Genetica și cancerul

Carcinogeneza este procesul prin care este indus cancerul într-un organism. Cancerul este o tulburare a divizinii celulare care se declanșează atunci când o celulă normală suferă anumite modificări care îi permit să crească și să se dezvolte necontrolat și neinvaziv. O celulă stem este acea celulă care nu a suferit încă procesul de diferențiere și dobândire a unei anumite funcții specializate într-un țesut. O celulă stem normală trece prin trei procese esențiale de-a lungul vieții sale și anume diferențierea, autoreplicarea și moartea (apoptoza).
Carcinogeneza pornește în cele mai multe cazuri prin modificarea ireversibilă a ADN-ului unei celule stem.

Carcinogeneza

Procesele pe care le suferă aceasta pentru a deveni o celulă malignă sunt inițierea, promoția și progresia.
Inițierea este un fenomen genetic care presupune modificarea ireversibilă a ADN-ului nuclear al celulei stem respective în urma expunerii la un agent carcinogen inițiator (fizic, chimic sau biologic- viral). În urma expunerii mutația se produce și celula intră într-o stare premalignă, transmițând mutația și celulelor fiice. Se crede că prin excizia și îndepărtarea nucleotidelor alterate s-ar putea readuce la normal starea ADN-ului nuclear al celulei stem, însă această modalitate de terapie, numită terapie genică este încă în faza experimentală.
Promoția apare ca urmare a a acțiunii unui agent promotor asupra celulei deja inițiate. De data aceasta nu se mai modifică ADN-ul dar este alterată expresia genică, iar celulele inițiate încep o diviziune aberantă formând un clon celular, numit clon celular malign. Aceasta este teoria monoclonală a dezvoltării cancerului dintr-o singură celulă care suferă o mutație. Există și teoria policlonală, care afirmă că în urma unor mutații apărute în mai multe celule stem se vor dezvolta clonuri celulare maligne, câte un clon din fiecare celulă.
Progresia este etapa în care numărul de celule aberante crește foarte mult, datorită diviziunii anarhice a celulelor trecute prin primele două faze ale carcinogenezei, iar numărul de celule crește până când atinge valoarea de 10 la puterea a 5-a celule, moment în care intră în etapa de carcinom in situ. Acest carcinom in situ este o tumoră mică, avasculară, care nu depășește membrana bazală și nu dă semne și simptome de boală. Această etapă însă poate fi detectată prin teste specifice, deoarece 10 la puterea 5 celule sunt suficiente pentru punerea diagnosticului microscopic histopatologic de cancer.
În progresie, cariotipul se modifică foarte mult iar masa celulară canceroasă se dezvoltă, autonomia celulelor maligne crește și capacitatea de invazie și metastazare a tumorii este și ea foarte ridicată. În momentul în care tumora ajunge la 10 la puterea a 9-a celule, intră în faza de cancer clinic manifest, cu semne și simptome evidente de boală. Între faza de carcinom in situ și cancer clinic manifest există faza de microcancer.
Progresia cuprinde două procese extrem de importante:
1. Invazia locală care depinde de timpul de dublare al tumorii, de agresivitatea ei și de capacitatea de apărare a gazdei. Orice tumoră este formată din celule aflate în faze diferite ale ciclului celular și anume celule aflate în repaus (faza G0), celule în diviziune (fazele G1, G2, S, M) și celule care mor. Toate acestea au loc din cauza că vascularizația tumorală nu este constantă și uniformă, astfel din tumoră se vor selecta clone celulare agresive și rezistente la tratament, clone celulare mai puțin agresive și sensibile la tratament și clone celulare care vor muri. Factorul angiogenetic tumoral (TAF) Volkmann este responsabil de neoangiogeneza tumorală sau de dezvoltarea vascularizației proprii a tumorii. Prin invazie este depășită capsula organului în care se dezvoltă tumora, cu infiltrarea acesteia în organele vecine.
2. Metastazarea este procesul prin care celulele maligne diseminează la distanță, în alte sisteme ale organismului cu care organul în care s-a dezvoltat tumora primară nu este în rapot anatomic. Celulele maligne migrează de la situsul primar în alte organe, unde se fixează și generează o nouă tumoră. Metastazarea se face cel mai frecvent pe cale sangvină și pe cale limfatică, însă alte căi de metastazare sunt: bronhogenă, tubară, pe traiectul tecilor nervoase, prin lichidul cefalo-rahidian și peritoneală.

