Meningele

Meningele craniene

De la exterior spre interior se disting in ordine urmatoarele meninge: dura mater, mentionata si sub denumirea de pahimeninge (meningele tare) si arahnoida si pia mater, mentionate ca leptomeninge (meningele moale). [3] Dura mater este un invelis opac, dur, constituit dintr-un tesut conjunctiv colagenos neregulat, dens, care compartimenteaza incomplet cavitatea craniana si adaposteste sinusurile venoase durale. Comparativ cu aceasta, arahnoida este mult mai subtire, iar pia mater este cea mai subtire si transparenta dintre cele trei membrane. [1][2]

Meningele cranian

• Dura mater craniana
• Arahnoida craniana
• Pia mater craniana

Meningele spinale

• Dura mater spinala
• Arahnoida spinala
• Pia mater spinala

Patologia meningelui

Infectiile SNC pot fi clasificate in doua mari categorii: encefalite, limite la parenchim, si meningite, care implica meningele. Meningita apare ca raspuns la diferite cauze, de obicei bacterii sau virusuri, insa poate fi cauzata si de leziuni fizice, cancer sau anumite medicamente. Severitatea bolii si tratamentul difera in functie de agentul etiologic, motiv pentru care este absolut necesara identificarea acestuia.

Meningita bacteriana este de obicei severa. Majoritatea pacientilor cu meningita se recupereaza, insa aceasta poate provoca complicatii importante, precum leziuni ale creierului, pierderea auzului sau dizabilitati de invatare. La copii si adulti, deseori este provocata de Streptococcus pneumoniae sau Neisseria meningitidis, in timp ce la nou-nascuti, meningita apare frecvent in urma infectiei cu Streptococcus agalactiae. De obicei, simptomele devin evidente in 3-7 zile de la expunere si includ febra cu debut spontan, cefalee, torticolis. De asemenea, tabloul clinic poate fi completat de greturi, varsaturi, fotofobie, confuzie. Pentru confirmarea diagnosticului, se impune prelevarea de sange sau LCR. Meningita bacteriana poate fi tratata eficient cu antibiotice, important fiind faptul ca acesta sa fie instituit in fazele precoce ale bolii. Antibioterapia impotriva celor mai frecventi agenti bacteriologici reduce riscul de exitus prin meningita sub 15%, acesta crescand in randul sugarilor si persoanelor in varsta.

Meningita virala este, in general, mai putin severa si se rezolva fara tratament specific. Enterovirusurile sunt cel mai des incriminate, raspandite pe cai fecal-orala sau respiratorie. Alte infectii virale care pot duce la manifestarea meningitei sunt oreionul; infectii cu herpesvirusuri, mononucleoiza infectioasa (virusul Epstein-Barr), herpes orofacial/genital (virusuri herpes simplex de tip 1, respecitv 2), varsat de vant (virusul varicelo-zoosterian), rujeola (virusul rujeolic). De regula, persoanele cu sistemul imunitar slabit se confrunta cu meningita virala, si anume copii cu varsta sub 5 ani sau cei care urmeaza tratamente cu imunosupresoare. Pe plan clinic, se distinge aceeasi triada, febra cu debut spontan, cefalee si torticolis, la care se pot adauga greturile si varsaturile, lipsa poftei de mancare, fotofobia, confuzia. Aceste simptome, de obicei, dureaza intre 7-10, dupa care indivizii cu sistem imun normal se recupereaza complet. Nu exista un tratament specific impotriva meningitei virale, pacientilor fiindu-le administrat un tratament simptomatic.

Meningita fungica este rar intalnita si rezultata in urma raspandirii fungului pe cale sangvina. Oricine poate dobandi boala, insa persoanele cu sistemul imun compromis, HIV sau cancer, asociaza un risc crescut. Cea mai frecventa cauza de meningita fungica pentru pacientii imunodeprimati este Cryptococcus, de regula achizitionat prin inhalare in timpul expunerii in zonele in care solul este contaminat cu dejectiile pasarilor. Se exprima clinic asemanator cu meningitele de cauza bacteriana sau virala, iar tratamentul presupune administrarea medicamentelor antifungice pe o perioada lunga de timp.

Meningoencefalita amoebiana primara este o forma rara de meningita de cauza parazitara. Parazitul se numeste Naegleria fowleri si patrunde in organism prin cavitatea nazala. Acesta ajunge in bulbii olfactivi, pe calea nervului olfactiv, unde se multiplica, hranindu-se cu celulele nervoase de la acest nivel. Acesta proces are loc in aproximativ 3-7 de la expunere, iar simptomul caracteristic este parosmia, ce progreseaza rapid la anosmie, pe masura ce celulele nervoase din bulbul olfactiv sunt inlocuite cu leziuni necrotice. Dupa o multiplicare suficienta, infectia se raspandeste prin axonii celulelor mitrale, rezultand simptome precum cefalee, torticolis, greata, varsaturi, delir, convulsii si in cele din urma coma ireversibila. De obicei dupa 14 zile de la expunere, exitusul are loc prin insuficienta respiratorie, datorita faptului ca infectia ajunge la nivelul trunchiului cerebral, unde distruge nucleii vegetativi de la acest nivel. Tratamentul presupune adminitrarea intravenoasa de doze mari de amfotericina B, insa rata de vindecare este relativ mica, deoarece in momentul diagnosticului definitiv, majoritatea pacientilor au manifestat deja semne de necroza cerebrala terminala.

De asemenea, este recunoscuta si meningita de cauza non-infectioasa, manifestata prin aceleasi simptome, in urma unor factori precum cancer, lupus eritematos sistemic, anumite medicamente, traumatism cranian, interventii chirurgicale pe creier. [5][8]

Meningiomul este o tumora beninga, incapsulata, constituita din celule fusiforme, cu originea in leptomeninge, mai ales la nivelul arahnoidei. De obicei, un astfel de meningiom apare la adulti si ajunge la o dimensiune destul de mare, in medie de 3 cm, inainte de a fi diagnosticat. Aproxiamtiv 20% din totalitatea tumorilor cerebrale si 10% din tumorile maduvei spinarii sunt meningioame, iar majoritatatea sunt asociate cu un prognostic bun. Simptomele includ cefalee difuza/localizata, crize epileptice, deficit neurologic in functie de topografia masei tumorale, si anume deficit motor, hemihipoestezie, hemianopsie homonima contralaterala, sindrom cerebelos. Daca nervii cranieni sunt afectati, pacientii pot experimenta diferite sindroame, precum sindrom prefrontal in fazele tardive; sindrom Foster-Kennedy, in fazele tardive, manifestat prin atrofie optica ipsilaterala, edem papilar contralateral, scotom central ipsilateral si anosmie ipsilaterala; sindrom optochiasmatic; sindrom de sinus cavernos; sindrom de varf de stanca temporala sau sindrom de gaura rupta posterioara. Imagistic, diagnosticul meningiomului se bazeaza pe CT si RMN. [7]