Hipotalamus

Autor:

Hipotalamusul este o subdiviziune a diencefalului ce cantareste aproximativ 4 g, constituind mai putin de 1% din masa totala a creierului, si reprezinta doar 4 cm3 de tesut nervos, ceea ce inseamna aproximativ 0,3% din totalul creierului. [3][4] In ciuda dimensiunilor reduse, hipotalamusul este centrul a numeroase si variate functii importante asociate cu supravietuirea organismului, precum si cu perpetuarea speciei.

Functiile hipotalamusului esentiale pentru supravietuirea organismului includ controlul apetitului, echilibrului hidroelectrolitic, glicemiei, metabolismului, ciclului somn-veghe si a temperaturi corpului. Importanta hipotalamusului in perpetuarea speciei este sustinuta de rolul acestuia in comportamentul sexual. Hipotalamusul mediaza aceste functii prin integrarea functiilor sistemelor endocrin, autonom (motor visceral), motor somatic si limbic. Cu alte cuvinte, hipotalamusul detine un rol important in mentinerea homeostaziei, o stare de constanta a mediului intern (echilibru fiziologic), raspunzand atat la stimulare neurala cat si non-neurala.

 

Hipotalamusul consta dintr-un grup de nuclei fiecare avand un rol in unul sau mai multe din functiile anterior mentionate. Unii nuclei constau din neuroni care primesc si raspund la aferente neurale cu originea in arii raspandite ale sistemului nervos. Alti nuclei constau din neuroni care raspund la aferente non-neurale, precum fluctuatiile de temperatura, de presiune osmotica si de nivele hormonale din circuitul sangvin. In situatii de stres, aceasta stare de echilibru poate fi perturbata. Organismul este echipat cu receptori care detecteaza modificarile de sisteme fiziologice variate. Hipotalamusul la randul sau, prin conexiunile sale cu sistemele endocrin, autonom si limbic, mediaza mecanismele de corectie care vin sa compenseze dezechilibrul, urmarind restaurarea homeostaziei. Mai mult de atat, prin intermediul interconexiunilor sale extensive cu sistemul limbic, hipotalamusul joaca un rol important in memorie si comportamentul emotional si mediaza unele raspunsuri viscerale, precum modificari ale ritmului cardiac si a presiunii sangvine, acompaniind exprimarea comportamentala. De exemplu, un individ care se confrunta cu un anumit grad de anxietate, experimenteaza o crestere a ritmului cardiac si a frecventei ciclului respirator.

 

Raporturile hipotalamusului

  • Anterior (dinspre superior catre inferior): comisura anterioara, lama terminala, chiasma optica.
  • Posterior: fosa interpedunculara.
  • Superior: santul hipotalamic.
  • Inferior: tuber cinereum.
  • Medial: ventriculul al treilea.
  • Lateral: substanta nenumita, nucleul subtalamic si capsula interna.

 

Nucleii hipotalamusului

Pentru facilitarea descrierii anatomice, hipotalamusul este impartit sagital in zone laterala, mediala si periventriculara. Doua fascicule proeminente, de fibre intens mielinizate asociate cu hipotalamusul, tractul mamilotalamic si coloana fornixului constituie limita dintre zonele mediala si laterala.

 

Zona periventriculara este localizata imediat langa linia mediana si consta din numerosi nuclei, si mai dificil de conturat, nucleii periventricular, arcuat si suprachiasmatic. Primii doi controleaza functia endocrina a adenohipofizei. Nucleul suprachiasmatic functioneaza in controlul ritmului circadian si este considerat ca fiind ceasul intern al organismului.

Nucleii localizati in zona mediala, intr-o secventa aproximativ antero-posterioara, sunt nucleii medial preoptic, hipotalamic anterior, paraventricular, supraoptic, dorsomedial, ventromedial, mamilar si hipotalamic posterior. Acesti nuclei controleaza functiile sistemului nervos autonom si activitatea secretorie a neurohipofizei.

Zona laterala cuprinde nucleul preoptic lateral in partea anterioara, nucleii tuberali laterali in regiunea tuberala si nucleul hipotalamic lateral. In plus, aceasta zona contine fibre longitudinal orientate ale fasciculului medial al creierului anterior. Zona laterala contine nuclei care primesc informatii de la sistemul limbic si corpii mamilari, dupa care le transmit catre alti nuclei hipotalamici sau catre trunchiul cerebral. Aceasta zona laterala joaca un rol important in exprimarea comportamentala a emotiilor.