Celula malignă

Celula canceroasă este o celulă heterogenă, cu un genom extrem de instabil supus mutațiilor și anomaliilor cromozomiale, având capacitatea de a invada celulele învecinate și de a metastaza la distanță. Caracteristicile sale principale sunt: excesul de heterocromatină nucleară numit și hipercromazie, modificările de formă și de volum ale organitelor celulare și ale citoplasmei, mitoze atipice și în număr foarte mare, independența față de factorii de creștere, cu creștere și multiplicare anarhică, total diferită de celula normală și un grad foarte scăzut de diferențiere, uneori chiar lipsa diferențierii, numită și anaplazie. Modificările pe care le suferă celula stem normală pentru a deveni malignă sunt:

Transformarea - modificare fenotipică celulară obligatorie pentru ca o celulă să devină neoplazică. Ea este transmisă descendenților celulari și este reprezentată de modificările morfologice ale genomului care au fost induse în procesul de inițiere, modificări ce constau în capacitatea de a produce tumori prin diviziune celulară aberantă.
Alterarea inhibiției de contact. Celulele normale se opresc din diviziune în momentul în care se atinge un punct critic semnalizat prin acțiunea factorilor supresori ai creșterii celulare. Celula canceroasă prezintă atât alterarea inhibiției de contact a mișcării, dată de faptul că ele nu se opresc din diviziune la contactul cu alte celule, nu au o orientare specifică în cadrul țesutului și se suprapun, precum și alterarea inhibiției de contact a diviziunii, reprezentată de faptul că se divid nelimitat, atât în mediu lichid cât și în mediu solid, nerespectând punctul critic de stopare al multiplicării.
Modificări ale membranelor celulare - se produc alterări ale transportului transmembranar și joncțiunilor intercelulare, modificări ale sarcinilor electrice de o parte și de alta a membranei, alterări ale permeabilității membranare, ale enzimelor și ale compoziției membranelor.
Modificări antigenice - celulele tumorale au antigene de suprafață care sunt capabile să declanșeze un răspuns imun din partea organismului gazdă. Antigenele specifice tumorale nu se găsesc niciodată pe celulele normale.
Modificări genice - pentru ca o celulă normală să se transforme în celulă malignă este nevoie de o mutație genetică și anume o genă normală numită proto-oncogenă se trasnformă într-o oncogenă sau genă a cancerului, care va declanșa transformarea celulelor stem normale în celule maligne. Genele care sunt implicate într-o susceptibiltate crescută a individului pentru cancer sunt împărțite în trei categorii: gene de reparare a ADN-ului, gene propriu-zise ale cancerului (oncogene) și gene de metabolizare ale agenților carcinogeni externi.
Modificări cromozomiale - Celulele somatice normale conțin un număr diploid de 46 de cromozomi (2N) dispuși în 23 de perechi. Euploidia caracterizează celulele normale, ea fiind prezența unui număr multiplu de N cromozomi într-o celulă. Celulele maligne sunt caracterizate de aneuploidie, și anume un număr de cromozomi care nu este multiplu de N. În celulele maligne apar astfel anomalii cromozomiale de număr. Anomaliile cromozomiale de structură sunt și ele specifice celulelor maligne, fiind reprezentate de inversii, translocații, deleții prezența cromozomilor inelari și prezența cromozomilor dicentrici.
Modificări biochimice - apar mai ales alterări ale metabolismului proteic și glucidic, precum și ale metabolismului acizilor nucleici, Celula malignă are o rată crescută de sinteză a proteinelor, ADN-ului și ARN-ului. Metabollismul celulelor maligne este glicolitic anaerob, creșterea ratei diviziunii celulare fiind corelată cu creștrea glicolizei.

