Orbita

Autor:

Orbita este o cavitate pereche a craniului, situată bilateral de rădăcină nasului, în care se găsesc, in fiecare parte, globul ocular, organ periferic pereche al vederii, precum și anexele acestuia. Pereții osoși ai orbitei conferă protecție globului ocular împotriva leziunilor mecanice, precum și suprafață de inserție pentru mușchii extraoculari, care asigură poziționarea corectă a axului vizual și determină relația spațială dintre cei doi ochi, esențială pentru vederea binoculară și mișcările oculare conjugate. [2] [3] [4]

Anatomia orbitei

Fiecare cavitate are forma unei piramide patrulatere cu baza înainte, către aditusul orbitar (deschiderea orbitei) și vârful înapoi, puțin către medial, astfel încât axul orbitei va fi orientat postero-medial. Fiind o piramida patrulateră va prezentă patru pereți, medial și lateral, superior și inferior. La adulți, pereții mediali se găsesc la o distanță de aproximativ 25 mm și sunt aproape paraleli între ei, iar unghiul dintre pereții medial și lateral este de aproximativ 45 grade.

Compromisul dintre protecția globului ocular și asigurarea unui câmp vizual adecvat este responsabil de localizarea globului ocular în porțiunea anterioară a orbitei. Astfel, globul ocular ocupă doar 1/5 din volumul orbitei, iar restul spațiului, retro-orbital, conține vase și nervi, încorporati într-o atmosfera de țesut adipos.

 

Peretele superior sau plafonul orbitei este constituit în principal de lama orbitală a osului frontal. Aspectul orbital este ușor concav și separă conținutul orbitei de substanța cerebrală din fosa craniană anterioară. Antero-medial prin intermediul lamei osoase vine în raport cu sinusul frontal și prezintă o fovee trohleară în care se fixează trohleea mușchiului oblic superior. Antero-lateral se observă fosa lacrimală, care găzduiește porțiunea orbitală a glandei lacrimale. Lama orbitală a osului frontal se înclină considerabil către apexul orbitei, unde se alătură aripii mici a sfenoidului, care completează plafonul. Canalul optic este săpat în rădăcină aripii mici și mărginit medial de corpul osului sfenoid. Prin canalul optic ajung în cavitatea orbitală nervul optic și artera oftalmică acompaniată de fibre nervoase simpatice.

 

Peretele medial al orbitei este format în mare parte de lama orbitală a osului etmoid. Această lama osoasă, subțire, de formă rectangulară acoperă celulele etmoidale mijlocii și posterioare, reprezentând astfel o rută prin care infecția se poate propaga în orbită. Etmoidul se articulează cu marginea medială a lamei orbitale a osului frontal printr-o sutură întreruptă de orificiile etmoidale, anterioare și posterioare. Posterior, se articulează cu corpul sfenoidului, care va alcătui peretele medial al cavității până la apex. Osul lacrimal se găsește anterior de emoid și conține o fosă pentru sacul nazolacrimal, limitată înainte de creasta lacrimală anterioară de pe procesul frontal al maxilei și înapoi de creasta lacrimală posterioară a osului lacrimal, pe care sunt inserate porțiunea lacrimală a mușchiului orbicularul ochiului și fascia lacrimală. Un proces al osului lacrimal prelungește extremitatea inferioară a crestei lacrimale posterioare și contribuie la formarea părții superioare a canalului nazolacrimal, completat în rest de către maxilă.

 

Peretele inferior sau planșeul orbitei este format în principal de lama orbitală a maxilei care se articulează antero-lateral cu osul zigomatic și postero-medial cu procesul orbital al osului palatin. Planșeul orbitei este subțire și reprezintă în mare parte tavanul sinusului maxilar, explicându-se astfel durerile orbitale manifestate în sinuzitele maxilare, precum și posibilitatea diseminării unei colecții purulente sinusale la acest nivel. Planșeul orbitei ascensionează ușor către lateral, unde anterior se încurbează în acest perete, iar posterior se separă prin fisura orbitală inferioară, prin care orbita comunică cu fosa pterigopalatină și fosa infratemporală. Prin fisura orbitală inferioară trec ramul zigomatic al nervului maxilar, ramuri asencende din ganglionul pterigopalatin și vasele infraorbitale în traiectul lor către sanțul infraorbital. În partea medială, peretele inferior este parcurs de sanțul și apoi de canalul infraorbital, deschis anterior la nivelul foramenului infraorbital, prin care trec nervul infraorbital și vasele infraorbitale menționate anterior. Mai frecvent, fracturile orbitale implică planșeul și, în mod particular, regiunea sanțului infraorbital. În fracturile clasice, afectarea structurilor moi din această zonă poate duce la diplopie, tulburări de motilitate oculară și enoftalmie, iar interesarea nervului infraorbital este sugerată prin pierderea sensibilității cutanate din etajul mijlociu al feței.

