Uretra la barbat

©

Autor:

Uretra la barbat este un conduct cu o lungime medie de 14-16 cm si reprezinta segmentul evacuator prin care urina este eliminata din vezica urinara pe parcursul mictiunii.

Anatomie / structura uretrei masculine

Uretra la barbat este un organ comun atat aparatului urinar cat si celui genital, indeplinind atat rolul in mictiune cat si in ejaculare.
Uretrea masculina strabate prostata, diafragma urogenitala si corpul spongios al penisului, pe sectiune avand forma literei „S” inversate, descriind doua curburi:
- una posterioara (subpubiana), avand concavitatea spre anterior si superior. Aceasta portiune este fixa.
- una anterioara (prepubiana): avand concavitatea spre inferior.
Calibrul uretrei nu este uniform, uretra prezentand trei dilatatii, cu un diamterul de 8-10 mm/10-12 mm la nivelul dilatatiilor.
Uretra incepe de la orificiul uretral al vezicii urinare si se termina la orificiul uretral extern (meat urinar extern). Traiectul acesteia este initial antero-inferior, trecand pe sub simfiza pubiana, apoi anterior, impreuna cu corpul spongios penian, in acest fel realizand prima curbura (posterioara).
Uretra isi schimba din nou traiectul anterior de simfiza pubiana, avand directie descendenta, impreuna cu corpul spongios al penisului unde va descrie cea de-a doua curbura (anterioara).
Curbura anterioara este concava postero-inferior si dispare in momentul erectiei pe cand cea posterioara este fixa si orientata antero-superior.
Uretra masculină

Uretra masculină


Uretra este impartita in patru din punct de vedere anatomic:
1. Portiunea preprostatica: intinsa intre orificiul vezical al uretri si limita superioara a prostatei. Are o lungime de aproximativ 1 cm, fiind inconjurata de sfincterul intern al uretrei
2. Uretra prostatica, avand o lungime de aproximativ 3 cm si strabate vertical prostata, prezentand pe peretele posterior creasta uretrala. Aici se gaseste coliculul seminal care prezinta deschiderea in fund de sac a utriculului prostatic, un canal mic. In jurul utricului se gasesc doua orificii de deschidere a canalelor ejaculatoare. Intre colicul seminal si peretii laterali ai uretrei se gasesc sinusurile prostatice la nivelul carora se deschid glandele prostatice. Creasta uretrala, coliculul seminal si fraurile crestei uretrale formeaza veru montanum.
2. Uretra membranoasa, avand o lungime de 1 cm, prezinta mai multe plici rezultate din bifurcarea crestei uretrale si orificiile glandelor uretrale, aceste glande fiind mai numeroase la nivelul peretelui anterior. Aceasta portiune este inconjurata de muschiul sfincter extern al uretrei.
3. Uretra spongioasa cu o lungime de aproximativ 10-12 cm, prezinta doua dilatatii: una la nivelul bulbului penisului (recesul bulbului/ fundul de sac al bulbului) si una la nivelul glandului penisului numita fosa naviculara. Cele doua orificii de deschidere ale glandelor bulbouretrale Cowper se deschid la nivelul recesului bulbului.
Lacunele uretrale Morgagni sunt depresiuni sapate oblic in in mucoasa peretelui uretral.
La aproximativ 1-2 cm de meat, pe peretele dorsal al uretrei exista o plica transversala care formeaza valvula fosei naviculare.
Uretra prostatica si cea membranoasa corespund clinic uretrei posterioare (pelvine) iar uretra spongioasa corespunde uretrei anterioare (peniene).

Din punct de vedere al mobilitatii, uretrei i se descriu:
- o parte fixa localizata intre prostata si perineu (se termina la unghiul prepubian)
- o parte libera localizata la nivelul penisului (strabate partea libera a penisului).
Este foarte importanta cunoasterea portiunilor prostatei, inclusiv particularitatilor de mobilitate, directie, pentru tehnica sondajului uretral.

Structural, peretele uretral este alcatuit din:
- tunica mucoasa: elastica, friabila
- tunica musculara: fibre musculare longitudinale dispuse la interior iar la exterior circulare.

Vascularizatia arteriala:
- arterele iliace interne (uretra prostatica)
- artera rusinoasa interna

Vascularizatia venoasa:
- plex venos din corionul mucoasei care dreneaza in venele dorsale profunde ale penisului, vena rusinoasa interna si plex venos periprostatic, ajungand in final in vena iliaca interna.

Vascularizatie limfatica:
- noduli limfatici inghinali si iliaci externi (uretra spongioasa)
- noduli limfatici iliaci externi si interni

Rapoarte cu structuri invecinate (topografie)

1. Uretra prostatica strabate prostata de la baza spre varf si este mai apropiata de versantul anterior, uneori fiind situata chiar pe fata anterioara a acesteia. Uretra prostatica are directie aproape verticala, usor convexa anterior.
2. Uretra membranoasa este localizata intre varful prostatei si corpul spongios al penisului, strabate diafragma urogenitala, fiind inconjurata de sfincterul anal extern.
Anterior stabileste raporturi cu ligamentul transvers al perineului si plexurile venoase vezico-prostatice.
Posterior de uretra sunt localizate glandele bulbouretrale si centrul tendinos al perineului
3. Uretra spongioasa intra in corpul spongios pe fata lui superioara, situandu-se central, in profunzimea acestuia.

Fiziologie - rol, functii, mecanisme

Uretra este implicata atat in eliminarea urinii de la vezica urinara catre exterior cat si in ejaculare.
- sfincterul vezical intern (in uretra posterioara) impiedica patrunderea urinii in uretra prevenind evacuarea acesteia pana in momentul in care presiunea intravezicala depaseste o anumita valoare-prag.
- sfincterul vezical intern (de la nivelul diafragmei urogenitale) poate fi controlat voluntar, putand impiedica mictiunea chiar si in situatiile in care sunt impulsuri nervoase generate involuntar care comanda evacuarea vezicii urinare.

Semne si simptome asociate uretrei masculine

- disurie
- oligo/anurie
- colica

Patologie asociata uretrei

- strictura uretrala
- carcinom uretral
- litiaza uretrala

Evaluarea uretrei la barbat - Diagnostice specifice

1. Examen obiectiv: anamneza, examen fizic, consult urologic
2. Investigatii de laborator
3. Investigatii paraclinice: imagistice: ecografie, RMN, CT

Data actualizare: 18-03-2014 | creare: 31-08-2012 | Vizite: 72639
Bibliografie
1."Tratat de fiziologie a omului", Guyton& Hall, ediutra medicala Callisto
2."Histologie", editura medicala Callisto
3. "Anatomia si fiziologia omului-compendiu", editura Corint
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum