Epitalamus

Autor:

Epitalamusul se compune din doua portiuni asociate aparent nefunctional: aparatul habenular si epifiza.


Aparatul habenular

 

Aparatul habenular consta din stria medulara, comisura habenulara (posterioara) si nucleii habenulari. [1]

Nucleii habenulari se gasesc posterior, la nivelul aspectului dorsomedial al talamusului, imediat profund de ependimul celui de-al treilea ventricul, dedesubt si medial de stria medulara. Nucleul habenular medial este o masa densa de neuroni colinergici, in timp ce nucleul habenular lateral se prezinta mai dispersat. Tractul habenulo-interpeduncular sau fasciculul retroflex emerge din marginea ventrala a nucleilor si se orienteaza ventral, inconjoara zona inferioara a nucleul mediodorsal talamic si traverseaza regiunea superomediala a nucleului rosu pentru a ajunge la nivelul nucleului interpeduncular. Complexul nuclear habenular este limitat lateral de o lama fibroasa, care abordeaza tractul habenulo-interpeduncular. Posterior, nucleii din cele doua parti si lama medulara interna sunt conectati peste linia mediana de comisura habenulara. Panza coroidiana a ventriculului al treilea de obicei ia nastere din ependimul de la nivelul partii superolaterale a nucleului habenular medial.

 

Fibrele aferente catre nucleii habenulari se angajeaza prin stria medulara bilateral de la cortexul prepiriform, nucleul bazal al lui Meynert si hipotalamus. Aferente de la segmentul intern al globului pallidus ascensioneaza prin talamus si pot fi colateralele axonilor pallidotalamici. Aferente suplimentare ajung din pars compacta a substantei nergre, nucleii rafeului mezencefalici si nucleul tegmental dorsal lateral. Caile aferente se termina predominant in nucleul habenular lateral. Singurele fibre aferente identificate, care ajung la nucleul habenular medial, provin din nucleul septofimbrial.

Nucleul habenular medial trimite fibre eferente catre nucleul interpeduncular al mezencefalului. Nucleul habenular lateral trimite fibre catre nucleii rafeului si catre formatiunea reticulata adiacenta a trunchiului cerebral, catre pars compacta a substantei negre, aria tegmantala ventrala, precum si catre hipotalamus.

Principala iesire habenulara ajunge la nucleul interpeduncular, nucleul mediodorsal talamic, tectumul mezencefalic si formatiunea reticulata, cea mai considerabila in dimensiuni componenta constituind tractul habenulo-interpeduncular, catre nucleul interpeduncular. Acesta din urma mentionat asigura legatura cu formatiunea reticulata a mezencefalului, conectata prin tracturile tectotegmentospinale si fasciculii longitudinali dorsali cu neuronii preganglionari vegetativi ce controleaza procesul de salivatie, activitatea secretorie gastrica si intestinala si motilitatea, precum si cu nucleii motori responsabili cu procesele de masticatie si deglutitie.

 

In prezent, functiile concrete ale nucleilor habenulari nu sunt pe deplin elucidate. Unii autori sugereaza ca nucleii habenulari ar putea fi implicati in controlul mecanismelor somn-veghe. Desi habenula umana este relativ de mici dimensiuni, aceasta este sediul de integrare a diferite cai aferente olfactive, viscerale si somatice. Leziunile de la acest nivel indica faptul ca aceasta componenta a diencefalului joaca un rol important in reglarea functiilor viscerale si neuroendocrine. Ablatia habenulei cauzeaza modificari semnificative in metabolism, iar reglarea endocrina si termica este de asemenea afectata.

 

Comisura posterioara sau habenulara este un fascicul de dimensiuni reduse localizat in lama pineala inferioara. Numerosi nuclei sunt asociati cu aceasta, printre care nucleii interstitiali ai comisurii posterioare, nucleul lui Darkschewitscz din materia cenusie periapeductala si nucleul interstitial al lui Cajal, in apropierea extremitatii superioare a complexului oculomotor, aflat in stransa legatura cu fasciculul longitudinal medial. Fibrele de la acesti nuclei se incruciseaza in comisura posterioara, care mai contine si fibre de la nucleii talamici si pretectali, coliculii superiori, impreuna cu fibrele care conecteaza nucleii tectali si habenulari.


Epifiza

 

Glanda pineala sau epifiza are aproximativ 8 mm lungime si ocupa depresiunea dintre coliculii superiori. Se afla inferior de spleniul corpului calos, de care este separat prin panza coroidiana a ventriculului al treilea si venele cerebrale de la acest nivel. Baza sa, orientata anterior, este atasata de un peduncul, care se divide in lamele inferioara si superioara, separate de recesul pineal al ventriculului al treilea, continand comisura posterioara. Fibre comisurale aberante pot invada glanda pineala, insa acestea nu se termina in celulele parenchimului.

Septuri se extind in glanda pineala de la pia mater inconjuratoare. Acestea divid glanda in lobuli si transporta vase de sange precum si axoni simpatici amielinici. Arterele pineale sunt ramuri ale arterelor coroidale posterioare mediale, care au originea in artera cerebrala posterioara. Inauntrul glandei, ramurile arterelor ajung la capilarele fenestrate, a caror celule endoteliale sunt situate pe o membrana bazala subtire si uneori incompleta. Capilarele dreneaza in numeroase vene pineale, care se deschid in venele cerebrale interne si/sau in vena cerebrala mare.

Axonii simpatici adrenergici postganglionari (derivati din neuronii din ganglionii cervicali superiori) patrund in aspectul dorsolateral al glandei din regiunea regiunea cortului cerebelos sub forma nervului conarii, care poate fi singur sau pereche. Nervul se afla profund de endoteliul peretelui sinusului drept si se asociaza cu vasele de sange si celulele parenchimatoase din glanda pineala.

