Capacitatea pulmonară

Există o capacitate vitală și o capacitate pulmonară totală, ambele fiind capacități pulmonare statice. Capacitatea pulmonară totală (CPT) este egală cu suma dintre capacitatea vitală (CV) și volumul rezidual (VR), și reprezintă volumul maxim până la care pot fi expansionați plămânii prin efort inspirator maxim (poziție inspiratorie maximă la sfârșitul unui inspir complet). Cu alte cuvinte, capacitatea pulmonară totală reprezintă tot aerul aflat în plămâni după ce ați inspirat cât de tare ați putut. CPT se măsoară în mililitri, având o valoare maximă de aproximativ 6000 ml (6 litri) la o persoană sănătoasă.

Capacitatea pulmonară totală se măsoară prin pletismografie corporeală, care utilizează legea Boyle (la temperatură constantă, volumul unui gaz variază invers proporțional cu creșterea presiunii) pentru a măsura volumul de gaz compresibil din torace și este mai exactă decât tehnicile de diluție. Tehnica metodei: Pacientul se află într-o incintă izolată și încearcă să inhaleze printr-o piesă de gură ocluzată, pornind de la capacitatea reziduală funcțională (CRF). Pe măsură ce toracele se dilată, crește presiunea din încăpere. Cunoscând volumul preinspirator din interiorul incintei și presiunea înainte și după efortul inspirator, se calculează diferența de volum din incintă, care este egală cu modificarea volumului pulmonar. Cunoscând CRF, putem împărți volumul pulmonar în subvolume ce pot fi măsurate prin spirometrie sau pot fi calculate. În mod normal, CRF reprezintă aproximativ 40% din CPT. Această examinare durează în medie 3 minute. Pentru a crește acuratețea rezultatelor se recomandă să nu fumezi cu măcar o oră înainte, să nu consumi alcool cu 4 ore înainte, să nu faci efort fizic cu 30 de minute înainte și să nu mănânci copios cu 2 ore înainte de examinare. E posibil ca unele medicamente să fie interzise înainte de executarea probei, administrarea lor fiind amânată după realizarea pletismografiei corporeale. Contraindicații ale pletismografiei corporeale: confuzie sau alte tulburări ale stării de conștiență, control muscular deficitar, boală Parkinson, oxigenoterapie continuă (care nu se poate întrerupe temporar). Capacitatea pulmonară totală se măsoară pentru a diagnostica și diferenția formele obstructive și restrictive de boală pulmonară, și pentru evaluarea răspunsului la tratament (bronhodilatatoare, metacolină, histamină, hiperventilație izocapnică).

Cauze ale creșterii CPT sunt bolile pulmonare obstructive (BPOC, astm bronșic, bronșiectazii, fibroză chistică), în care rata de evacuare a aerului din plămâni este mai scăzută decât în mod normal, generând hiperinflație pulmonară. CPT este scăzută în bolile pulmonare restrictive, care împiedică inspirul profund și astfel produc diminuarea capacității pulmonare. Dacă restricția ține de exteriorul plămânului, boala este extrinsecă, ca în obezitate, scolioză sau efuziune pleurală. Boala pulmonară intrinsecă afectează parenchimul pulmonar, așa cum se întâmplă în sarcoidoză, fibroză pulmonară idiopatică, pneumonie sau intervenții chirurgicale cu îndepărtarea unei părți din plămân (pneumectomie).

Capacitatea pulmonară totală are o valoare mai crescută la persoanele înalte, suple sau care trăiesc la altitudini mari. Valoarea CPT este mai redusă la persoanele scunde, obeze sau care trăiesc la altitudini joase. O persoană care s-a născut și locuiește la nivelul mării va dezvolta o CPT mai redusă comparativ cu o persoană care trăiește la munte (altitudine mare). Acest lucru se datorează presiunii parțiale a oxigenului, care este mai scăzută la altitudini mari, făcând ca oxigenul să difuzeze mai ușor în sânge. Ca răspuns la altitudinea crescută, capacitatea de difuziune crește pentru a putea procesa mai mult aer. De asemenea, datorită presiunii mai scăzute a aerului la altitudini mari, presiunea aerului din sistemul respirator trebuie să fie mai scăzută pentru a inhala. Astfel, diafragma toracică coboară mai mult în timpul inspirului, producând în timp o creștere a volumului pulmonar.

