Sanii - Glanda mamara

Sanii reprezinta o particularitate distinctiva a clasei mamiferelor, de la pubertate si pana la exitus, acestia fiind supusi unor modificari permanente, fizice si fiziologice asociate cu menstruatii, sarcina si menopauza. Impactul patologiei mamare este reprezentat de importanta tot mai mare a incidentei cancerului de san, ce continua sa creasca in mod constant. Spre exemplu in SUA, o femeie din doua solicita consult medical pentru afectiuni mamare, una din patru va fi supusa unei biopsii mamare in timpul vietii si aproximativ una din noua femei va dezvolta o forma de cancer mamar.

Anatomia sanului

Sanii (mamelele) sunt organe glandulare de origine cutanata pozitionate simetric de-o parte si de alta a liniei mediosternale in regiunea toracica anterioara. Sunt prezente la ambele sexe, insa dezvoltarea si comporatamentul lor sunt complet diferite. Astfel, la barbat nu sunt altceva decat organe rudimentare, fara structura complexa sau activitate secretorie, pe cand la femeie, acestea evolueaza cu o importanta deosebita, mai ales in cadrul sarcinii si in perioada de dupa sarcina, laptele matern constituind alimentul esential al nou-nascutului si al sugarului. Dependenta hormonala este pusa in evidenta la pubertate, cand la sexul feminin mamelele incep sa se dezvolte progresiv, in copilarie neexistand diferente sexuale. Dezvoltarea completa a acestora se inregistreaza la femeia in decursul activitatii sexuale, iar de la menopauza se declanseaza un proces lent de atrofiere senila.

In ceea ce priveste forma mamelei, aceasta prezinta numeroase variante, de la o femeie la alta, in general pastrandu-se aspectul unei hemisfere sau a unui con turtit suspendat cu baza pe peretele toracic. Varsta, rasa, constitutia, starile fiziologice ale femeii, precum menstruatia, sarcina, alaptarea, dar si unele procese patologice sunt factori care influenteaza mai mult sau mai putin forma in care se prezinta mamela. Independent de forma glandei mamare, forma mamelei poate fi influentata si de starea de nutritie a femeii, cantitatea de grasime perimamara reprezentand elementul principal in aceasta situatie. De asemenea, in mod direct cu forma mamelei variaza si dimensiunile acesteia, in general masurand 12 cm in sens transversal, 10 cm in sens vertical si 5 cm in sens antero-posterior. La nastere, are diametrul de 1 cm si cantareste 0,5 g, iar la femeia adulta care nu alapteaza 200 g, in timp ce in situatia alaptarii mamela poate ajunge la o greutate de aproximativ 500 g. Fermitatea caracterizeaza consistenta mamelei la femeile tinere si nulipare, iar acest fapt este determinat de starea tesutului conjunctiv, a ligamentelor suspensoare si de gradul de umplere cu tesut adipos a lojilor din compartimentul premamar. Sarcinile repetate si alaptarea antreneaza o oarecare relaxare a ligamentelor suspensoare si conduc la reducerea cantitativa a grasimii premamare, situatie in care mamelele preiau aspectul pediculat.


Regiunea toracica parietala ocupata de mamela se numeste regiunea mamara si este situata simetric de fiecare parte a regiunii sternale. Superior, se continua fara o demarcatie precisa de la nivelul coastei a III-a cu regiunea subclaviculara, iar inferior la nivelul coastei a VI-a sau a VII-a, este delimitata de santul submamar, de forma semicirculara, individualizat prin faptul ca mamela cade sub actiunea propriei greutati. In partea mediala, regiunea mamara este delimitata de o linie verticala ce trece prin marginea laterala a sternului, iar in partea laterala limitarea regiunii se face prin linia axilara anterioara. Stratul profund al regiunii mamare corespunde fasciei muschiului mare pectoral. Intre cele doua mamele se defineste o depresiune in sens vertical, denumita sant intermamar.

Masa de tesut conjunctivo-adipos din constitutia mamelei reprezinta tesutul subcutanat al regiunii toracice, care la acest nivel este supus unui proces de dezvoltare mai amplu in comparatie cu cel din jur. Prezenta corpului mamelei il compartimenteaza, o parte din stratul conjunctivo-adipos urmand sa ocupe spatiul premamar, iar cealalta parte spatiul retromamar. Astfel, invelisul cutanat, stratul celular adipos premamar, corpul mamelei si stratul celular adipos retromamar sunt elementele ce se succed dinspre exterior spre interior pentru a forma stratigrafia acestei regiuni.