Sisteme genice

Procesul malign este consecința alterării mutaționale a unei gene normale, numită protooncogenă, care devine anormală sau oncogenă, precursoare a cancerului. Oncogena poate determina transformarea celulelor stem în celule maligne, de aici rezultând clonul celular malign. Prin mutații genetice se pot produce fenotipuri cancerioase dominante (gena se manifestă la heterozigoți, ei având fenotip manifest) sau recesive (gena se manifestă la homozigoți, ei având fenotip manifest).
Actualmente se cunosc în jur de 100 de oncogene, iar pentru declanșarea procesului malign sunt necesare mai multe oncogene, însă uneori este necesară doar o singură oncogenă pentru a declanșa procesul de promoție al celulei stem.
Sistmele genice implicate în oncogeneză sunt: Oncogenele, Antioncogenele, Sistemul de reparare al leziunilor ADN și sistemul genic de metabolizare a carcinogenilor exogeni.
Oncogenele sunt forme aberante structural și funcțional ale proto-oncogenelor și au în general caracter dominant. Ele favorizează proliferarea malignă a clonului celular. Au rol în evoluția locală a tumorii și metastazarea la distanță, precum și în selecția clonelor agresive rezistente la tratament.
Proto-oncogenele sunt genele normale responsabile de creșterea, diferențierea și proliferarea celulelor stem, iar prin mutația lor apar oncogenele. Pentru dezvoltarea fenotipului canceros sunt necesare în jur de 6-7 mutații, dar uneori, în cancerele agresive o singură mutație este suficientă. După mutație, oncogena va determina creșterea și proliferarea aberantă a celulelor precum și lipsa lor de diferențiere. Mecanismele prin care protooncogenele se transformă în oncogene cuprind: mutația punctiformă, translocația, amplificarea genică, rearanjarea genică și inserția virală. Exemple de oncogene care sunt responsabile de dezvoltarea unor cancere: c-abl determină leucemie mieloidă cronică, c-gip- cancer ovarian, C-erbB2- adenocarcinom mamar, ovarian și de stomac, c-myc- cancer pulmonar, de sân și de col uterin, c-ret- cancer tiroidian.
Antioncogenele au ca principală funcție inhibarea multiplicării celulare. Sunt în general gene recesive, iar când ambele alele din cuplul alelic sunt inactivate, ele pot contribui la dezvoltarea cancerului deoarece este inactivat controlul multiplicării celulare, astfel celulele se pot multiplica aberant. Antioncogenele se mai numesc și supresoare deoarece inactivează procesul de creștere și multiplicare celulară atunci când acesta a atins pragul critic. Inactivarea genelor supresoare este responsabilă de dezvoltarea fenotipului canceros, câteva dintre antioncogenele implicate în cancer fiind următoarele: gena p53- cancer pulmonar cu celule mici, sindrom Li Fraumeni și cancer mamar, gena NF2 produce neurofibromatoza de tip 2 care este o stare precanceroasă, gena WT- nefroblastom ereditar, genele MCC și OCC- cancer colorectal, gena RB- retinoblastom.
Gena RB1 implicată în retinoblastom se află pe cromozomul 13q14, supresia acestei gene fiind întâlnită și în osteosarcom și unele cancere pulmonare cu celule mici.
Gena p53 este localizată pe cromozomul 17p13 și este responsabilă de codificarea unei proteine care oprește celulele să intre în faza S a ciclului celular, când se sintetizează ADN. Ea controlează de asemenea și apoptoza. Fumul de țigară, unele virusuri și razele UV pot modifica gena p53 conducând la mutații cu apariția de cancer pulmonar, colorectal, hepatic sau de col uterin.
Sistemele de reparare a leziunilor ADN, atunci când sunt deficitare sunt responsabile de sindroamele de instabilitate cromozomială care reprezintă stări precanceroase, fiind asociate cu un risc crescut de dezvoltare a cancerului. Anomaliile se acumulează foarte rapid când sistemele de reparare nu funcționează cum trebuie, astfel o proto-oncogenă poate deveni oncogenă, iar o genă supresoare (antioncogenă) poate fi inactivată. Principalele sisteme de reparare a leziunilor ADN sunt:
• Sistemul de excizie și reparare a leziunilor determinate de agenți alchianți
• Sistemul de reparare a leziunilor determinate de razele X
• Repararea conformațională a ADN prin topoizomeraze
Genele metabolismului carcinogenilor exogeni sunt responsabile de metabolizarea toxinelor care atacă organismul. Carcinogenii externi suferă în celulă un proces de oxidare prin citocromul p450, urmat de conjugare sub controlul transferazelor, astfel fiind descompuși în metaboliți și eliminați din organism. În momentul în care acest sistem de metabolizare este deficitar, metaboliții rezultați din fazele intermediare ale procesului de distrugere al carcinogenului pot ataca materialul genetic al celulei, prin urmare pot apărea cancere.

