajung comenzi cu efect contractil la colonul descendent, sigmoidian, rect si anus. Prin urmare, intensitatea undelor peristaltice creste, sfincterul anal intern se relaxeaza, rezultand astfel conversia defecatiei intrinseci intr-un act motor puternic. Impulsurile aferente ajunse la maduva spinarii initiaza atat contractia muschilor abdominali, cat si coborarea planseului pelvin in vederea facilitarii eliminarii bolului fecal.

In cazul unei persoane ce respecta anumite obiceiuri igienice formate, relaxarea sfincterului intern si trecerea fecalelor catre anus declanseaza in mod normal o contractie aproximativ instantanee a sfincterului extern, ce va suspenda temporar actul defecatiei. Cu exceptia copiilor si a persoanelor inepte din punct vedere mental, starea de constienta guverneaza controlul voluntar al sfincterului anal extern, relaxandu-l cand defecatia este permisa sau contractandu-l cand conditiile sociale nu sunt acceptabile.

Patologie ano-rectala

Profilul proctologului in sectia de gastroenterologie s-a conturat treptat, prin abordardarea unei noi conceptii corelate cu interpretarea manifestarilor patologice de la acest nivel terminal al tubului digestiv, care detine o simptomatologie caracteristica, ce diferentiaza in mod evident afectiunile ano-rectale din tabloul tuturor suferintelor intestinale. Rectul participa in mod activ la patologia colonului, simptomele proprii fiind uneori confundate cu cele ale unei afectiuni superioare sau ascunse de o reactie colica reflexa, care poate domina intreg tabloul clinic. De regula, mai ales afectiunile proliferative, pot evolua o perioada indelungata de timp asimptomatic, aceastea fiind tradate tardiv prin semne minore. Simptomatologia timpurie a afectiunilor ano-rectale este asociata cu dereglarile sfincteriene si perturbarea secundara a ritmului defecatiei.

Simptomul cardinal al sindromului anal este durerea, de obicei violenta, resimtita permanent sau intermitent, ce poate fi acompaniata de tenesme, provocate de contractura discontinua si dureroasa a sfincterelor, hemoragie, care poate acoperi materiile fecale, si secretii seroase sau purulente, accentuate la efort.

Sindromul rectal
propriu-zis este evidentiat de senzatiile false ale necesitatii de defecare. Evacuarile de scaun sunt minime si frecvente, contin produse patologice si pot fi urmate sau precedate de durere colicativa exprimata in fosa iliaca stanga cu iradieri pe traiectul colonului si catre anus sau organele genitale.
Cititi mai multe despre patologia ano-rectala aici...

Explorare - Diagnostic

Diagnosticul afectiunilor ano-rectale rezulta din corectitudinea abordarii modalitatilor de examinare a potentialului pacient si utilizarii mijloacelor obiective de investigatie. Anamneza stabileste cronologia debutului simptomelor si dependenta acestora de actul fiziologic al defecarii, iar examinarea locala trebuie sa tina cont de teama, durerea si disconfortul pacientului, respectandu-se in acelasi timp pozitia corespunzatoare efectuarii examenului proctologic. Prin inspectia regiunii anale se cerceteaza modificarile patologice observabile la aceast nivel, iar palparea poate pune in evidenta induratia unei tumori sau a unui abces perianal. Tuseul rectal este echivalent cu explorarea digitala a rectului si reprezinta un examen de rutina in diagnosticarea afectiunilor anorectale. Anuscopia si recto-sigmoidoscopia se practica in general dupa tuseul rectal, tinandu-se seama de inflexiunile rectului si de multiplele accidente ale reliefului suprafetei sale interioare. Biopsia nu implica dificultati semnificative in executare, iar pentru evitarea erorilor de diagnostic se impune prelevarea probelor din etaje diferite ale rectului. De asemenea, examenul coprologic prezinta o importanta deosebita in identificarea conditiilor patologice, iar irigografia constituie examenul radiologic ce completeaza explorarea intestinului terminal.

Proceduri

Rectopexie - fixarea chirurgicala in pozitie normala a rectului.
Hemoroidectomie - rezectiea chirurgicala a hemoroizilor.
Sfincteroplastie cu muschi gracilis - remodelarea chirurgicala a unui sfincter.
Sfincterectomie - ablatiunea chirurgicala a unui sfincter.
Sfincterotomie - sectionarea chirurgicala a unui sfincter.
Miotomie anorectala Lynn - presupune extirparea a unui fragment muscular din segmentul anorectal si sutura mucoasei ulterior.
Miotomia anorectala Bentley - implica rezectia unui fragment din peretele anorectal alaturi de sectorul corespunzator sfincterului intern si reconstructia bresei ulterior.
Sfinctero-recto-miotomia extramucoasa Duhamel - consta in separarea chirurgicala a peretelui rectal posterior de sfincterul extern, inainte de sectionarea fibrelor musculare netede si orientarea acestora catre lateral.
Fistulotomie - sectionarea chirurgicala a unei fistule.
Proctectomie - rezectia chiarurgicala a unei portiuni din rect.
Proctotomie - sectiunarea chirurgicala a anusului.
Trombectomia - externa ablatiunea segmentului vascular trombozat.
Distructia mucoasei rectale prolabate - presupune cauterizare, crioterapie sau terapie cu infrarosu.
Anoplastie - refacerea operatorie a regiunii anale.
Proctoplastie - reconstructia chirurgicala a orificiului anal.
Patologie ano-rectala

Simptomatologia caracteristica diferentiaza in mod evident afectiunile ano-rectale din tabloul tuturor suferintelor intestinale. Simptomul cardinal al sindromului anal este durerea, ce poate fi acompaniata de tenesme, hemoragie si secretii seroase sau purulente, accentuate la efort. ...


Data actualizare: 12-05-2013 | creare: 22-10-2012 | Vizite: 11266

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Constipația
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 400.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Medicina naturistă - mit sau realitate?
    Una dintre cele mai mari controverse în medicină o reprezintă tratamentul alternativ naturist. Ca urmare am luat cele mai importante domenii și le-am analizat obiectiv. Aflați ce spun studiile: Accesați lista completă pe secțiunea dedicată medicinei naturiste
    ROmedic a implinit 10 ani ROmedic a implinit 10 ani