Invelisului cutanat i se descriu doua zone, una periferica, cu structura si caracterele obisnuite ale tegumentului general si una centrala, reprezentata prin areola si papila mamara.
Areola mamara este regiunea circulara, de diametru 2, 5-3 cm, situata in portiunea cea mai proeminenta a mamelei. Culoarea roz a acestei regiuni este intalnita la virgine si la nulipare, ea pigmentandu-se usor brun la multipare. Glandele sebacee de la acest nivel proemina la suprafata areolei mamare sub denumirea de tuberculi Morgagni, care se transforma in perioada sarcinii in tuberculi Montgomery. Dintre acestia din urma, nu toti provin din tuberculii Morgagni, o parte din ei reprezentand glandele areolare, carora li se asociaza glande sudoripare si sebacee, cu rol in umectarea pielii in vederea protejarii acesteia de macerarea in timpul suptului.
Papila mamara (mamelonul) este proeminenta din centrul areolei mamare. Se prezinta variat in ceea ce priveste forma si dimensiunile, iar culoarea sa coincide cu cea a areolei. Pe varful sau se deschid ductele lactifere prin orificii mici (porii lactferi) ce ii determina papilei o suprafata neregulata si rugoasa. Muschiul papilei continua, de la baza acestei formatiuni, muschiul pielos anexat regiunii areolo-papilare. Contractia acestui muschi cauzeaza erectia mamelonului (telotismul), fenomen prin care este facilitata sugerea. De asemenea, comprima ritmic ductele lactifere si intervine astfel in expulzia laptelui, actionand similar unui sfincter. In telotism, la turgescenta papilei mamare participa si venele de la acest nivel care se umplu cu sange.

Stratul celular adipos premamar este mai condensat catre periferie, subtiindu-se progresiv catre centrul mamelei, unde dispare complet la nivelul papilei, invelisul cutanat aderand direct la corpul glandei. Stratul adipos premamar este impartit de tracturi conjunctive lamelare in mai multe loji. Prezenta acestor tracturi limiteaza extinderea unui abces, care va evolua doar in loja in care este localizat. Totusi, exista cazuri cand tesutul adipos premamar strabate glanda in sens antero-posterior stabilind o comunicare cu tesutul adipos retromamar, abcesul avand astfel posibilitatea sa se extinda.

Corpul mamelei consta intr-o formatiune alb-galbuie, de forma aproximativ disciodala, ce prezinta doua fete si o circumferinta.
Fata anterioara este convexa si prevazuta cu cresterele fibroglandulare Duret, neregulate, ce delimiteaza fosetele in care adera tesutul adipos premamar. Pe aceste creste se ataseaza ligamentele suspensoare ale mamelei denumite si ligamentele lui Cooper, care vin de pe fata profunda a dermului invelisului cutanat al mamelei, patrund in corpul mamelei pe la nivelul crestelor fibroglandulare si se fixeaza ulterior la fascia pectorala.
Fata posterioara a corpului mamelei este usor concava si vine in raport prin intermediul compartimentului celular adipos retromamar cu pectoralul mare si digitatiile dintatului anterior.
De circumferinta corpului mamelei se prind o serie de prelungiri, axilara, claviculara, hipocondrica, epigastrica, sternala, care ii confera acesteia un aspect neregulat.
In structura corpului mamelei se disting portiunea periferica, vascularizata, de culoare rosiatica, in care predomina parenchimul glandular si portiunea centrala, de culoare alba, ce contine, indeosebi, ductele excretoare ale glandei inconjurate de stroma si acini glandulari in cantitate redusa.

Stratul adipos retromamar, de grosime variabila, se interpune intre fata posterioara a corpului mamelei si fascia muschilor pectoral mare si dintat anterior. Prezenta acestui compartiment grasos retromamar permite alunecarea sanului pe planul subiacent.

