Frecvența cardiacă

Frecvența cardiacă, cunoscută și sub denumirea de ritm cardiac, reprezintă numărul de cicluri cardiace (numărul de sistole și diastole, numărul de bătăi cardiace) desfășurate într-o unitate de timp (într-un minut).

Valorile normale ale frecvenței cardiace variază din punct de vedere fiziologic, în funcție de vârstă, greutate și în funcție de starea în care se află persoana în cauză în momentul măsurării ritmului cardiac (în repaus sau în timpul efectuării unor acivități fizice).

Valorile fiziologice ale frecvenței cardiace pe categorii de vârstă, în repaus:

• La nou-născuți, frecvența cardiacă este cuprină între 120 și 160 de bătăi pe minut (bpm), cu o valoare fiziologică medie de 140 de bătăi pe minut.
• La copii, frecvența cardiacă este cuprinsă între 70 și 100 de bătăi pe minut.
• La persoanele adulte (persoane cu vârste de peste 18 ani), valoarea normală a frecvenței cardiace este cuprinsă între 60 și 100 de bătăi pe minut.
• La sportivi și la persoanele cu o condiție fizică foarte bună, care desfășoară un program de exerciții fizice regulat, valoarea normală a frecvenței cardiace poate fi de 40 de bătăi pe minut (nefiind considerată patologică, bradicardie).
• La persoanele vârstnice, valoarea normală a frecvenței cardiace este mai redusă, fiind cuprinsă între 50 și 100 de bătăi pe minut.

La efort, aceste valori normale ale frecvenței cardiace prezentate în repaus, pot fi mai ridicate, în funcție de intensitatea efortului fizic depus. [1], [2], [3], [4], [5]

Măsurarea frecvenței cardiace

Frecvența cardiacă poate fi măsurată prin aplicarea indicelui, mediusului și a inelarului (cele trei degete mediale) la nivelul marginii cubitale anterioare a mâinii opuse, la nivelul arterei radiale (manevră utilizată pentru măsurarea pulsului).

De asemenea, frecvența cardiacă poate fi măsurată prin auscultația cordului cu ajutorul unui stetoscop, prin intermediul electrocardiografului sau prin palparea oricărei artere periferice din corp. Cel mai frecvent, ritmul cardiac este măsurat la nivelul arterei radiale, carotide, brahiale, temporale superficiale, femurale, poplitee, tibiale poasterioare sau la nivelul arterei pedioase.  [1], [4], [5]

• Creșterea frecvenței cardiace peste 100 de bătăi pe minut, în cazul unei persoane aflate în repaus, poartă denumirea de tahicardie.
• Creșterea frecvenței cardiace peste 150 de bătăi pe minut, în repaus, poartă denumirea de tahicardie supraventriculară.
• Scăderea frecvenței cardiacesub 50 de bătăi pe minut, în repaus, poartă denumirea de bradicardie.

• Frecvența cardiacă regulată este denumită din punct de vedere medical „ritm cardiac sinusal” sau „cord ritmic”.
• Prezența unei frecvențe cardiace neregulate, anarhice, poartă denumirea de aritmie sau tulburare de ritm cardiac (cord aritmic).
• Frecvența cardiacă devine neregulată în cazul fibrilației atriale și în extrasistole. [1], [4], [5]

Frecvența cardiacă este stimulată de către nervul simpatic, în condiții de stres psihic, în cazul efectuării unui efort fizic sau în urma acțiunii hormonilor adrenalina și noradrenalina.
Frecvența cardiacă este diminuată de către nervul vag în repaus, în condițiile relaxării tonusului cardiac.
Modularea frecvenței cardiace se realizează prin intermediul respirației; în timpul inspirului frecvența cardiacă se accentuează, iar în timpul expirului frecvența cardiacă se reduce. Astfel, creșterea frecvenței respiratorii va determina implicit creșterea frecvenței cardiace. [1], [2], [3], [4], [5]

Factori de risc

Pot fi descriși anumiți factori fiziologici sau patologici, care determină aceelerarea sau diminuarea frecvenței cardiace (tahicardie sau bradicardie).

Factorii care determină apariția tahicardiei sunt reprezentați de următoarele aspecte:

• Efortul fizic intens
• Exercițiile fizice
• Stresul psihic
• Stările de anxietate
• Atacul de panică
• Frica puternică
• Stările de furie, de nervozitate
• Abuzul de băuturi cu conținut crescut de cofeină
• Abuzul de alcool
• Consumul excesiv de droguri (precum cocaina, etc.)
• Fumatul (nicotina)
• Utilizarea substanțelor medicamentoase hormonale, pe bază de adrenalină sau noradrenalină
• Administrarea anumitor medicamente, precum amfetaminele, metilxantinele (Teofilina)
• Anemia
• Malformațiile ardiace congenitale (precum trilogia Fallot, tetralogia Fallot, defectul septal ventricular, canalul arterial persistent, etc.)
• Hipertensiunea arterială
• Hipertiroidismul
• Feocromocitomul
• Ateroscleroza
• Bolile infecțioase sau inflamatorii
• Sindromul febril (febra)
• Sindromul dureros (durerea puternică)
• Stările de deshidratare
• Hipertermia malignă
• Afecțiunile cardiace valvulare (precum insuficiența aortică, stenoza aortică, etc.)
• Insuficiența cardiacă
• Formațiunile tumorale
• Anumite afecțiuni pulmonare (precum embolismul pulmonar, hipertensiunea pulmonară, boala pulmonară cronică)
• Infarctul miocardic
• Ischemia coronariană acută
• Sepsisul și șocul septic
• Hipoxia
• Sevrajul
• Șocul electric
• Anumite dezechilibre electrolitice (hipocalcemia sau hipercalcemia, hipomagnezemia). [1], [2], [3]

Factorii care determină apariția bradicardiei sunt reprezentați de următoarele aspecte:

• Imobilizarea prelungită
• Ortostatismul prelungit
• Anumite dezechilibre hidroelectrolitice (precum hiperpotasemia)
• Intervențiile chirurgicale pe cord
• Hipoglicemia
• Hipotermia
• Apneea de somn
• Disfuncția de nod sinusal
• Hipotiroidismul
• Intoxicația cu litiu
• Intoxicația cu toluen
• Administrarea următoarelor medicamente: blocanți ai canalelor de calciu (Verapamil, Diltiazem, Nifedipin), digitalice (Digoxina, Digitoxina), beta-blocante (Metoprolol, Bisoprolol, Labetalol, Atenolol), Amiodaronă, Clonidină, Rezerpină, Alfentanil, Fentanil, Paclitaxel. [1], [2], [3]