Cancerele genetice

Se estimează că în jur de 5-10% din cancere au determinism genetic, însă pe măsură ce citogenetica se dezvoltă, acest procent tinde să crească la 30%. Cancerele determinate genetic sunt împărțite în două categorii: cancere ereditare și cancere cu predispoziție familială. Cancerele ereditare reprezintă doar 2% din totalitatea cancerelor.
Formele de cancer ereditar sunt cele moștenite direct de la părinți la urmași și au o frecvență crescută în cadrul aceleiași familii, actualmente cunoscându-se în jur de 50 de forme de cancer ereditar. Două caracteristici importante ale cancerelor ereditare sunt apariția de cancere în cadrul unor neoplazii endocrine multiple și transmiterea autozomal dominantă a predispoziției către neoplasm.
Caracteristicile generale ale cancerelor cu determinism genetic sunt:
1. Au frecvență crescută în cadrul aceleiași familii
2. Apar la vârste mici
3. Au caracter multifocal (apar mai multe tumori primare în cadrul aceluiași organ)
4. Au caracter bilateral (în cazul organelor simetrice se dezvoltă bilateral, simetric în ambele organe)

Cancerele ereditare

Cancerele ereditare au mod diferit de transmitere și manifestare în funcție de mecanismul mutațional implicat în dezvoltarea neoplaziei. Astfel întâlnim:
- Transmiterea directă a procesului malign (al ADN malign modificat al celulei stem a organului în care se dezvoltă cancerul) cum este în cazul retinoblastomului, nefroblastomului și neuroblastomului
- Transmiterea unei gene mutante – BRCA1 și BRCA2 implicate în cancere mamare, ovariene și pancreatice
- Transmiterea ereditară a unei afecțiuni cu potențial crescut de malignizare (stare preneoplazică). Cele mai cunoscute stări preneoplazice și cancerele pe care le generează sunt: polipoza adenomatoasă familială (cancer colorecta, gastric și duodenal), neurofibromatoza (neurofibrosarcoame, tumori cerebrale, leucemie acută mieloblastică), sindroamele hamartomatoase (exostoza multiplă, sindromul Peutz- Jeghers), genodermatozele (predispoziție pentru melanom), sindroamele de instabilitate cromozomială (predispoziție pentru leucemii), sindroamele de imunodeficiență (predispoziție către limfoame) .
La om se cunosc în jur de 200 de mutații care predispun la cancer, pentru apariția fenotipului canceros fiind necesare în jur de 6-7 mutații. Sindroamele de instabilitate cromozomială au ca trăsătură principală incapacitatea de reparare a leziunilor ADN provocate de factori de mediu precum agenții alchilanți.
Cancere care se transmit autozomal dominant de la părinți la urmași sunt retinoblastomul, nefroblastomul, melanomul multiplu atipic familial, sindroamele de tumori endocrine multiple (MEN 1 și MEN 2) și sindroamele de cancere familiale (mamar, ovarian, gastric, colorectal etc.).
Stări de predispoziție către neoplazii transmise autozomal dominant: polipoza colică multiplă familială, neurofibromatoza, sindromul Peutz-Jeghers, scleroza tuberoasă.