Structura corpului mamelei

In structura corpului mamelar se deosebesc parenchimul, constituit dintr-un sistem ramificat de ducte si stroma, care il inconjoara la exterior.
Parenchimul glandular sau glanda mamara este formata din 10-20 lobi, de forma piramidala, orientati cu baza la periferie si varful catre papila mamara. Fiecarui lob ii corespunde o singura glanda tubulo-acinoasa. Intre lobi se gaseste o densitate de tesut conjunctiv care depoziteaza tesut adipos. De la nivelul acestui tesut conjunctiv se desprind septuri care imparte fiecare lob in lobuli. De la baza lobului glandei mamare, se formeaza ductul lactifer (canalul galactofor) ce colecteaza secretia din intreg parenchimul lobului respectiv, conducand-o catre papila mamara pentru a fi ejectata in timpul alaptarii. Inainte de a strabate papila, ductul lactifer prezinta o portiune mai dilatata, denumita sinus lactifer, in care se acumuleaza laptele in intervalul dintre supturi. La suprafata papilei mamare, ductele se deschid printr-un por lactifer. In substanta lobului, canalele se ramifica arborescent in ramuri din ce in ce mai mici.
Stroma corpului mamelei reprezinta stratul ce cuprinde la interior structurile parenchimatoase si este formata din tesut conjunctivo-adipos, in grosimea caruia se gaseste o bogata retea capilara. Stroma interlobara si interlobulara, din jurul ramificatiilor lactifere mari si mijlocii, este nefunctionala si nu este influentata de starile fiziologice ale femeii, spre deosebire de stroma intralobulara, functionala, care va suferi modificari in perioada sarcinii si a lactatiei.

Concomitent cu modificarile ciclice ovaro-uterine, la nivelul glandei mamare se desfasoara o succesiune de fenomene care pregatesc mamela pentru o eventuala sarcina. Astfel, in timpul menstruatiei se constata o retractie a canaliculelor intralobulare, iar imediat, in prima jumatate a ciclului, sub influenta estrogenilor si odata cu proliferarea endometrului, canaliculele cresc in dimensiuni in paralel cu diminuarea stromei functionale. Aceste procese se accentueaza in a doua jumatate a ciclului ovarian sub influenta progesteronului, in faza secretorie a endometrului.

Vascularizatia si inervatia sanului

Ramurile arteriale care asigura vascularizatia mamelei se desprind din artera toracica interna, artera toracica laterala si arterele intercostale posterioare 2, 3 si 4. Aceste ramuri se organizeaza sub forma unei retele in stratul celular adipos premamar de unde se distribuie pe rand lobilor, lobulilor si acinilor.
Venele se formeaza la nivelul retelei capilare periacinoase, de unde se colecteaza intr-o retea larga in stratul celular adipos premamar. Aceasta devine vizibila in timpul lactatiei si poarta denumirea de reteaua Haller. De aici, sangele venos este transportat catre vena axilara si toracica interna prin ramuri care urmaresc indeaproape traiectul arterelor.
In functie de originea lor, vasele limfatice de la nivelul mamelei se impart in doua categorii: superficiale, preiau limfa de la nivelul tegumentului, si profunde, provin din reteua perilobulara. Drenajul limfatic poate urma calea axilara, prin limfonodurile situate la marginea inferioara a pectoralului mare catre grupurile pectoral si apical (axilare), calea parasternala, prin colectoarele limfatice de pe marginile sternului catre limfonodurile supraclaviculare sau direct in trunchiul jugular, si calea transpectorala, prin vase ce perforeaza muschii pectorali si se varsa in nodurile axilare sau supraclaviculare.
Inervatia mamelei este asigurata de plexul cervical, prin ramurile sale supraclaviculare, ramurile toracice ale plexului brahial, nervii intercostali 2-4 si fibrele simpatice care ajung pe traiectul arterelor. De la nivelul acestor surse, se desprind filete nervoase catre piele, unde se gasesc numerosi corpusculi senzitivi, catre fibrele musculare netede ale areolei si papilei mamare sau catre vase si glande.

Fiziologia glandei mamare

Dezvoltarea si intrarea in functiune a glandei mamare sunt declansate de o varietate de stimuli hormonali, reprezentati in principal de estrogeni, progesteron si prolactina. Dintre acestia, cei care initiaza dezvoltarea canaliculara a sanului sunt estrogenii, iar hormonul responsabil de diferentierea celulelor epiteliale si dezvoltarea lobulara este progesteronul. De asemenea, progesteronul poate actiona asupra estrogenilor, inhibandu-le legarea acestora in epiteliul mamar ce conduce la limitarea proliferarii sistemului tubular. Prolactina reprezinta stimulul principal pentru lactogeneza, creste numarul de receptori estrogenici, stimuland astfel celulele epiteliale sa actioneze sinergic cu dezvoltarea canaliculara si lobuloalveolara. Hormonul eliberator de gonadotropine (GnRH) din hipotalamus actioneaza asupra adenohipofizei, care secreta hormonul luteinizant (LH) si hormonul foliculostimulant (FSH), ambii cu efect reglator asupra secretiei ovariene de estrogeni si progesteron. Printr-un mecanism de feedback, pozitiv sau negativ, nivelurile circulante de estrogeni si progesteron regleaza secretia hormonilor LH, FSH si GnRH.