 

In general, nucleii hipotalamici sunt dificil de identificat, acestia nefiind bine delimitati de nucleii adiacenti, precum in alte partii ale sistemului nervos central. Pentru a defini mai exact localizarea lor, pe langa impartirea sagitala in trei zone mediolaterale, hipotalamusul este impartit coronal in patru regiuni, intr-o secventa rostrocaudala. Aceste patru regiuni, localizate in apropierea a trei structuri anatomice proeminente, vizibile pe suprafata ventrala a creierului (chiasma optica, tuber cinereum si corpii mamilari) sunt regiunea preoptica, regiunea supraoptica (chiasmatica sau anterioara), regiunea tuberala (infundibulara sau mijlocie) si regiunea mamilara (posterioara).

 

Regiunea preoptica, desi localizata in partea anterioara a lamei terminale, in telencefal, a fost acceptata in ultimii ani ca portiune telencefalica anterioara a hipotalamusului. Se compune din materia cenusie localizata in expansiunea cea mai anterioara a ventriculului al treilea. Aria optica se intinde in zonele periventriculara, mediala si laterala. Contine nucleul periventricular in zona periventriculara, nucleul preoptic medial in zona mediala si nucleul preoptic lateral in zona laterala.

Regiunea preoptica controleaza eliberarea hormonilor sexuali de catre adenohipofiza. Se evidentiaza un dimorfism sexual in aceasta regiuni, ceea ce reflecta functia diferita pe care o indeplineste la barbati si femei.

 

Regiunea supraoptica este localizata dorsal de chiasma optica, se continua rostral cu aria preoptica si contine 6 nuclei. Acestia sunt, in secventa medio-laterala, nucleii suprachiasmatic si periventricular in zona periventriculara, nucleii hipotalamic anterior, paraventricular si supraoptic in zona mediala si nucleul hipotalamic lateral in zona laterala.
Nucleul suprachiasmatic este localizat imediat in apropierea liniei mediane, dorsal de chiasma optica, adiacent de ventriculul al treilea. Acest nucelu primeste informatii vizuale prin axonii care iau nastere de la nivelul retinei (fibrele retinohipotalamice) cand acestia isi urmeaza traiectul prin chiasma optica. De asemenea, nucleul functioneaza in controlul ritmului circadian, motiv pentru care este considerat ceasul intern al organismului.  
Nucleul hipotalamic anterior este localizat dorsal de nucleul supraoptic si este implicat in reglarea temperaturii organismului.
Nucleii paraventricular si supraoptic sunt cei mai bogat vascularizati nuceli de la nivelul creierului. Neuronii acestor nuclei sintetizeaza hormonul antidiuretic si ocitocina care ajung in lobul posterior al glandei pituitare, prin intermediul tractului supraopticohipofizar (hipotalamohipofizar). Nucleul paraventricular controleaza echilibrul hidric, functionand pentru conservarea apei.
In plus fata de grupul magnocelular, care se proiecteaza pe neurohipofiza, nucleul paraventricular gazduieste si alte grupe de neuroni. Unul dintre aceste grupuri, parvocelular, se proiecteaza pe eminenta mediana, in timp ce un altul se proiecteaza pe formatiunea reticulata si centrii autonomici ai trunchiului cerebral si maduvei spinarii.

 

Regiunea tuberala este localizata dorsal de tuber cinereum si contine urmatorii nuclei principali: nucleul arcuat (infundibular) in zona periventriculara, nucleii dorsomedial si ventromedial in zona mediana si nucleul hipotalamic lateral in zona laterala.
Nucleul arcuat este localizat in zona periventriculara, in tuber cinereum, sub aspectul ventral al ventriculului al treilea. Celulele acestui nucleu produc hormonii eliberatori hipotalamici, iar axonii sai formeaza tractul tuberohipofizar care transporta acesti hormoni catre infundibul, unde trec in sistemul portal hipofizar. Sistemul portal hipofizar la randul sau controleaza functia endocrina a adenohipofizei.
Stimularea nucleului dorsomedial provoaca un comportament agresiv, iar nucleul ventromedial este centrul de satietate. Acest din urma nucleu contine celule sensibile la nivelurile glicemice si se crede ca monitorizeaza aportul caloric.
Nucleul hipotalamic lateral este implicat in controlul apetitului. Cand este stimulat, el induce foamea.