Cancere familiale ereditare

Sunt caracterizate prin incidența anormal de crescută a cancerului cu același tip histopatologic și aceeași localizare în cadrul unei familii, cu dezvoltarea neoplasmului la vârste mici și prezența unei stări preneoplazice în cele mai multe cazuri. Cele mai importante și mai frecvente cancere familiale ereditare sunt: cancerele colonice familiale, melanomul multiplu atipic familial, cancerul mamar ereditar, sindroamele familiale de neoplazii endocrine multiple, cancerele familiale pediatrice (retinoblastom, nefroblastom), neurofibromatoza și sindromul Li-Fraumeni.
Cancerele colonice familiale reprezintă aproximativ 5% din totalul cancerelor de colon, iar principalele stări precanceroase ereditare care determină risc crescut de cancer colorectal sunt: polipoza adenomatoasă familială, cancerul colorectar ereditar non-polipomatozic (sindroamele Lynch 1 și Lynch 2), polipoza colică familială juvenilă și sindromul Peutz-Jeghers.
Melanomul multiplu atipic familial reprezintă 5-10% din totalul melanoamelor și se transmite autozomal dominant, în familia respectivă existând agregare familială de mealnom malign și nevi displazici (leziuni cutanate precanceroase). În aceeași familie se observă o predispoziție și o incidență crescută pentru neoplazii în general.
Cancerul mamar ereditar reprezintă 5-10% din totalul cancerelor mamare și se transmite autozomal dominant. El apare frecvent la vârste sub 45 de ani și este bilateral.
Sindroamele de neoplazii endocrine multiple (MEN) se transmit autozomal dominant și reprezintă prezența de numeroase tumori endocrine maligne sau benigne la același individ, tumorile având caracter hiposecretant și fiind prezente la mai mulți membri ai aceleiași familii.
Cancerele familiale ereditare pediatrice cele mai frecvente sunt retinoblastomul ereditar și nefroblastomul ereditar. Retinoblastomul ereditar este o tumoră care se dezvoltă în frageda copilărie, din celulele retiniene embrionare reziduale. Nu au fost raportate cazuri de retinoblastom la vârsta de peste 12 ani. 20% din retinoblastoamele unilaterale sunt ereditare, aproape toate retinoblastoamele bilaterale fiind ereditare. Se transmite autozomal dominant, gena RB1 mutantă responsabilă de apariția acestui tip de cancer fiind localizată pe cromozomul 13q14. Copiii afectați de retinoblastom au predispoziție crescută și pentru alte tipuri de cancere precum osteosarcoamele și melanoamele, leucemiile, limfoamele și tumorile cerebrale. Retinoblastomul poate fi depistat timpuriu deoarece există un test genetic pentru depistarea genei mutante.
Nefroblastomul ereditar se transmite tot autozomal dominant, responsabile fiind mai multe gene mutante situate pe cromozomul 11p. Incidența formei ereditare este egală cu cea a formei non-ereditare, cea ereditară prezentându-se în mod particular sub forma unui sindrom malformativ numit WAGR compus din nefroblastom ereditar, aniridie, anomalii genitourinare și retard mental. Copiii au risc crescut de apariție al altor cancere, precum leucemiile și limfoamele. Nu s-a descoperit încă un test genetic pentru depistarea acestui cancer.
Neurofibromatoza este o maladie cu transmitere autozomal dominantă fiind o stare precanceroasă, indivizii afectați dezvoltând tumori maligne de-a lungul vieții. Există două tipuri de neurofibromatoză.
Neurofibromatoza de tip 1 (NF 1) este caracterizată prin apariția de pete cafe au lait cu diametrul mai mare de 6 milimetri dispuse pe tot corpul, indivizii fiind predispuși să dezvolte neurofibroame multiple. Gena mutantă este NF1 situată pe cromozomul 17q. 10-30% dintre bolnavi dezvoltă neurofibroame maligne (tumori dezvoltate din celulele nervoase), cancere cutanate și mai rar feocromocitom.
Neurofibromatoza de tip 2 (NF 2) asociază cel mai frecvent neurinom acustic bilateral și meningioame. Gena mutantă este NF2 situată pe cromozomul 22q, pacienții fiind predispuși la dezvoltarea tumorilor de sistem nervos central.
Există test genetic disponibil pentru depistarea neurofibromatozei.
Sindromul Li- Fraumeni este un sindom ereditar cu transmitere autozomal- dominantă, iar gena mutantă responsabilă este gena p53 situată pe cromozomul 17p. Indivizii pot dezvolta de-a lungul vieții sarcom, tumori cerebrale, leucemii, limfoame, cancer laringian, cancer pulmonar, cancer suprarenalian, melanoame, cancere cu celule germinale, cancer pancreatic și cancer prostatic.

