Linia alba
Autor: Popa Sorin
Linia alba este un rafeu tendinos ce se intinde intre procesul xifoid si simfiza pubiana. Se afla intre cei doi drepti abdominali si este formata prin impletirea fibrelor aponevrotice ale oblicului extern, oblicului intern si transversului abdominal. Se distinge la persoanele cu musculatura abdominala dezvoltata ca un sant pe peretele abdominal anterior. Cicatricea ombilicala se afla putin inferior de mijlocul liniei albe si incepand de la acest nivel, catre extremitatea inferioara, linia alba incepe sa se ingusteze progresiv pe masura ce muschii drepti abdominali se aproprie unul de altul. Deasupra ombilicului, muschii drepti abdominali diverg unul fata de celalalt si astfel linia alba este in mod corespunzator mai larga. La extremitatea inferioara a liniei albe, fibrele superficiale se insera pe simfiza pubiana, iar cele profunde formeaza o lamela triunghiulara, fixata pe suprafata posterioara a crestei pubiene de fiecare parte, numita adminiculum liniei albe.
Patologie
Diastaza muschiului drept abdominal este o tulburare caracterizata prin distantarea muschilor drepti abdominali de linia mediana, situatie creata prin intinderea liniei albe dintre acestia. Apare cu precadere la nou-nascuti, mai ales la cei prematuri, datorita faptului ca dreptii abdominali nu sunt complet dezvoltati si la femeile gravide, consecutiv cu intinderea musculaturii prin cresterea uterului. Factori care pot influenta aparitia diastazei sunt varsta, in general femeile peste 35 ani, greutatea mare a fetusului sau multiparitatea. Marginile dreptilor abdominali proemina ca niste creste pe peretele abdominal, accentuate in contractia musculaturii. Diagnosticul se face pe baza examenului fizic, ultrasonografia poate fi utila in excluderea herniei epigastrice sau incizionale. Nu se impune tratament la femeile gravide, in schimb la nou-nascuti exista posibilitatea, mai rar insa, de hernie ombilicala, ce necesita interventie chirurgicala. De obicei, distantarea dreptilor abdominali se rezolva in primul an de viata.
Detalii despre herniile liniei albe gasiti in sectiunea Patologia pereteui abdomninal.
2. Linea alba (abdomen) - Wikipedia, The Free Encyclopedia, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Linea_alba_(abdomen)
3. Diastasis recti - Wikipedia, The Free Encyclopedia, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Divarication_of_rectus_abdominis_muscles
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
intră pe forum