 

Regiunea mamilara include nucleii mamilari si nucleul hipotalamic posterior.
3-4 nuclei mamilari impreuna formeaza fiecare corp mamilar. Corpii mamilari apar ca doua proeminente vizibile pe suprafata ventrala a hipotalamusului. Spre deosebire de ceilalti nuclei hipotalamici, care sunt asociati cu functiile sistemelor nervoase autonom si/sau endocrin, nucleii mamilari reprezinta o zona de proiectie majora a formatiunii hipocampice prin intermediul fornixului. In plus, informatiile sunt transmise catre nucleii mamilari prin pedunculul mamilar de la nucleii tegmental ventral si dorsal, precum si de la nucleii rafeului. Nucleul mamilar transmite aferente catre nucleul anterior al talamusului prin tractul mamilotalamic.  
Nucleul hipotalamic posterior contine celule sensibile la scaderea temperaturii corpului, pe care o regleaza conservand caldura si stimuland productia acesteia. Caldura este conservata de vasoconstrictia vaselor cutanate, in timp ce productia acesteia are loc prin cresterea activitatii tiroidei si tremur. [4]

 

Conexiunile hipotalamusului

Hipotalamusul este conectat cu diferite regiuni ale sistemului nervos. Primeste informatii de la sistemul limbic, precum si de la nucleii senzitivi si motori ai trunchiului cerebral si maduvei spinarii. Hipotalamusul isi exercita influenta prin eferentele destinate sistemelor endocrin si nervos vegetativ.

Aferentele hipotalamusului

Primeste fibre aferente de la structuri diferite, principala sursa fiind sistemul limbic. Alte fibre iau nstere la nivelul unor structuri viscerale sau a trunchiului cerebral. Prin urmare, pe lista surselor se inscriu urmatoarele: cortexul orbitofrontal, creierul antero-bazal, aria septala si nucleii septali, striatumul ventral, nucleii liniei mediane ai talamusului si nucleul mediodorsal talamic, nucleii tegmentali dorsali si ventrali, nucleii rafeului, locus ceruleus, maduva spinarii si formatiunea reticulata.  
In plus, fata de aferentele nervoase, hipotalamusul primeste aferente non-neurale de la sistemul vascular. Neuronii hipotalamici joaca rolul unor receptori sensibili la modificarile bruste de temperatura, presiune osmotica si de nivele hormonale ale sangelui circulant. Acesti receptori sunt menionati ca organe circumventriculare. Desi exista 6 organe circumventriculare, doar doua sunt asociate cu hipotalamusul. Acestea constau din neuroni hipotalamici care sunt incorporati in peretele ventriculului al treilea, fiind sensibili si la modificarile din compozitia chimica a lichidului cefalorahidian. Una dintre aceste structuri este asociata cu lama terminala si se numeste organul vascular al lamei terminale. Acesta este o structura chemosenzitiva care detecteaza si raspunde la peptidele si macromoleculele prezente in circuitul sanvin. Celalalt organ circumventricular asociat cu hipotalamusul este organul subfornical localizat inferior de fornix, in apropierea foramenului interventricular. Organul subfornical este implicat in mentinerea echilibrului fluidelor corpului uman. Capilarele fenestrate ce asigura vascularizatia acestor receptori nu constiuie o bariera hematoencefalica si astfel acestea permit substantelor prezente in circuitul sanguin sa patrunda in spatiul extracelular care inconjoara celulele receptoare.

 

Fornixul este un tract mielinizat care ia nastere din formatiunea hipocampica a sistemului limbic, reprezentand principala sursa de aferente nervoase a hipotalamusului. Distribuie fibre catre ariile preoptica si anterioara, dupa care inainteaza in hipotalamus, terminandu-se in principal in nucleul medial al corpului mamilar.

Pedunculul mamilar transporta aferente de la nucleii tegmentali dorsal si ventral mezencefalici, precum si de la nucelii rafeului catre nucelul mamilar lateral.

