Evaluarea clinică a cavităţii nazale

În ceea ce priveşte examenul obiectiv, la inspecţie se poate observa:
- respiraţia bucală ce poate fi cauzată de o obstrucţie nazală.
- modificări de formă ale nasului pot sugera anormalităţi intranazale.
- modificări ale pielii de la nivelul vestibulului nazal precum eritemul, edemul ce se pot asocia cu complicaţii orbitare sau inflamaţii ale sinusurilor paranazale
La palpare se pot detecta:
- discontinuităţile osoase;
- durere la nivelul punctelor sinusale;
- marginea orbitară se palpează în cazul traumatismelor pentru identificarea unei fracturi de la acest nivel.
Rinoscopia anterioară – examinarea rinologică începe cu rinoscopia anterioară pentru evaluarea vestibulului nazal şi evaluarea porţiunii anterioare a cavităţii nazale. Indicaţii: rinoscopia anterioară este utilizată atât pentru examinarea cavităţii nazale dar şi pentru realizarea unor proceduri terapeutice precum tamponamentul din epistaxis, eliminarea unor corpi străini şi polipectomia.
Rinoscopia posterioară - evaluează nazofaringele şi porţiunea posterioară a cavităţii nazale reprezentată de orificiile coanale şi coada cornetelor precum şi marginea posterioară a vomerului.
Endoscopia nazală – se poate realiza atât cu endoscopul rigid cât şi cu endoscopul flexibil. Se aplică un anestezic topic. Se poate realiza şi o inspecţie limitată a sinusurilor paranazale prin această metodă, uneori fiind examinat sinusul sfenoid cu ajutorul unui telescop foarte subţire. Dacă este necesară explorarea endoscopică a sinusului maxilar, aceasta poate fi realizată fie prin meatul inferior prin perforarea peretelui nazal lateral sau printr-o abordare transfacială cu incizia mucoasei sinusului maxilar şi perforarea peretelui său anterior.

Teste rinologice speciale

Testarea la alergeni
Când o cantitate mică de alergeni se localizează în contact direct cu pielea, poate determina o reacţie locală sau sistemică. Cel mai frecvent utilizat este testul prin înţepătură în care pielea este înţepată superficial cu o substanţă standard cu antigenul suspicionat. Reacţia locală este comparată cu reacţia simultană realizată de injectarea de soluţie salină (ser fiziologic) . Un test prin înţepătură pozitiv dovedeşte faptul că sensibilizarea la alergen s-a realizat şi nu dovedeşte o etiologie alergică pentru rinită.
Teste serologice pentru alergie
Se pot realiza teste serologice pentru identificarea unei patologii alergice precum dozarea imunoglobulinelor E.
Se pot realiza şi teste de provocare cu valoare diagnostică foarte bună în rinita alergică. Alergenul specific este plasat în contact direct cu mucoasa nazală. Tehnica implică şi aplicarea soluţiei de alergen la nivelul capului cornetului inferior. Rinomanometria realizată după 20 de minute de la aplicare confirmă efectul alergenic local al substanţei aplicate prin diminuarea diametrului orificiilor nazale datorită edemului apărut la nivelul mucoasei. Trebuie luate măsuri de precauţie datorită faptului că, în urma testării substanţei poate apărea şocul anafilactic. Astfel, în camera de examinare este necesar echipament de urgenţă corespunzător.

Olfactometria – deoarece pacienţii diferenţiază cu greu o disfuncţie gustativă de una olfactivă, pentru identificarea exactă a acesteia se realizează olfactometria. Disfuncţiile gustative sunt foarte rare. După realizarea anamnezei, pacientul este examinat prin rinoscopie anterioară sau endoscopie pentru a exclude obstrucţiile anatomice sau funcţionale, cu scăderea fluxului de aer la nivelul şanţului olfactiv. În testarea olfactivă subiectivă, mai multe substanţe sunt ţinute la nivelul unei singure nări, cealaltă fiind acoperită, înainte şi după decongestia mucoasei nazale. Testarea obiectivă este mult mai costisitoare şi se realizează numai în centre specializate. Răspunsul la diverse substanţe odorizante este măsurat prin intermediul computerului, înregistrat şi analizat.

Evaluarea paraclinică

Investigaţii de laborator sunt reprezentate de hemoleucogramă, ureea, creatinină, glicemie, VSH, examenul de urină, exsudat nazal, fibrinogen, ASLO, PCR (proteină C Reactivă).

Investigaţii imagistice ale nasului şi a sinusurilor paranazale

Radiografia standard a sinusurilor paranazale - se realizează de obicei în cazurile de inflamaţie acută, dar şi în traumatismele faciale. Valoarea radiografiei sinusurilor paranazale este compromisă de obicei datorită suprapunerii structurilor. Este dificil de evaluat sinusul sfenoid, când implicarea acestuia este suspicionată este necesară o radiografie de profil.

CT – în afara malformaţiilor ocazionale, principala indicaţie a computer tomografiei (CT) este scanarea nasului şi sinusurilor paranazale din sinuzita cronică, traumatisme şi tumori. Evaluarea CT este compromisă de proteze dentare metalice.

RMN (Rezonanţa Magnetică Nucleară) are şi mai puţine indicaţii decât CT-ul la pacienţii cu patologie sinusală. El este indicat în patologii ce implică sinusurile paranazale precum tumori şi malformaţii congenitale precum encefalocelul. De asemenea este important în diferenţierea diferitelor densităţi tisulare, în cazul unor patologii precum mucocele, chisturi, polipi.

Ecografia – sinusurile paranazale pot fi vizualizate prin intermediul ecografiei în mod A sau B. Utilizarea acesteia este avantajoasă în cazul urmăririi evoluţiei unui proces inflamator. De asemenea este utilă la copii şi la femeile însărcinate. Dezavantajul este reprezentat de faptul că ecografia oferă mai puţine detalii decât CT sau RMN.