Nervul obturator

©

Autor:

Este nervul compartimentului medial al coapsei. Ia nastere din diviziunile anterioare ale ramurilor ventrale L2-4. Radacina nervului din L3 este cea mai voluminoasa, iar cea din L2 este frecvent cea mai mica.
Coboara printre fibrele muschiului psoas mare si iese prin marginea mediala a acestuia la nivelul aperturii superioare a pelvisului. Incruciseaza articulatia sacroiliaca, trecand posterior de vasele iliace comune si lateral de vasele iliace interne. Descinde apoi pe peretele lateral al pelvisului, medial de obturatorul intern, aflandu-se anterosuperior de vasele obturatorii, inainte de a patrunde in coapsa prin portiunea superioara a foramenului obturator. Aproape de foramen se divide in ramurile anterioare si posterioare, separate initial de obturatorul extern si mai distal de adductorul scurt. Da ramuri articulare pentru sold si genunchi si poate inerva pielea fetei mediale a coapsei si gambei.
Diviziunea anterioara paraseste pelvisul anterior de obturatorul extern, coborand inaintea adductorului scurt, inapoia pectineului si adductorului lung. La marginea inferioara a adductorului lung, comunica cu nervii cutanat medial si safen din nervul femural, formand plexul subsartorial ce inerveaza pielea de pe fata mediala a coapsei. Coboara apoi pe artera femurala, careia ii furnizeaza filete nervoase. Aproape de foramenul obturator, ramul anterior inerveaza articulatia genunchiului. Inapoia pectineului, da ramuri pentru pectineu, adductorul lung, gracilis si inconstant un ram pentru adductorul scurt, dup care se conecteaza cu nervul obturator accesor (cand acesta este prezent). Ocazional, ramul comunicant cu nervii cutanat femural medial si safen continua sub forma unui ram cutanat ce poate ajunge pana la nivelul gambei. In aceasta situatie, nervul apare de sub marginea distala a adductorului lung si coboara in lungul marginii posterioare a muschiului croitor catre genunchi, unde perforeaza fascia profunda si se conecteaza cu nervul safen pentru a inervea pielea jumatatii superioare a fetei mediale a gambei.

Diviziunea posterioara perforeaza obturatorul extern, pe care il inerveaza, si se indreapta inaintea adductorului mare, trecand posterior de adductorul scurt. La acest nivel se divide in ramuri pentru adductoul mare si adductorul scurt, cand acesta din urma nu este inervat de ramul anterior al nervului obturator. De obicei, trimite un filament articular catre articulatia genunchiului care fie perforeaza distal adductorul mare fie insoteste artera femurala pentru a patrunde in fosa poplitee. Aici, nervul coboara pe artera poplitee, perforeaza ligamentul posterior oblic al genunchiului si se distribuie capsulei articulare. Da filamente pentru artera poplitee.

Leziunile nervului obturator

Leziuni izolate ale nervului obturator sunt extrem de rare, dar ocazional pot aparea in urma unei traume directe (uneori in timpul parturitiei) sau in dislocari anterioare ale articulatiei soldului. De asemenea, nervul poate fi deteriorat de o hernie obturatorie sau poate fi implicat alaturi de nervul femural in leziunile retroperioneale care au loc aproape de originea plexului lombar. Un sindrom de incarcerare a nervului ce cauzeaza durere in regiunea mediala a coapsei este descris la atletii cu muschi adductori dezvoltati. 


Data actualizare: 30-07-2013 | creare: 30-07-2013 | Vizite: 9384
Bibliografie
1. Gray's Anatomy, The Anatomical Basis of Clinical Practice - Susan Standring [Editor-in-Chief] - 40th Edition, 2008
2. Integrative Components of the Nervous System - M. Patestas, L. P. Gartner, A Textbook of Neuroanatomy, 2009, pag. 135
3. Nervii capului si gatului - V. Ranga - Anatomia omului, Capul si gatul, vol. 5, 2002, pag. 95
4. Patologia nervilor - R. Horia - Tratat de neurologie, [sub reactia] C. Arseni, partea II, 1981, pag. 1189
5. Foot drop - Wikipedia, The Free Encyclopedia, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Foot_drop
6. Morton's neuroma - Wikipedia, The Free Enciclopedya, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Morton's_neuroma
7. Komar syndrome - Dr Ethan TAUB - Orphanet, The portal for rare diseases and orphan drugs, link: http://www.orpha.net/consor/cgi-bin/OC_Exp.php?lng=en&Expert=51890
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!