Glanda pineala contine grupuri de pinealocite, asociate cu nevroglii asemanatoare cu astrocitele. Nevrogliile reprezinta principala componenta a tulpinii pineale, iar pinealocitele sunt neuroni modificati. Doua sau mai multe procese se intind de la fiecare corp celular terminandu-se in expansiunile din apropierea capilarelor sau, mai putin frecvent, pe celulele ependimale din recesul pineal. Aceste expansiuni terminale contin vezicule care depoziteaza melatonina. Melatonina, impreuna cu precursorul sau, serotonina sunt sintetizate din triptofan de pinealocite si secretate in reteaua de capilare fenestrate din vecinatate.

 

Epifiza este o glanda endocrina ce influenteaza activitatea adenohipofizei, neurohipofizei, pancreasului endocrin, paratiroidelor, suprarenalei si gonadelor. Efectele sale sunt in mare parte inhibitorii. Indolamina si hormonii polipeptidici secretati de pinealoacite reduc sinteza si eliberarea hormonilor de pars anterior, fie prin actiune directa pe celulele secretoare sau indirect, inhiband productia factorilor de eliberare hipotalamici. Secretiile pineale pot ajunge la celulele tinta prin lichidul cefalorahidian sau prin circuitul sangvin. Unele indolamine pineale, inclusiv melatonina si enzimele implicate in biosinteza (serotonin N-aciltransferaza) se gasesc in concentratii diferite, in functie de ritmul circadian. Nivelul creste pe timpul noptii si scade in timpul zilei, cand secretia poate fi inhibata de activitatea simpatica. De altfel, se crede ca ritmicitatea intriseca a unui oscilator circadian endogen localizat in nucleul suprachiasmatic a hipotalamusului guverneaza comportamentul pineal ciclic.

Incepand cu cea de-a doua decada, depozite calcaroase (corpora arenacea), stocate concentric, se pot acumula in matricea extracelulara pineala. Calcifierea este de obicei detectabila prin radiografie, furnizand indicatii utile pentru o leziune cu efect de masa, daca glanda este deplasata in mod semnificativ de pe linia mediana. [3]

 

Tumorile glandei pineale

Sunt rar intalnite, iar majoritatea (50-70%) provin din celule germinale embrionare sechestrate. Astfel, in ansamblu ele iau forma unui germinom, asemanator seminomului testicular sau disgerminomului ovarian. In rest, celulele germinale pot constitui carcinoame embrionare, coriocarcinoame si mai putin intalnit, teratoame, de obicei benigne.
 
De asemenea, trebuie amintite si pinealoamele, derivate din pinealocite. In randul acestor neoplasme se disting doua categorii, pineoblastoame si pineocitoame, pe baza nivelului de diferentiere celulara, corelat, de altfel, cu gradul de agresivitate asociat cu evolutia neoplaziei.

O tumora pineala poate comprima coliculii superiori si aria pretectala, producand sindromul Parinaud, caracterizat printr-un set de tulburari motorii oculare si disfunctii pupilare. De asemenea, tumorile pineale pot comprima apeductul cerebral, ceea ce duce la manifestarea hidrocefaliei necomunicante. Alte simptome care se pot asocia cu o forma de tumora pineala sunt tulburarile de mers, cefaleea, varsaturile, letargia si iritabilitatea. Tumorile din regiunea pineala se pot extinde catre glanda pituitara, rezultand pubertatea intarziata sau alte probleme hormonale.

Examinarea neurologica poate pune in evidenta efecte care tumora le are asupra sistemului nervos. O scanare CT sau RMN poate indica sediul exact al tumorii. Biopsia poate confirma tipul tumorii, iar la analiza sangelui pentru nivelurile hormonale se va recurge probabil daca exista semne de afectare a glandei pituitare.

In ceea ce priveste tratamentul, acesta variaza in functie de dimensiunile si localizarea formatiunii tumorale. Inainte de instituirea oricarui tratament, orice excedent de presiune intracraniana trebuie indepartat. Pozitia regiunii pineale in centrul creierul de obicei ingreuneaza tehnica de excizie a tumorii. Germinoamele, in special, raspund favorabil la radioterapie, recurgandu-se la aceasta metoda, de obicei, dupa interventia chirurgicala, pentru a distruge orice celula canceroasa supravietuitoare. Cand interventia chirurgicala nu este posibila, radioterapia ramane metoda de electie, combinata sau nu cu chimioterapie. [7]


Data actualizare: 28-10-2013 | creare: 28-10-2013 | Vizite: 6001
Bibliografie
1. Diencefalul [Capitolul 6] - A. Nechita, O. Maftei, C. L. Musat, M. Debita, V. Ardeleanu, O. A. Cibu - Anatomia functionala a sistemului nervos central, 2007, pag. 267
2. Diencephalon – Wikipedia, The Free Encyclopedia, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Diencephalon
3. Diencephalon [Chapter 21] - Susan Standring [Editor-in-Chief] - Gray's Anatomy, The Anatomical Basis of Clinical Practice, 40th Edition, 2008
4. Thalamus [Chapter 22] - M. Patestas, L. P. Gartner - A Textbook of Neuroanatomy, 2009, pag. 385
5. Acquired Neurometabolic Diseases - Catherine Haberland - Clinical Neuropathology: Text and Color Atlas, 2007, pag. 199
6. Fatal familial insomnia – ORDR, Office of Rare Diseases Research, link: http://rarediseases.info.nih.gov/gard/6429/fatal-familial-insomnia/resources/1
7. Pineal gland tumors - C. Turkington – The Encyclopedia of the Brain and Brain Disorders, 2nd Edition, 2002, pag. 251
Alte articole din aceeași secțiune:

Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.