Dupa nastere, la nou-nascutul de sex feminin, se inregistreaza niveluri plasmatice scazute de estrogeni si progesteron, ce raman reduse pana mai tarziu in timpul copilariei, datorita reglarii sensibilitatii axului hipotalamo-hipofizar prin efecte de feedback negativ ale hormonilor sexuali. La inceputul pubertatii se remarca scaderea sensibilitatii la feedback-ul negativ realizat de estrogeni si progesteron, concomitent cu dezvoltarea nucleului central hipotalamic, iar ulterior se consemneaza cresterea sensibilitatii la feedback pozitiv realizat de estrogeni. In urma acestei succesiuni de evenimente fiziologice se initiaza cresterea secretei de GnRH, cresterea secretiei de FSH si LH, si, astfel, cresterea secretiei ovariene de estrogeni si progesteron. Odata cu dezvoltarea feedback-ului pozitiv apar menstruatiile.

In timpul ciclului menstrual apar variatii semnificative in ceea ce priveste volumul sanului. In faza luteala, progesteronul poate stimula cresterea glandulara, in aceasta perioada inregistrandu-se modificari in rata mitotica a componentelor glandulare mai mari decat in faza foliculara. Se constata astfel cresterea in volum a sanului in a doua jumatate a ciclului menstrual, pusa pe seama dezvoltarii temporare in dimensiuni a lobulilor, fara vreo evidenta proliferare epiteliala.

In sarcina are loc o crestere marcata a secretiei si eliberarii de estrogeni si progesteron circulanti, de origine ovariana si placentara, ce determina modificari majore in ceea ce priveste forma si structura sanului. Glandele areolare devin proeminente pe un tegument areolar ce se inchide la culoare, in timp ce ductele si lobulii prolifereaza, iar glanda creste in volum. Odata cu expulzia placentei, la nivel plasmatic au loc scaderi cantitative ale estrogenilor si progesteronului, fenomen ce permite exprimarea maximala a activitatii lactogenice a prolactinei. Producerea si evacuarea laptelui sunt fenomene intermediate de arcuri reflexe neurale, a caror origine se afla la nivelul terminatiilor nervoase libere ale complexului areolo-mamelonar. Ocitocina are efect contractil asupra componentelor musculare netede din celulele mioepiteliale din jurul alveolelor, ceea ce conduce la compresia acestora si expulzia laptelui sub presiune in sinusurile galactofore. In continuare, lactatia este mentinuta de eliminarea regulata a laptelui si stimularea reflexelor neurale de secretie a prolactinei. Pe langa acestea, mentinerea lactatiei presupune un ax hipotalamo-hipofizar intact, nutritie si dieta adecvate si absenta stresului psihologic, care poate interfera cu controlul normal al prolactinei si secretia de ocitocina. Dupa incetarea alaptarii, glanda revine la statusul inactiv nesecretor, iar eliberarea de prolactina si ocitocina se reduce.

Scaderea secretiei ovariene de estrogeni si progesteron de la menopauza determina o involutie progresiva a componentelor canaliculare si glandulare, epiteliul acestora devenind atrofic sau hipoplazic. Este favorizata condensarea tesutului fibros inconjurator, iar parenchimul este substituit cu tesut adipos si stromal, in detrimentul structurii glandulare suportive. Stroma si continutul adipos se pierde odata cu inaintarea in varsta si astfel are loc o reducere a structurii lobulare, a densitatii, formei si conturului.

Ginecomastia presupune dezvoltarea exagerata a glandei mamare la sexul masculin. Este frecvent pusa pe seama unor conditii patologice, insa trebuie tinut cont ca ginecomastia poate aparea fiziologic, in special in trei etape ale vietii, in perioada neonatala, ca rezultat al actiunii estrogenilor placentari asupra parenchimului mamar neonatal, in adolescenta, cand poate exista un exces de estradiol in raport cu testosteronul, si in senescenta, cand datorita unui hiperestrinism relativ are loc deprimarea nivelului de testosteron.