Cancere de grup familial

Acestea sunt caracterizate prin faptul că un anumit tip de cancer are o incidență mai mare în cadrul unei familii decât în populația generală. Riscul de cancer se transmite autozomal dominant, vârsta membrilor familiei afectate este mică la momentul în care se pune diagnosticul și nu se poate elimina cu exactitate expunerea tuturor membrilor familiei afectate la un anumit carcinogen exogen. Câteva cancere de grup familial: cancerele colonice, adenocarcinomul mamar, adenocarcinoame ovariene, gastrice, uterine. Un individ care are o rudă de sânge afectată, are șansa de 2-4% de a dezvolta același tip de cancer.

Predispoziția individuală către cancer

Există anomalii constituționale, citogenetice și metabolice asociate cu un risc crescut de cancer, atât în copilărie cât și la vârsta adultă. Ele predispun individul către anumite tipuri de cancere, nu către cancer în general. Transmiterea lor se face autozomal recesiv. Exemple de stări de predispoziție către cancer și cancerele care le determină: aniridia determină nefroblastom; sindrom Beckwith- nefroblastom, corticosuprarenalom; criptorhidia- cancer testicular; malformații genito-urinare- nefroblastom; nevi bazocelulari cutanați- carcinom bazocelular, rabdomiosarcom; mongolism- leucemii, meduloblastom; anemie Fanconi- leucemii, cancere epidermoide, hepatoame; sindromul de ataxie- telantiectazie-leucemii, limfoame.
Predispoziție către cancer au și indivizii cu genodermatoze precum neurofibromatoza von Recklinghausen și sindromul von Hippel- Lindau, dar în total există în jur de 50 de genodermatoze asociate cu risc crescut de tumori benigne și maligne. Sindromul von Hippel- Lindau este dat de o anomalie la nivelul cromozomului 3p și determină risc crescut de cancer renal, feocromocitom, angioame retiniene, chiste renale, hepatice și pancreatice.
Și anomaliile cromozomiale predispun indivizii către cancer, de exemplu sindromul Down sau trisomia 21 este asociat cu risc crescut pentru leucemii și limfoame, sindromul Turner este asociat cu cancere genitale iar sindromul Klinefelter asociază risc crecut de cancer mamar.
Sindroamele de instabilitate cromozomială precum anemia Fanconi, sindromul Bloom, Xeroderma Pigmentosum și sindromul Ataxie- Telangiectazie au o transmitere autozomal recesivă și asociază un risc crescut de cancer. Datorită expunerii la carcinogenii exogeni, numărul de anomalii genetice crește în timp favorizând apariția celulei maligne.

Anomaliile cromozomiale

Cele mai multe cauze ale carcinogenezei sunt determinate de leziuni în macromolecula de ADN, anomalii de număr sau de structură a cromozomilor și de deficiențe în repararea leziunilor ADN la care se adaugă fragilitatea cromozomilor și instabilitatea cromozomială.
Unele tumori prezintă celule cu numeroase anomalii de structură a cromozomilor: translocații, deleții, duplicații, inversii și reanjamente cromozomiale care se transmit ereditar în unele cazuri.
De exemplu:leucemia limfocitară cronică este asociată cu deleția brațului lung al cromozomului 22 și translocația sa reciprocă cu un segment din cromozomul 9. Limfomul Burkitt prezintă translocație între cromozomul 8 și cromozomul 14 producându-se transformarea malignă a limfocitelor producătoare de imunoglobuline. Cancerul de sân este asociat cu numeroase linii celulare ce prezintă translocații și schimburi între cromozomul 1 și oricare dintre ceilalți cromozomi ai complementului cromozomial uman. Sarcomul Ewing este asociat cu translocație între cromozomii 11 și 22. Neuroblastomul este dat de deleția brațului scurt al cromozomilor 1, 2 și 3 iar retinoblastomul este cauzat de o deleție pe brațul scurt al cromozomului 12.