Capacitatea pulmonară este un factor de predicție pentru sănătate și longevitate. De asemenea, este un factor de predicție pe termen lung pentru mortalitatea de cauză respiratorie. După vârsta de 30-35 de ani se produce un declin progresiv al funcției pulmonare, respirația devenind mai dificilă pe măsură ce îmbătrânim. Scăderea CPT odată cu vârsta, se datorează scăderii forței mușchiului diafragm, pierderii treptate a elasticității parenchimului pulmonar, îngustării căilor aeriene sau modificărilor cutiei toracice (care devine mai rigidă) care limitează expansiunea pulmonară. La vârsta de 50 de ani, CPT poate fi redusă și cu 50%. O respirație deficitară înseamnă mai puțin oxigen la nivel celular și o intensificare a efortului de pompare al inimii (cu apariția în timp a insuficienței cardiace). Simptome precoce ale unei CPT reduse sunt respirația dificilă (cu scurtarea inspirului), reducerea capacității de efort și infecțiile respiratorii frecvente.

Capacitatea pulmonară și boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC-ul):

La pacienții cu BPOC, cantitatea de aer restantă la nivel pulmonar, în timpul respirației, este mai mare decât în mod normal (hiperinflație). Pentru diagnosticul BPOC-ului se face spirometrie, care spre deosebire de pletismografie nu furnizează informații despre valoarea CPT și VR (cantitatea de aer rămasă în plămâni după expir). Pacienții cu BPOC nu pot face un expir complet, rezultând hiperinflație pulmonară și o capacitate pulmonară totală crescută. Fluxul expirator este redus și inspirul este început înainte de finalizarea expirului, astfel încât tot mai mult aer rămâne captiv la nivel pulmonar, proces numit hiperinflație dinamică. Hiperinflația este necesară pentru realizarea respirației, fiind asociată cu un efort respirator crescut. Hiperinflația pulmonară asociată cu efortul fizic sau cu activități casnice uzuale, determină apariția dispneei, ceea ce duce la evitarea activității fizice, decondiționare fizică, o calitate scăzută a vieții și risc crescut de boală, mai ales în sfera cardiovasculară. Un alt tip de hiperinflație este cea statică, care apare în formele severe de BPOC, și constă în pierderea elasticității pulmonare, necesitând volume mai mari de aer pentru menținerea reculului elastic pulmonar după fiecare respirație.

Capacitatea pulmonară totală este frecvent utilizată în evaluarea afectării respiratorii la pacienții cu azbestoză. Deoarece azbestoza și BPOC-ul exercită efecte opuse asupra CPT, aceasta devine nepotrivită (insensibilă) în evaluarea pacienților cu ambele patologii. BPOC-ul influențează cantitatea de aer inspirată și expirată. Cu cât este mai sever, cu atât este mai dificilă realizarea unui ciclu respirator normal, CPT și funcția pulmonară suferind o degradare progresivă. Funcția pulmonară se referă la rapiditatea cu care se realizează ciclul inspir-expir și la eficiența oxigenării și a eliminării dioxidului de carbon din sânge. Declinul CPT poate fi ameliorat (stagnat) de: vitamina D (reduce inflamația), reducerea stresului psihologic, menținerea unei locuințe curate (ștergerea prafului, folosirea regulată a aspiratorului, utilizarea purificatoarelor de aer), exercițiu fizic regulat și practicarea exercițiilor/tehnicilor de respirație.