Patologia glandei mamare

Avand in vedere contributia activa a glandei mamare la sexul feminin, se poate explica de ce fenomele patologice ale acesteia intereseaza si se exprima in special la femei. Patologia glandei mamare este dominata de cancerul mamar, care continua sa constituie o mare problema de actualitate in domeniul oncologiei, datorita frecventei acestuia care isi mentine valoarea la un nivel foarte ridicat si a deznodamantului sumbru care survine mai ales in stadiile avansate. In ultimii ani, in SUA, rata de mortalitate prin cancer mamar a cunoscut o deprimare de aproape 11%, prin aplicarea corecta a metodologiei de depistare, spre deosebire de situatia din Romania, care poate fi catalogata drept una dramatica, avand in vedere ca mai mult de 50% din cazuri sunt diagnosticate in stadii avansate, ce impun costuri ridicate pentru urmarea unui tratament corespunzator, care de altfel nici nu va da rezultate prea favorabile, luand in calcul intarzierea diagnosticului.

De cele mai multe ori, constatarea unei formatiuni tumorale la femei are loc in premenopauza sau postmenopauza. 65% dintre carcinoamele mamare sunt depistate de paciente, iar din simptomele asociate, 85% au fost descoperite de cele care isi autoexamineaza sanii in mod frecvent. Mastodinia de cele mai multe ori ridica suspiciunea unei afectiuni benigne. Marirea in volum a sanului, scurgerile mamelonare, retractia sau asimetria mamelonului, ulceratia, eritemul si mai rar disconfortul osos sunt alte simptome ce pot atrage atentia unei leziuni mamare.
Cititi mai multe despre Patologia glandei mamare aici...

Cancerul mamar

La nivel global, cancerul de san reprezinta aproximativ 23% din totalitatea cancerelor specific feminine, ocupand primul loc dintre acestea, si, in acelasi timp, reprezinta principala cauza de deces prin cancer in randul femeilor cu varsta cuprinsa intre 40-44 ani, cu o rata de mortalitate de 19%. In Romania, in ultimul deceniu s-a constat o incidenta a cancerului mamar de aproximativ 51 /100.000 de femei si o rata de mortalitate de aproximativ 24 / 100.000 de femei. Aproximativ 65% din paciente sunt descoperite in cadrul spitalicesc cu cancer mamar in stadiile III sau IV, ceea ce explica atat educatia oncologica insuficienta din randul populatiei cat si neaplicarea metodelor de depistare timpurie, in antiteza cu prevederile programelor de lupta impotriva cancerului de la nivel mondial. Se mai poate adauga neexaminarea clinica sistematica a sanului la femeile din grupele de varsta cu risc crescut, precum si abordarea unei strategii terapeutice insuficient fundamentata din punct de vedere stiintific, femeile afectate tinzand sa urmeze sfaturi si tratamente inadecvate propuse de catre persoane neavizate, fapt ce conduce la rezultate nefavorabile, cu consecinte grave economice si etic-umane.
Cititi mai multe despre Cancerul mamar aici...

Evaluarea glandei mamare – Diagnostic

Localizarea si functia glandei mamare, dar si manifestarea semnelor clinice care pun in evidenta afectarea mamara au condus la realizarea unui grup de metode diagnostice, la care se va recurge pentru a se stabili etiologia si tratamentul corespunzator situatiei patologice in cauza.

Examinarea fizica presupune inspectia si palparea sanului si a situsurilor nodurilor limfatice de drenaj. Mamografia reprezinta un studiu aditional, ce suplimenteaza anamneza si examenul fizic, demonstrandu-si utilitatea in examinarea unei formatiuni nedefinite, potential neoplazica, in monitorizarea cancerului mamar tratat prin mastectomie si radioterapie, precum si in exploararea unui san voluminos, la o pacienta care acuza simptome caracteristice, dar nu se palpeaza noduli. Eficacitatea screening-ului mamografic este demonstrata de scaderea cu 33% a mortalitatii pacientelor cu cancer mamar si confirmata de unele statistici care indica faptul ca rezultatul metodei este asociat cu o acuratete de peste 90%. Xeromamografia este o alternativa a mamografiei, in care imaginea este obtinuta pe o placa xerografica, facilitand observarea detaliilor tesuturilor moi ale sanului sau peretelui toracic. Mamografia marita creste acuratetea diagnosticului pentru cancerul mamar si poate reduce considerabil numarul pacientelor cu indicatii de biopsie. Ecografia este mai bine acceptata de pacienta, aceasta nefiind expusa la radiatii neionizante si prezinta importanta in diagnosticarea afectiunilor chistice si punerea in evidenta a unor malformatii solide, cu caracteristici ecogenice specifice. Termografia poate sugera prezenta unei leziuni maligne, in care transmiterea caldurii este consecinta hipervascularizatiei ce insoteste tumora. Transluminatia sanului este o tehnica neinvaziva prin care se poate decela cancerul mamar, care absoarbe lumina si determina reducerea luminiscentei, ce va aparea in tonuri de alb si negru. Rezonanata magnetica nucleara este importanta in depistarea metastazelor la nivelul corpilor vertebrali precum si a patologiei musculoscheletale consecutive cu cancerul mamar. Ductografiile sunt indicate pentru evidentierea scurgerilor mamelonare, mai ales daca acestea sunt sanguinolente.

