Patologie asociată cavităţii nazale

Printre cele mai comune şi frecvente patologii asociate cavităţii nazale se enumeră:
- epistaxisul;
- deviaţia de sept;
- rinitele;
- fractura piramidei nazale;
- vestibulita;
- sinuzita acută;
- sinuzita cronică.

Epistaxisul

Etiologie: Epistaxisul poate avea o etiologie primară, de cauză locală, sau una generală de cauză secundară.
Cauze locale:
- leziuni mecanice sau traumatice;
- devierea septului nazal ce determină uscarea mucoasei nazale cu apariţia de cruste şi instalarea ulterioară a epistaxisului;
- patologie inflamatorie precum rinite, sinuzite, corpi străini neglijaţi;
- tumori benigne (cel mai frecvent fiind polipul sângerând al septului nazal) sau maligne;
- anevrisme, de obicei ale arterei carotide interne.
Cauze generale:
- cardiovasculare- hipertensiunea fiind cauza cea mai frecventă;
- şocul toxico-septic;
- endocrinologice (catamenial – în funcţie de ciclul menstrual);
- hematologice: hemofilia, trombocitopenia, boala Rendu-Osler.

Tratamenul cuprinde mai multe posibilităţi. Hemostaza locală se poate realiza prin compresiune la nivelul aripii nazale timp de 10 minute, prin cauterizare, când se poate identifica cu precizie locul sângerării, prin tamponament anterior cu meşe, bureţi sau sonde cu balonaş sau prin tamponament posterior cu balonaş sau tampon la nivelul coanelor. În cazul în care hemostaza locală nu reuşeşte să oprească sângerarea se realizează hemostaza regională ce constă în realizarea unei ligaturi vasculare precum ligatura arterei etmoidale anterioare, a arterei sfeno-palatine, a arterei maxilare interne, a arterei carotide externe. La acestea se adaugă şi un tratament general, realizat prin medicaţie hemostatică cu etamsilat, adrenostazin şi reechilibrarea hidro-electrolitică în cazurile în care volumul sanguin pierdut a fost semnificativ. Foarte important, bineînţeles, este şi tratamentul etiologic, în cazul epistaxisului secundar determinat de hipertensiune, afecţiuni hepatice, coagulopatii, afecţiuni hematologice.

Deviaţia de sept

Poate fi de natură congenitală sau traumatică ce determină arcuirea sau îndoirea septului nazal. Aproape toată lumea are un grad uşor de deviere a septului nazal, însă formele uşoare nu cauzează simptome şi nu au semnificaţie patologică. Devieri septale mai pronunţate pot determina obstrucţie nazală, disfuncţie olfactivă. Modificarea fluxului de aer nazal pot determina apariţia de sinuzite ce se pot vindeca cu sechele precum cefalee persistentă sau sinuzită cronică. Luxaţia septului nazal este o formă de deviaţie de sept în care marginea anterioară septală este dislocată de la nivelul planului median. Din motive medico-legale, testarea percepţiei olfactive trebuie realizată întodeauna anterior tratamentului chirurgical. Tratamentul constă în îndreptarea chirurgicală a septului. Aceasta se realizează prin îndepărtarea porţiunii cartilaginoase sau/şi osoase deviate şi reimplantarea septului la nivelul planului median. Indicaţia principală a tratamentului chirgical a deviaţiei de sept este simptomatologia obstructivă nazală.

Rinitele

Reprezintă inflamaţia mucoasei nazale şi pot fi clasificate în funcţie de vârsta instalării în rinita nou-născutului, a adultului sau a bătrânului. După etiologie pot fi infecţioase, alergice şi non-infecţioase şi non-alergice. După timpul de evoluţie pot fi acute sau cronice.
Rinita acută banală mai poartă denumirea şi de coriză ce are drept etiologie virusuri precum: adenovirusurile, rinovirusurile şi mixovirusurile şi apare cel mai frecvent primăvara şi toamna. Prezintă 2 etape de evoluţie. La debut, simptomatologia este dominată de alterarea stării generale, astenie, fatigabilitate, rinoree apoasă, febră, strănut. În perioada de stare se instalează obstrucţia nazală şi transformarea secreţiilor nazale din apoase în mucopurulente. Se vindecă spontan în 7-8 zile, tratamentul fiind reprezentat de aport hidric crescut, decongestionante nazale şi antipiretice pentru combaterea febrei.

Fractura piramidei nazale

Apare de obicei în urma unui traumatism datorită faptului că nasul proemină la nivelul feţei. Simptomatologia este reprezentată de durere, mişcări anormale ale nasului, crepitaţii la nivelul traiectului de fractură, obstrucţie nazală, deformare şi echimoze la nivelul orbitei. Uneori poate fi prezent şi epistaxisul. De obicei, fractura piramidei nazale se poate asocia cu fracturi ale altor oase faciale, fiind necesare o serie de explorări imagistice precum radiografie de craniu sau CT. Tratamentul este unul chirurgical. Se poate realiza prin reducerea nesângerândă a fracturii şi tamponament aterior. În cazul leziunilor multiple (politraumatism) şi extinse se realizează o reducere sângerândă a focarului de fractură şi o fixare a fragmentelor prin osteosinteză.

