Dispneea cardiacă

Dispneea se defineşte prin conştientizarea neplăcută a efotului respirator. Aceasta poate fi de efort, ortopnee, dispnee paroxistică nocturnă, edem pulmonar acut.
Cele mai frecvente cauze ale dispneei sunt:
- Pneumonia;
- Pleurezia;
- Astmul bronşic;
- Pneumotoraxul;
- Miastenia gravis;
- Anomalii ale cutiei toracice;
- Tireotoxicoza;
- Anemia;
- Insuficienţa cardiacă.

Dispneea de efort

Apare ȋn timpul efortului fizic şi dispare după ȋncetarea acestuia. Odată cu evoluţia şi agravarea patologiei cardiace preexistente, gradul de efort la care aceasta se instalează se reduce treptat. Este de tip inspirator-expirator şi este ȋnsoţită de tahipnee.

Ortopneea şi dispneea de repaus

Dispneea de repaus apare după cum ii spune şi numele ȋn repaus, de obicei ȋn clinostatism (ȋn poziţie culcată) şi dispare ȋn poziţie sezândă. Odată cu agravarea patologiei, dispneea de repaus este ȋnlocuită de ortopnee. Bolnavul are tendinţa să ȋşi menţină poziţia corpului ridicată cu ajutorul mai multor perne, lucru ce previne dispneea nocturnă.

Dispneea paroxistică

Se poate ȋntâlni ȋn cazul astmului cardiac sau edemului pulmonar acut.
Episodul se instalează de obicei noaptea, bolnavul este trezit din somn de o senzaţie de sufocare, se ridică ȋn şezut şi prezintă tuse seacă şi expectoraţie aerată. Denumirea de astm cardiac este motivată de asocierea wheezingului la simptomatologia crizei.

Edemul pulmonar acut

Este cea mai gravă formă a dispneei de repaus şi este o urgenţă medicală. De obicei simptomatologia se instalează ȋn cursul nopţii sau după un efort, obligând bolnavul să adopte poziţia şezândă. Pacientul este anxios, cu extremităţile cianozate şi cu tegumentele umede. Tusea este iniţial seacă, după care este ȋnlocuită de o expectoraţie rozată, aerată, spumoasă şi abundentă.
Principalele cauze responsabile de apariţia edemului pulmonar acut sunt stenoza mitrală, hipertensiunea arterială şi infarctul acut de miocard.