Proceduri

In domeniul chirurgiei mamare domina chirurgia tumorilor beningne si maligne, dar si a unor distrofii mamare, iar problemele legate de chirurgia plastica a sanului apartin unei specialitati distincte, chiar daca aceasta joaca un rol important in chirurgia tumorilor maligne si in tratamentul sechelelor interventiilor radicale.

Exereza unei tumorei (tumorectomia) este indicata in tumorile beningne, precum fibroadenomul, chisturi, tumori philodes.
Rezectia sectoriala dirijata presupune indepartarea unuia sau a mai multor lobi, folosind ca punct de reper ductul sau ductele lactifere corespunzatoare acestora. Este indicata in mamela secretanta, ectazie galactoforica.
Rezectia sectoriala nedirijata (mastectomia partiala) are ca scop exereza unui sector din glanda mamara, fara respectarea topografiei lobare si fara a folosi ca punct de reper ductul sau ductele lactifere. Este indicata in unele forme de supuratii mamare cronice.
Mastectomia subcutanata consta in ablatia in totalitate a glandei mamare, insa cu pastrarea areolei, tegumentelor si muschiului mare pectoral. Este indicata in leziuni benigne ce intereseaza glanda in intregime, precum mastoze chistice sau papilomatoza intracanaliculara.
Mastectomia are ca scop extirparea procesului tumoral si a glandei mamare in bloc, impreuna cu tegumentele adiacente si tesutul subcutanat regional. Este indicata in stadii avansate de cancer mamar, in care tumorile iau proportii semnificative, iar troficitatea tegumentara este compromisa.
Mastectomia radicala de tip Halsted are ca obiectiv rezectia in bloc a sanului, a marelui pectoral in virtutaea dimensiunilor leziunii tumorale, a limfaticelor axilare si a tegumentului supraiacent tumorii.
Mastectomia radicala modificata de tip Patey este similara mastectomiei de tip Halsted, cu precizarea ca aceasta recunoaste necesitatea anatomica a prezervarii nervilor pectorali medial si lateral, ce asigura inervatia duala a muschiului mare pectoral, de care se tine cont in timpul disectiei axilare. Se pastreaza astfel muschiul mare pectoral, care, de altfel, nu prezinta vreodata metastaze, cu toate ca este strabatut de o serie de limfatice importante.
Mastectomia radicala modificata de tip Madden presupune realizarea unei interventii radicale cu acelasi caracter oncologic ca si interventia de tip Patey, cu diferenta ca prin intermediul acesteia se pastreaza si muschiul mic pectoral.
Mastectomia radicala cu himerizarea muschilor pectorali nu face concesii in ceea ce priveste radicalitatea, rezecand si grupul ganglionar interpectoral, spre deosebire de tehnica Patey, insa conserva un ecran muscular, ale carui avantaje sunt asemanatoare cu ale pastrarii marelui pectoral.
Tumorectomia cu evidare ganglionara axilara se situeaza din punct de vedere oncologic intre interventiile radicale si cele conservatoare. Se compune dintr-o interventie sectoriala ce presupune indepartarea tumorii si din evidarea ganglionara axilara realizata printr-o incizie axilara independenta, in scop curativ si de stabilire corecta a stadiului de neoplazie.
Interventiile supraradicale depasesc limitele mastectomiei de tip Halsted, fata de care se poate adauga evidarea grupului ganglionar mamar intern, evidarea grupului ganglionar supraclavicular sau rezectia partiala a peretelui toracic anterior, cu rezectia cartilajelor costale, a extremitatilor anterioare a coastelor si a pleurei.
Quadrantectomia are ca obiectiv indepartarea radicala a tumorii primare si a focarelor potentiale de infiltrare prin excizia in bloc a unui cadran mamar. Procedura este asociata cu o rata de supravietuire excelenta, in cazul in care este urmata de radioterapie si disectie axilara.