Stria terminala (fibrele amigadalohipotalamice) transmite informatii de la complexul nuclear amigdaloid catre aria preoptica mediala si nucleul anterior al hipotalamusului.

Tractul talamohipotalamic transporta fibre de la nucleii mediodorsal si ai liniei mediane ai talamusului catre aria preoptica laterala a hipotalamusului.

Prin tractul amigdalohipotalamic ventral sunt transportate semnale de la nucleul bazolateral al nucleului hipotalamic lateral, unde este influentata activitatea sistemului nervos vegetativ.

Tractul retinosuprachiasmatic consta dintr-un fascicul de fibre care pleaca de la nivelul retinei si se termina in nucleul suprachiasmatic al hipotalamusului. Este implicat in controlul ritmului circadian.

Fibre spinohipotalamice, o componenta a sistemului anterolateral a caii senzoriale ascendente, constau din axonii, care iau nastere din maduva spinarii, prin intermediul carora sunt transmise informatii nociceptive catre centrii de control vegetativ ai hipotalamusului. Aici, fac sinapsa cu neuronii care dau nastere tractului hipotalamospinal.

Majoritatea fibrelor nociceptive de la maduva spinarii, care ascensioneaza in sistemul anterolateral al cailor senzoriale ascendente, si fibrele tractului trigeminotalamic trimit ramuri colaterale catre formatiunea reticulata in traiectul lor prin trunchiul cerebral. La acest nivel, aceste ramuri colaterale activeaza sistemul reticulat activator ascendent, prin care sunt transmise informatii catre cortexul cerebral, hipotalamus, sistemul limbic si nucleul magnus al rafeului.

Eferentele hipotalamusului

Majoritatea eferentelor hipotalamice se termina in sursele aferentelor hipotalamice: aria septala si nucleii septali, nucleul mediodorsal talamic, nucleul anterior al talamusului, hipocamp, complexul nuclear amigdaloid, formatiunea reticulata mezencefalica, nucleii vegetativi ai trunchiului cerebral si maduvei spinarii.

In plus fata de eferentele neurale, hipotalamusul furnizeaza eferente si catre lobii anterior si posterioar ai hipofizei, proiectii prin care acesta isi exercita influenta asupra sistemului endocrin.
Influenta hipotalamica este exercitata pe sistemul endocrin direct, prin fibrele tractului supraopticohipofizar, care se termina in lobul posterior al hipofizei. Aici, acesti neuroni elibereaza hormoni care trec in capilarele neurohipozei si astfel patrund in circuitul sangvin.

De asemenea, hipotalamusul isi exercita influenta asupra sistemului endocrin indirect, printr-o retea de capilare locala ce apartine sistemului portal hipofizar, care transporta hormonii sintetizati de hipotalamus catre adenohipofiza.

 

Fasciculul mamilar principal se formeaza din corpul mamilar si se bifurca in tracturile mamilotalamic si mamilotegmental. Tractul mamilotalamic este un fascicul de fibre mielinice care ia nastere din nucleii mamilari medial si lateral si se termina in nucleul anterior al talamusului. Tractul mamilotegmental este o componenta a fasciculului medial al creierului anterior. Contine colaterale ale tractului mamilotalamic, din nucleul mamilar lateral, pe care le directioneaza catre nucleii tegmentali dorsal si ventral in formatiunea reticulata.

Prin tractul mamilointerpeduncular sunt conduse fibre de la nucleul mamilar catre nucleul interpeduncular, care este implicat in ciclul somn-veghe.

Tractul supraopticohipofizar (hipotalamohipofizar) este scurt, implicat in transportul ocitocinei si vasopresinei, sintetizate de corpii neuronilor hipotalamici, localizati in nucleii supraoptic si paranvetriculari, catre lobul posterior al glandei pituitare. Ocitocina si vasoprezina sunt sintetizate fiecare de populatii diferite de neuroni secretori hipotalamici. In prezenta stimulilor, celulele neurosecretorii hipotalamice transmit impulsuri catre terminalele acestora, ceea ce rezulta in eliberarea hormonilor in circulatia generala.

Fasciculul periventricular consta din fibre care conecteaza nucleii zonei periventriculare cu cortexul frontal, nucleul motor dorsal al vagului din bulb, coloana laterala a maduvei spinarii de la T1 la L2 si cu parasimpaticul sacrat.

