Fosa infratemporală

Fosa infratemporală este o cavitate neregulată situată inferior și medial față de de arcul zigomatic și profund de ramul mandibulei. Superior comunică cu fosa temporală, iar prin fisura pterigomaxilara comunică cu fosa pterigopalatină. Elementele majore care ocupă fosa infratemporală sunt mușchii pterigoidieni, diviziunea mandbulară a nervului trigemen, nervul coarda timpanului (ram din nervul facial), ganglionul parasimpatic otic, artera maxilară și plexul venos pterigoidian. Importanța regiunii infratemporale constă în prezența nervului mandibular și a ramurilor terminale ale acestuia, care devin ținta anesteziilor sau a rezecțiilor, în funcție de intervenția terapeutică. [1] [2]

Anatomia fosei infratemporale

Fosa infratemporală are formă de piramidă patrulateră, iar limitele acesteia sunt reprezentate de pereții osoși și unele formațiuni moi care circumscriu cavitatea.

Peretele anterior coincide cu tuberozitatea maxilei, iar către inferior se identifică rafeul pterigomandibular, cu cei doi mușchi care se inserează la acest nivel, buccinatorul și constrictorul superior al faringelui.

Peretele posterior este reprezentat de lama profundă a fasciei parotidiene și procesul stiloid cu buchetul stilian, alcătuit din 3 mușchi (stiloglos, stilofaringian, stilohioidian) și 2 ligamente (stilohioidian, stilomandibular). De asemenea, articulația temporomandibulară corespunde peretelui posterior, iar în rest, la acest nivel fosa infratemporală comunică larg cu loja prestiliană.

Peretele medial este alcătuit anterior de lama laterală a procesului pterigoidian a sfenoidului și tuberozitatea maxilei, ce delimitează fisura pterigomaxilară, prin care fosa infratemporală comunică cu fosa pterigopalatină. Către posterior, peretele medial este completat de peretele lateral al faringelui.

Peretele lateral este reprezentat de fața medială a ramului mandibulei, pe care se găsește orificiul superior al canalului mandibulei, străbătut de nervul alveolar inferior.

Baza fosei infratemporale este situată superior și este formată în partea medială de fața infratemporală a aripii mari a sfenoidului. În rest, prezintă un orificiu, delimitat între creasta infratemporală a aripii mari a sfenoidului (situată medial), osul zigomatic (anterior), arcul zigomatic (lateral) și tuberculul articular al temporalului (posterior), prin care coboară din fosa temporală tendonul mușchiului temporal și urcă în fosa temporală pachetele vasculo-nervoase temporale profounde.

Vârful fosei infratemporala este orientat către inferior și răspunde unghiului mandibulei, iar la acest nivel se inseră mușchiul pterigoidian medial. [1] [2]

Mușchiul pterigoidian lateral reprezintă un element esențial în înțelegerea raporturilor dintre structurile din cadrul fosei infratemporale. Acest mușchi se află în tavanul fosei și înaintează într-un plan mai mult sau mai puțin orizontal din regiunea procesului pterigoidian al sfenoidului către condilul mandibular. Superficial de mușchiul pterigoidian lateral trece artera maxilară, iar profund se găsesc ramurile nervului mandibular și originea principală a mușchiului pterigoidian medial. Ramul bucal al nervului mandibular trece printre cele două capete ale pterigoidianului lateral. Pterigoidianul medial și nervii lingual și alveolar inferior emerg dedesubt de marginea inferioară a pterigoidianului lateral, iar nervii și vasele temporale profunde emerg de la nivelul marginii superioare a acestuia. Plexul venos pterigoidian, cu rol important în diseminarea infecției, se găsește în jurul și în grosimea mușchiului pterigoidian lateral. [1] [4]

Patologia fosei infratemporale

Tumorile fosei infratemporale

Fosa infratemporală, în virtutea localizării acesteia relativ profundă, devine inaccesibilă pentru examinarea clinică și endoscopică. Tumorile de la acest nivel, cu excepția celor respectă un tipar de creștere rapidă, se dezvoltă fără a fi detectate o perioada considerabilă de timp. Mai mult de atât, simptomele de regulă sunt insidioase, ceea ce nu captează atenția persoanei afectate decât atunci când apar anumite tulburări funcționale, iar diagnosticul este astfel pus tardiv. Carcinomul adenoid chistic este cea mai frecventă tumora malignă din regiune. [3]

Diseminarea infecției în fosa infratemporală

Pericoronarita este inflamația gingiei din jurul unui dinte, iar dacă dintele implicat este al treilea molar mandibular, infecția se poate propagă prin contiguitate tisulară. Se poate întâmpla și în cazul unui abces al aceluiași dinte sau plecând de la o infecție postoperativă, însă mai puțin frecvent. Răspândirea poate fi bucală, submaseterică, parafaringiană, submandibulară sau infratemporală. Principalul simptom cauzat de infecția regiunii pterigomandibulare este trismusul, spasm muscular dureros al mușchilor masticatori, ce împiedică deschiderea gurii. De regula, în acest caz, infecția interesează mușchiul pterigoidian medial. [1]