Sistemul nervos central

Sistemul nervos poate fi comparat cu o reţea complexă de nervi şi celule ce transportă informaţii de la nivelul creierului la nivelul măduvei spinării, dar şi de la nivelul diverselor părţi ale corpului către creier.

Acesta este alcătuit atât din sistemul nervos central ce cuprinde encefalul şi măduva spinării, cât şi din sistemul nervos periferic ce curpinde fibre nervoase somatice eferente (motorii) şi aferente (senzitive şi senzoriale), dar şi fibre nervoase vegetative eferente sau aferente (simpatice sau parasimpatice).

Anatomie

Sistemul nervos central este împărţit în două compomente majore reprezentate de encefal şi măduva spinării.

Encefalul

este localizat în interiorul cutiei craniene şi este alcătuit din patru componente principale reprezentate de:
- Trunchiul cerebral;
- Cerebelul;
- Emisferele cerebrale;
- Diencefalul.

Ȋn structura encefalului intră neuroni dar şi celule de susţinere ce alcătuiesc glia.
La nivelul encefalului se pot identifica două tipuri de substanţe: substanţa cenuşie ce recepţionează şi reţine informaţii şi substanţa albă ce transportă impulsurile nervoase către/ şi de la nivelul substanţei cenuşii.

Emisferele cerebrale sunt în număr de două, fiecare emisferă controlând activitate de la nivelul părţii controlaterale a corpului.
Ele sunt împărţite la rândul lor în şase lobi şi anume:
- Lobul frontal;
- Lobul parietal;
- Lobul temporal;
- Lobul occipital;
- Insula Reil;
- Sistemul limbic.

Cerebelul este localizat posterior şi inferior faţă de emisferele cerebrale şi este alcătuit din două emisfere cerebeloase şi vermis.

Trunchiul cerebral prezintă trei porţiuni: bulb, punte şi mezencefal (acesta este alcătuit din pedunculii cerebrali şi coliculii cvadrigemeni).

Diencefalul este compus din mai multe componente şi anume:
- Talamus;
- Hipotalamus;
- Epitalamus;
- Subtalamus;
- Metatalamus.

Talamusul este localizat la nivelul ventriculului III, pe peretele lateral al acestuia şi are forma unui ovoid.
Epitalamusul este alcătuit din comisura albă posterioară, glanda epifiză şi trigonul habenular;

Măduva spinării

este o structură de formă tubulară localizată la nivelul canalului vertebral şi se ȋntinde de la foramen magnum până la vertebra lombară L1-L2.
Ȋn alcătuirea ei se regăsesc 31 de segmente. De la nivelul fiecărui segement iau naştere o pereche de nervi spinali. Fiecare nerv spinal prezintă o rădăcină motorie şi una senzitivă, ambele luând naştere de la nivelul măduvei spinării.
Dimensiunea măduvei este de aproximativ 43 de cm lungime la femeie şi 45 de cm la bărbat, şi are o greutate de 35-40 de grame. Prezintă patru feţe reprezentate de: o faţă anterioară, o faţă posterioară şi două feţe laterale.

Atât măduva spinării cât şi encefalul sunt învelite la exterior de meninge. Meningele este alcătuit din trei foiţe reprezentate de dura mater (extern), arahnoida (mijlociu) şi pia mater (intern). Rolul lui este de a proteja măduva şi encefalul funcţionând asemănător unei bariere împotriva a numeroşi agenţi patogeni.

Lichidul cefalorahidian sau LCR circulă în jurul encefalului şi măduvei spinării, rolul său fiind de a le proteja şi de a le hrăni.

Toate aceste componente vor fi descrise mai amănunţit în capitolele corespunătoare.

Fiziologie

Sistemul nervos central este reprezentat, după cum am prezentat anterior, din măduva spinării şi encefal.

Encefalul are un rol major ȋn controlul diferitelor funcţii ale organismului precum motilitatea, sensibilitatea, gândirea, memoria, vorbirea.
Măduva spinării este conectată cu encefalul prin intermediul trunchiului cerebral şi prezintă două funcţii principale şi anume: funcţia de centru reflex şi funcţia de conducere.