Prin tractul tuberohipofizar sunt conduse fibre de la nucleii arctuat si periventriculari la tuplina si lobul anterior al glandei pituitare. Terminalele axonice ale tractului tuberohipofizar elibereaza hormoni in sistemul portal hipofizar, prin care sunt transportati la adenohipofiza, unde regleaza sinteza si eliberarea hormonilor adenohipofizari.

Fasciculul longitudinal dorsal contine fibre care asigura legatura intre diferite regiune ale sistemului nervos central. Printre aceste fibre se numara cele care iau nastere din hipotalamus si coboara pentru a se termina in nucleii vegetativi din trunchiul cerebral si maduva spinarii. In plus, prin aceasta cale sunt transportate semnale de la hipotalamus catre formatiunea reticulata. Aceste semnale sunt ulterior conduse prin tractul reticulobulbar si tractul reticulospinal catre motoneuronii corespunzatori din trunchiul cerebral si respectiv maduva spinarii. Prin intermediul fascicului longitudinal dorsal, hipotalamusul influenteaza masticatia, deglutitia si tremorul.

Tractul hipotalamospinal conduce fibrele care iau nastere in principal din nucleul paravetricular al hipotalamusului. Restul fibrelor au originea in nucleii mediodorsal, medioventral si posterior. Aceste fibre coboara pentru a se termina in trunchiul cerebral si maduva spinarii, unde fac sinapse direct cu neuronii din neuronii preganglionari simpatici (coloana laterala) si parasimatici (sacrali).

Cai bidirectionale

Fasciculul medial al creierului anterior consta dintr-o gama larga de axoni cu origini si terminatii variate. Include atat fibrele aferente si eferente catre si respectiv, de la hipotalamus. Fibrele aferente catre hipotalamus iau nastere in principal de la nivelul ariei septale. Alte fibre pleaca din structurile bazale ale creierului anterior si cortexul olfactiv primar, precum si nucleii rafeului, aria tegmentala ventrala si locus ceruleus. Fibrele eferente care pleaca de la hipotalamus ajung in aria septala, la nucleii septali si formatiunea reticulata a trunchiului cerebral, precum si la nucleii vegetativi din trunchiul cerebral si maduva spinarii.

De asemenea, in componenta striei medulare se disting fibre aferente si eferente catre si respectiv, de la hipotalamus, ce conecteaza nucleul supraoptic si aria preoptica cu habenula. [4]

Functiile hipotalamusului

Anatomic, hipotalamusul este localizat intr-o zona de tranzitie, dintre formatiunile nervoase si endocrine. Hipotalamusul functioneaza sub control cortical si la randul sau, influenteaza activitatea corticala, controland in acelasi timp manifestari de comportament somatic, vegetativ, nervos sau endocrin.

Functia de neurosecretie a hipotalamusului se traduce prin sinteza, transportul si descarcarea de hormoni de catre celulele nervoase din constitutia carora fac parte componente asemanatoare celor prezente in celulele secretorii. Secretiile hipotalamusului sunt directionate catre neurohipofiza, unde sunt vor fi activate vasopresina (nucleul supraoptic) si ocitocina (nucleul paraventricular), si catre eminenta mediana, unde sunt depozitati neurohormonii responsabili cu activarea sau inhibaraea secretiei adenohipofizei, ce reprezinta locul de convergenta al cailor sistemului nervos central care converg catre sistemul endocrin periferic. [1]

 

De functia de termoreglare este responsabil hipotalamusul anterior, centru vasodilatator si al transpiratiei, fenomene care duc la pierderea de caldura, si hipotalamusul posterior, centru vasoconstrictor, activator al mecanismelor prin care se conserva si se produce caldura, de exemplu tremorul.