Vestibulita

Are drept agent etiologic stafilococul auriu şi reprezintă inflamaţia unuia sau mai multor foliculi piloşi de la nivelul pielii vestibulului nazal. Simptomatologia este reprezentată de tumefiere locală, durere, căldură locală, eritem şi uneori sunt prezente punctele de fistulizare cu eliminarea unui puroi alb-gălbui. Tratamentul corespunzător este necesar deoarece, prin diseminarea limfatică şi vasculară poate determina apariţia tromboflebitei de sinus cavernos. Tratamentul cuprinde antibioticoterapie asociată cu comprese locale reci şi administrare de antiinflamatorii. Uneori se poate realiza şi incizia colecţiei.

Sinuzita acută

În cazul copiilor afectează în principal celulele etmoidale, pe când la adulţi afectează sinusurile maxilare, celulele etmoidale, sinusurile frontale şi cel sfenoid. Inflamaţia poate afecta un singur sinus, sau toate sinusurile concomitent. Sinuzita acută apare în urma diseminării unei inflamaţii de la nivelul cavităţii nazale precum rinita, deoarece mucoasa nazală comunică cu mucoasa sinusală. Ȋn acest caz sinuzita poartă denumirea de sinuzită rinogenică. Extinderea inflamaţiei la nivelul sinusurilor este influenţată de anumiţi factori şi anume:
- funcţia anatomică individuală;
- statusul imunologic;
- virulenţa agentului etiologic.
Pe lângă sinuzita rinogenică există şi sinuzita odontogenă ce apre datorită unei infecţii dentare sau unei fistule maxilare datorită unei extracţii dentare. Simptomatologia este reprezentată de cea caracteristică rinitei la care se asociază cefalee ce este accentuată de aplecarea către înainte. Durerea este intensă, sinuzita maxilară este dureroasă la nivelul zonei adiacente şi la nivelul tâmplelor.
Sinuzita etmoidală este mai dureroasă la nivelul rădăcinei nasului şi unghiului intern al ochiului şi sinuzita frontală la nivelul peretelui anterior şi planşeului sinusului frontal. Diagnosticul este pus cu ajutorul rinoscopiei anterioare şi endoscopiei, ce identifică o secreţie purulentă la nivelul ostiumului sinusului afectat, însă secreţia purulentă poate fi trecută neobservată dacă mucoasa este foarte inflamată. Radiografia sinusală poate identifica o opacifiere parţială a sinusului afecatat datorită inflamaţiei mucoasei sau poate identifica un nivel hidroaeric datorită secreţiei purulente pe care sinusul o conţine. O alternativă la radiografie este ecografia în mod A sau B. Tratamentul este unul conservator şi este reprezentat de antibioticoterapie, dezobstruante nazale şi decongestionante nazale. În cazul unui răspuns nefavorabil la tratamentul conservator, se realizează tratamentul chirurgical. Sinuzita maxilară poate fi tratată prin puncţia sinusului maxilar. Sinuzita frontală poate fi tratată prin drenajul secreţiei prin puncţia Beck.

Sinuzita cronică

Ventilaţia necorespunzătoare de la nivelul ostiumului sinusal duce la stenoza şi obstrucţia acestei regiuni. Odată ce mucoasa devine edematoasă, în special la nivelul porţiunii înguste ce o reprezintă ostiumul sinusal, un cerc vicios se instalează. Astfel apar inflamaţii acute recurente, care în timp se transformă în sinuzită cronică. Cel mai frecvent este afectat sinusul maxilar şi celulele etmoidale, sinusul frontal şi sfenoidal fiind foarte puţin implicate în această patologie. Simptomatologia se caracterizează prin durere variabilă şi senzaţie de presiune la nivel sinusal, până la cefalee persistentă sau recurentă. Unii pacienţi acuză şi obstrucţie nazală. Diagnosticul se pune prin rinoscopie anterioară şi endoscopie, analizând prezenţa deviaţiei de sept, patologie ce determină hiperplazia cornetelor ce pot obstrua ostiumurile sinusale. De asemenea trebuiesc excluse şi alte cauze de ventilaţie şi drenaj necorespunzător precum o formaţiune tumorală.
Investigaţiile imagistice – CT este investigaţia imagistică de elecţie, dacă diagnosticul de sinuzită cronică este suspectat; radiografia sinusală convenţională are o valoare limitată. Tratamentul poate fi conservator şi constă în decongestionante nazale timp de o săptămână, terapie prin căldură (infraroşii, microunde) şi antibioticoterapie cu spectru larg pentru perioadele de exacerbare. Mucolitice, de asemenea, pot fi administrate ca terapie suportivă. Dacă etiologia este alergică, o terapie antialergică trebuie instituită. Tratamentul conservator nu poate elimina cauza sinuzitei cronice, de aceea tratamentul chirurgical este singurul tratament definitiv.