Encefalul este ȋmpărţit ȋn mai multe regiuni, fiecare având o funcţie specifică (de exemplu, lobul frontal deţine funcţiile cognitive şi memoria).
Măduva spinării şi neuronii sistemului nervos central au responsabilitatea de a transmite bidirecţional mesaje ȋntre encefal şi sistemului nervos periferic.

Deşi encefalul şi măduva spinării lucrează ȋmpreună pentru a controla diverse funcţii ale organismului, anumite reflexe pot avea loc doar prin intermediul măduvei spinării, fără implicarea nici unei structuri aparţinând encefalului.
Orice leziune de la nivelul măduvei spinării sau de la nivelul encefalului poate determina afectarea unor funcţii variate controlate de acestea.

Semne şi simptome asociate

Principalele semne şi simptome ce apar în cadrul afecţiunilor sistemulul nervos central sunt reprezentate de:
1. Modificări în ceea ce priveşte statica bolnavului.
Poate fi afectată prin:
- Interesarea neuronului motor central;
- Interesarea fasciculului cortico-medular piramidal;
- Interesarea neuronului motor periferic.

2. Mersul este realizat atât prin intermediul sistemului nervos central, dar şi prin intermediul sistemului nervos periferic, al sistemului osteoarticular şi al sistemului musculotendinos.
Modificări ale mersului se pot instala în:
- ataxia cerebeloasă;
- ataxia proprioceptivă;
- ataxia piramidală;
- ataxia extrapiramidală ce se ȋntâlneşte ȋn boala Parkinson, dar şi ȋn sindroamele parkinsoniene.
- ataxia frontală.

3. Tulburările de sensibilitate superficială: termică, tactilă şi dureroasă, dar şi de sensibilitate profundă: mioartrokinetică, vibratorie, durerea la compresiunea viscerală sunt frecvent ȋntâlnite ȋn patologia sistemului nervos central.
4. Sindromul meningean
5. Tulburările de memorie
6. Afazia
7. Disfonia, dizartria, disfazia
8. Apraxia
9. Cefaleea
10. Sindromul Brown- Sequard sau sindromul de hemisecţiune medulară
11. Sindromul de compresiune medulară anterioară
12. Sindromul de compresiune medulară centrală
13. Sindromul de compresiune medulară posterioară
14. Compresiunea medulară completă
15. Sindromul de coadă de cal ce poate fi ȋmpărţit ȋn funcţie de nivelul leziunii în:
- Superior;
- Mijlociu;
- Inferior.
16. Sindromul vertebral
17. Sindromul radicular ce poate fi iritativ sau deficitar.
18. Crize comiţiale generalizate sau focalizate
19. Sindromul de hemoragie subarahnoidiană
20. Sindroame corticale:
- De lob frontal;
- De lob parietal;
- De lob temproral;
- De lob occipital;
21. Sindroame optochiasmatice
22. Sindroame cerebeloase
23. Sindroame de unghi pontocerebelos
24. Sindroame de joncţiune cranio-spinală
25. Sindroame de trunchi cerebral reprezentate de:
- Sindroame bulbare ce pot fi împărţite în funcţie de localizarea leziunii în: sindromul Avellis, sindromul Schmidt, sindromul Jackson, sindromul interolivar, sindromul Wallemberg, sindromul pseudobulbar.
- Sindroame protuberenţiale: sindromul Millard-Gubler, sindromul Foville.
- Sindroame pedunculare: sindromul Weber, sindroamele de nucleu roşu, sindromul Parianud.
26. Sindroame talamice şi hipotalamice

Toate aceste semne şi simptome asociate vor fi detaliate în cadrul patologiei corespunzătoare diferitelor componete ale sistemului nervos central de care aparţin.