 

Nucleii lateral si ventromedial ai hipotalamusului sunt asociati cu dobandirea obiceiurilor alimentare. Stimularea nucleului hipotalamic lateral induce foamea, pe cand stimularea nucleului ventromedial are efect inhibitor, fiind mentionat astfel ca centru al satietatii. Pe langa acesti nuclei, studii recente au demonstrat ca si nucleul paraventricular ar fi implicat in reglarea aportului alimentar, posibil prin proiectiile sale pe formatiunea reticulata a trunchiului cerebral, precum si pe nucleii vegetativi ai trunchiului cerebral si ai maduvei spinarii. Totusi, mecanismul exact prin care se regleaza ingestia de alimente nu este inca pe deplin elucidat.
Nucleul hipotalamic lateral este constituit dintr-un grup de neuroni care sintetizeaza orexina (hipocretina), neuropeptid hipotalamic implicat in reglarea aportului alimentar si a ciclului somn-veghe. Repausul alimentar determina o crestere a sintezei de orexina, in timp ce administrarea orexinei exogene induce foamea.

 

Un grup de celule localizat lateral de nucleul lateral al hipotalamusului, cunoscut sub denumirea de zona incerta, pare a fi implicat in reglarea aportului de lichide, deoarece stimularea acestei zone are ca efect apetenta accentuata pentru ingestia unei mari cantitati de apa.

 

Hipotalamusul primeste aferente viscerale prin sistemul sezorial ascendent si informatii de la sistemul limbic, legate de comportamentul emotional. Hipotalamusul, la randul sau, isi exercita influenta atat asupra sistemului nervos parasimpatic cat si simpatic, coordonand functiile acestora in vederea mentinerii homeostaziei sau pentru a genera raspunsurile viscerale specifice care acompaniaza exprimarea comportamentala.
Stimularea hipotalamusului anterior si medial controleaza activitatile sistemului nervos parasimpatic: constrictia pupilara, cresterea secretiei salivare, deprimarea ritmului cardiac si a presiunii arteriale, favorizarea peristaltismului intestinal, vasodilatatia, transpiratia, piloerectia si contractiei vezicii urinare.
Stimularea hipotalamusului posterior si lateral controleaza activitatile sistemului nervos simpatic: dilatarea pupilara, diminuarea secretiei salivare, cresterea ritmului cardiac si a presiunii arteriale, scaderea peristaltismului intestinal, vasoconstrictia vaselor cutanate, relaxarea vezicii urinare. [4]

 

Hipotalamusul este implicat in comportamentul sexual, precum si in reproducere, controland gametogeneza sau apetitul sexual, prin colaborare cu sistemul limbic. De asemenea, hipotalamusul isi exercita influenta si asupra comportamentului emotional, care este rezultanta dintre tonusul afectiv, de natura subiectiva, si expresia emotiei, de natura obiectiva. Un exemplu in acest sens, este accesul de furie, la initierea caruia participa hipotalamusul caudal, si manifestat predominant prin gesturi de natura somatica (agitatie, tipete) si manifestari vegetative (exoftlamie, midriaza). [1]

 

Hipotalamusul in afectiuni

In marea majoritate a cazurilor, o leziune hipotalamica include mai multi nuclei, afectand functia acestora, ceea ce duce la manifestarea a mai mult de un simptom. Leziunile hipotalamice au loc in urma fracturilor craniene, ce implica osul sfenoid, accidente cerebrovasculare, sau mai frecvent, neoplasme ale glandei pituitare. Simptomatologia variaza in functie de grupul de nuclei afectati, si poate releva disfunctia sistemului nervos vegetativ sau pot aparea perturbari ale functiei de termoreglare si de reglare a aportului de alimente si lichide. De asemenea, poate fi influentat negativ si comportamentul sexual.

Nucleii preoptic si hipotalamic anterior sunt implicati in controlul temperaturii corpului, in sensul ca in cazul in care temperatura corpului creste peste limitele normale, acesti nuclei initiaza mecanismele prin care se pierde caldura. Distructia bilaterala ce implica acesti nuclei are ca efect hipertermia.


Prezenta agentilor infectiosi in organism duce la formarea pirogenilor, substante care induc febra, care prin circuitul sangvin ajung in cele din urma la hipotalamus. Pirogenii trec prin capilarele fenestrate ale hipotalamusului anterior si fac contact cu celule receptoare de la acest nivel, iar ca raspuns, in urma acestui contact, limita normala de temperatura se decaleaza la un nivel peste valoarea fiziologica si astfel, temperatura corporala creste. Urmeaza inhibarea mecanismele de pierdere a caldurii, vasoconstrictia cutanata si tremorul. Vasoconstrictia cutanata duce la diminuarea temperaturii de la suprafata corpului, perceputa ca o senzatie de frig.