Factori ambientali

Agenții carcinogeni externi au un rol covârșitor în carcinogeneză, ei fiind reprezentați de:
a) Substanțe chimice precum pesticidele bogate în arsenic care induc cancerul pulmonar, unele uleiuri minerale care induc cancerul de piele, benzenul care poate induce leucemia și fumul de țigară responsabil de cancer pulmonar, digestiv și al aparatului excretor.
b) Radiațiile ioniante și neionizante care induc cancer de piele
c) Unele virusuri (carcinogeni externi biologici)
Cancerul este în general mai frecvent la vârste peste 40 de ani, acest fapt fiind datorat acumulării de mutații de-a lungul timpului, atât la nivelul membranei celulare cât și la nivelul nucleului.

Cancere de origine virală Formele de cancer de origine virală sunt determinate în principal de retrovirusuri, precum sarcomul Rous determinat de virusul sincițial respirator și virusul HIV care determină SIDA și sarcom Kaposi.
Un cancer foarte frecvent de origine virală este cancerul de col uterin determinat de virusul HPV (human papiloma virus), al cărui ADN integrat în ADN-ul celulei gazdă dă naștere la numeroase modificări mutaționale. Prevenția acestui cancer se poate realiza prin informarea riguroasă asupra bolilor cu transmitere sexuală și prin reducerea numărului de parteneri sexuali, iar depistarea leziunilor precanceroase pe colul uterin se face prin testul Babeș- Papanicolau, un test de citologie exfoliativă cervico-vaginală, asociat cu examen histopatologic al leziunilor detectate.

Tehnica transfecției

Este utilizată pentru descrierea modului în care mutațiile determină apariția cancerului și presupune izolarea ADN-ului nuclear din celulele tumorale umane, fragmentarea acestui ADN cu ajutorul enzimelor și testarea capacității fiecărui fragment rezultat de a induce cancer. S-a demonstrat că este necesară uneori prezența unei singure oncogene pentru ca o celulă stem care se divide normal săf ie transformată în celulă canceroasă.

Terapia genică

Un mare accent se pune astăzi pe terapia genică, aflată încă în fază experimentală, aceasta fiind o tehnică det ratament care presupune inserarea unei gene funcționale în genomul unui pacient oncologic și modificarea genomului celulelor tumorale cu scopul corectării unei erori genetice implicate în carcinogeneză.
Există mai multe modalități prin care terapia genică se poate realiza și anume:
- Inserarea în celulele tumorale a unor gene ”suicidare” sensibile la tratamentul chimioterapeutic
- Transferul în genomul individului afectat a unor gene supresoare tumorale care să inhibe acțiunea oncogenelor și să oprească diviziunea anarhică a celulelor tumorale
- Inactivarea oncogenelor prin mecanisme antisens
- Transferul unor gene responsabile de producerea de citokine, care să stimuleze producția de celule efectoare ale sistemului imunitar și apărarea organismului împotriva celulelor maligne
- Anularea expresiei unor oncogene prin intermediul ribozomilor.

Pevenție

Este foarte importantă caracterizarea riscului genetic de cancer al unui individ, prin analiza riguroasă a arborelui său genealogic și a antecedentelor heredo- colaterale pentru a se evidenția prezența unui cancer ereditar sau de grup familial sau existența unei stări precanceroase cu transmitere ereditară în cadrul familiei individului respectiv. 30% din cancerele umane apar la subiecți cu risc genetic prin urmare testarea genetică este de bază în stabilirea riscului de cancer și a diagnosticului.
Prevenția se poate realiza prin eradicarea chirurgicală a leziunilor precanceroase (nevi displazici, displazie de col uterin, cancer in situ etc.), prin protejarea indivizilor cu predispoziție genetică spre cancer de expunerea la agenții carcinogeni externi și la factorii de risc și prin tratament paliativ medicamentos în deficitele genetice predispozante către cancer.
Prin urmare sfatul genetic se impune în cazul în care un cuplu în care unul dintre parteneri este afectat de boală sau există antecedente heredo- colaterale de cancer sau afecțiuni premaligne în familia oricăruia dintre parteneri. Scopul este acela de a estima riscul individual de cancer al produșilor de concepție și de a institui eventuale măsuri de prevenție.