 

Peretele lateral al orbitei este format posterior de fața orbitală a aripii mari a sfenoidului și anterior de procesul frontal al osului zigomatic, cele două oase întâlnindu-se la nivelul suturii sfenozigomatice. Suprafața zigomatică conține mici oricii prin care trec nervii zigomaticofacial, la nivelul joncțiunii cu peretele inferior și zigomaticofacial, superior de precendentul, în apropierea suturii. Tuberculul orbital, pe care se insera ligamentul palpebral lateral, expansiunea tecii mușchiului drept lateral și aponevroza mușchiului ridicător al pleoapei superioare, marchează aproximativ mijlocul marginii orbitale laterale. Peretele lateral este cel mai gros perete al orbitei, mai ales către posterior, unde separă orbita de fosa craniană mijlocie. Anterior, peretele lateral se interpune între orbita si fosa infratemporală. Peretele lateral și tavanul orbitei se continuă anterior, dar sunt separați posterior de către fisura orbitală superioară, dintre aripa mare (situată superior) și aripa mică (situată inferior) ale sfenoidului, prin care se realizează comunicarea cu fosa craniană mijlocie. Fisura se îngustează lateral, dar se lărgește către extremitatea medială, axul sau descendent orientându-se către postero-medial. In locul unde fisura începe să se lărgească, marginea inferolaterală afișează o proiecție, deseori sub forma unei spine, pentru inserția laterală a inelului tendinos comun. Un șanț infraorbital săpat între extremitatea supero-laterală a fisurii orbitale superioare și planșeul orbital este frecvent asociat cu o anastomoză între arterele meningee mijlocie și infraorbitală. [2] [4]

Conținutul orbitei

  • Globul ocular
  • Mușchii extrinseci ai globului ocular (drept superior, drept inferior, drept lateral și drept medial, oblic superior și oblic inferior) și mușchiul ridicător al pleoapei superioare
  • Nervii cranieni ÎI, III, IV, Va și VI
  • Vase oftalmice
  • Țesut adipos
  • Glanda lacrimală, sacul lacrimal, ductul nazolacrimal [1] [3]

Comunicările orbitei

  • Canalul optic – comunică cu fosa craniană anterioară și este străbătut de nervul optic și artera oftalmică
  • Fisura orbitală superioară – comunică cu fosa craniană mijlocie și este străbătută de nervii lacrimal, frontal, nazociliar, trohlear, abducens și oculomotor, precum și de vena oftalmică superioară
  • Fisura orbitală inferioară – comunică cu regiunea infratemporala și permite trecerea nervilor infrorbital și zigomatic, ramurilor orbitale din ganglionul pterigopalatin, arterei infraorbitala și venei oftalmică inferioară
  • Foramen etmoidal anterior – comunică cu fosa craniană anterioară și este străbătut de pachetul vasculo-nervos etmoidal anterior
  • Foramen etmoidal posterior – comunică cu fosa craniană posterioară și este străbătut de pachetul vasculo-nervos etmoidal posterior
  • Canalul nazo-lacrimal – comunică cu fosa nazală
  • Foramen orbital zigomatic – comunică cu canalul zigomatic prin care trece nervul zigomatic [1] [3]


Patologia orbitei

Având în vedere că orbita funcționează ca o cavitate ce menține globul ocular într-o poziție adecvată desfășurării funcționalității acestuia, consecințele modificărilor survenite în anatomia sau conținutul cavitații se reflectă asupra situației globului ocular în cadrul orbitei.

Grăsimea retrobulbară facilitează mișcările oculare, însă excesul acesteia sau prezența unui țesut anormal colectat în orbită poate conduce la protruzia globului ocular, cunoscută sub denumirea de exoftalmie.

Hipertrofia glandei lacrimale, localizată superotemporal în cadrul orbitei, determină protruzia globului ocular către inferior și medial și poate fi determinată printr-un răspuns inflamator din partea glandei lacrimale sau prin dezvoltarea unui neoplasm.

Tumorile, precum gliomul sau meningiomul de nerv optic, conduc la protruzia axială (către înainte) a globului ocular. De asemenea, oftalmopatia Graves, o formă a bolii Graves exprimată la nivel ocular, cauzeaza protruzia axială a globului ocular, prin apariția edemului, rezultat din insuficiența venelor de a drena sângele de la nivelul orbitei. Funcționalitatea venelor este perturbată prin comprimarea acestora, de către adipocitele și fibrele musculare de la acest nivel inflamate în urma unui răspuns autoimun din partea anticorpilor care distrug fibroblastele din mușchii extraoculari. [3] [2]


Data actualizare: 29-09-2014 | creare: 29-09-2014 | Vizite: 10887
Bibliografie
1. Regiunea orbitala - V. Nimigean, N. Maru, V.R. Nimigean - Anatomia clinica si topografica a capului si gatului, 2008, pag. 297
2. Regiunea orbitala - I. Albu - Anatomie topografica, ed. II, 1998, pag. 35
3. Orbit (anatomy) - Wikipedia, The Free Encyclopedia, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Orbit_(anatomy)
4. The orbit and accessory visual apparatus [Chapter 39] - Susan Standring [Editor-in-Chief] - Gray's Anatomy, The Anatomical Basis of Clinical Practice, 40th Edition, 2008
Alte articole din aceeași secțiune:

Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.