 

De asemenea, hipotalamusul posterior este implicat in controlul temperaturii corpului, in sensul ca in cazul in care temperatura corpului scade, nucleii de la acest nivel initiaza mecanismele care vor conserva si produce caldura. Distructia bilaterala a acestora duce la incapacitatea de a regla temperatura corpului indiferent de temperatura ambientala. Motivul acestui fenomen consta in faptul ca atunci cand nucleii posteriori sunt afectati, fibrele care iau nastere din hipotalamusul anterior sunt de asemenea afectate, in cursul lor prin nucleii hipotalamici posteriori.

 

Nucleii lateral si ventromedial ai hipotalamusului sunt implicati in deprinderea obiceiului alimentar. Stimularea nucleului lateral induce foamea, iar stimularea nucleului ventromedial are efect inhibitor. Astfel, o leziune a nucleului lateral poate duce la afagie, si implicit la o scadere ponderala accentuata, in timp ce o leziune a nucleului ventromedial rezulta in hiperfagie, si implicit la o crestere marcata ponderala.
Un nivel nedetectabil sau scazut de orexina este asociat cu narcolepsie, o tulburare in care individul afectat adoarme instantaneu, de mai multe ori pe timpul zilei si chiar in momente inoportune. Studii indica faptul ca hipotalamusul unui individ narcoleptic poseda doar 10% din neuronii responsabili cu sinteza de orexina.

 

O leziune care implica grupul de celule situat lateral de nucleul hipotalamic lateral, cunoscut sub numele de zona incerta, duce la pierderea apetentiei ingestiei de apa, ceea ce va determina deshidatare severa si implicit exitus.

 

O leziune ce implica nucleul hipotalamic anterior este premergatoare tulburarii activitatilor parasimpatice, in timp ce o leziune a nucleului hipotalamic posterior va conduce atat la tulburarea activitatilor simpatice cat si parasimpatice, deoarece fibrele care pleaca din nucleul anterior trec prin nucleul posterior.

 

Lezarea hipotalamusului anterior poate rezulta in urma compresiei pe nucleii paraventricular si supraoptic prin dezvoltarea unui neoplasm pe aspectul ventral al creierului. In aceasta regiune a hipotalamusului este produsa vasopresina, cu efect de conservare a apei asupra rinichilor. Ca urmare a leziunilor de la acest nivel, o cantitate necorespunzatoare a vasopresinei va duce la diabet insipid. Aceasta conditie este caracterizata prin polidipsie (sete excesiva, cu ingestia unor mari cantitati de apa) si poliurie (productia unei cantitati mari de urina). De asemenea, diabetul insipit poate rezulta in urma afectarii tractului tuberoinfundibular. Acesta este tipul hormonal de diabet insipid, spre deosebire de tipul renal, unde tubulii renali sunt incapabili sa raspunda la cantitati adundente de vasopresina. [4]


Data actualizare: 28-10-2013 | creare: 28-10-2013 | Vizite: 18147
Bibliografie
1. Diencefalul [Capitolul 6] - A. Nechita, O. Maftei, C. L. Musat, M. Debita, V. Ardeleanu, O. A. Cibu - Anatomia functionala a sistemului nervos central, 2007, pag. 267
2. Diencephalon – Wikipedia, The Free Encyclopedia, link: http://en.wikipedia.org/wiki/Diencephalon
3. Diencephalon [Chapter 21] - Susan Standring [Editor-in-Chief] - Gray's Anatomy, The Anatomical Basis of Clinical Practice, 40th Edition, 2008
4. Thalamus [Chapter 22] - M. Patestas, L. P. Gartner - A Textbook of Neuroanatomy, 2009, pag. 385
5. Acquired Neurometabolic Diseases - Catherine Haberland - Clinical Neuropathology: Text and Color Atlas, 2007, pag. 199
6. Fatal familial insomnia – ORDR, Office of Rare Diseases Research, link: http://rarediseases.info.nih.gov/gard/6429/fatal-familial-insomnia/resources/1
7. Pineal gland tumors - C. Turkington – The Encyclopedia of the Brain and Brain Disorders, 2nd Edition, 2002, pag. 251
Alte articole din aceeași secțiune:

Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.