Patologie asociată

Pentru măduva spinării, patologia asociată este reprezentată de:
- Patologia infecţioasă vertebro-medulară;
- Afecţiuni hemoragice: hematoamele extradurale, subdurale sau intramedulare;
- Afecţiuni degenerative;
- Afecţiuni congenitale: chisturile epidermoide, dermoide, malformaţii vasculare arterio-venoase, menigocelul, spina bifida;
- Afecţiuni chistice: chisturile epidurale sau arahnoidiene (ex: siringomielia);
- Tumori ale măduvei spinării şi menigelui: glioamele, ependimoamele, astrocitoamele, meningioame, neurinoame etc. ;
- Traumatisme ale măduvei spinării: secţiune medulară completă, sindromul Brown-Sequard sau sindromul de hemisecţiune medulară, sindromul de cordon posterior, sindromul de cordon posterolateral, sindromul de cordon anterior;
- Boli demielinizante.

Pentru encefal, patologia asociată este reprezentată de:
- Encefalită;
- Abcesele cerebrale;
- Parazitozele endocraniene: chistul hidatic, cisticercoza;
- Tuberculoamele cerebrale;
- Meningită;
- Accidente vasculare cerebrale hemoragice sau ischemice;
- Afecţiuni tumorale primare sau secundare (metastaze): tumori neuroepiteliale, tumori meningeene, tumori chistice, tumori ale regiunii selare, tumori ale celulelor germinale;
- Neurosifilis;
- Afecţiuni congenitale: anencefalia, meningocelul, hidrocefalia congenitală, cranioschizis total, meningoencefalocelul, craniostenoze, malformaţii Arnold-Chiari, malformaţii Dandy-Walker;
- Afecţiuni vasculare: anevrisme cerebrale, malformaţii arterio-venoase cerebrale, fistulele carotido-cavernoase;
- Traumatisme craniocerebrale;
- Migrena;
- Epilepsia;
- Boala Parkinson;
- Scleroza multiplă;
- Boala Huntington;
- Afecţiuni degenerative.

Examenul clinic

Evaluarea clinică se realizează prin intermediul examenului neurologic, ce este un examen clinic complex, cuprinzând evaluarea funcţiilor sistemului nervos ȋncepând de la nivelul scoarţei cerebrale până la nivelul nervilor periferici.

Ȋn cadrul examenului neurologic vor fi urmărite anumiţi paşi precum:
- Realizarea anamnezei;
- Verificarea semnelor meningeale;
- Examinarea fundului de ochi;
- Examinarea fiecărei perechi din cele 12 perechi de nervi cranieni;
- Examinarea motricităţii;
- Examinarea sensibilităţii;
- Examinarea reflexelor;
- Controlul coordonării;
- Verificarea tonusului muscular;
- Examinarea funcţiilor cognitive.

Examene paraclinice neurologice

1. Electrodiagnosticul clasic reprezintă înregistrarea contracţiei musculare în urma aplicării unui stimul electric faradic sau galvanic la nivelul nervului motor sau la nivelul muşchiului.
2. Radiografia craniană simplă ne poate furniza informaţii în ceea ce priveşte patologia cranio-encefalică.
3. Angiografia cerebrală se realizează prin injectarea unei substanţe de contrast la nivelul sistemului carotidian.
4. Radiografia coloanei vertebrale este o metodă simplă de a evidenţia aspectul normal sau patologic a rahisului, a corpilor vertebrali, a apofizelor articulare, a discurilor intervertebrale, a ligamentelor vertebrale, a pediculilor vertebrali, a apofizelor spinoase, a lamelor vertebrale, a apofizelor transverse, a apofizelor articulare şi a găurilor de conjugare.
5. Electromiografia reprezintă înregistrarea biocurenţilor de acţiune musculară prin intermediul unor electrozi ce sunt plasaţi la nivelul pielii sau prin intermediul unor electrozi implantaţi la nivelul masei musculare.
6. Electroneurografia reprezintă metoda prin intermediul căreia se cercetează viteza de conducere de la nivelul nervilor periferici senzitivi sau motori, astfel putând fi identificat sediul leziunii, dar şi mecanismul de lezare al nervului.
7. Reflexul Hoffman se realizează prin stimularea unui nerv printr-un curent de stimulare ce prezintă intensităţi crescânde.
8. Electronistagmografia reprezintă o metodă de înregistrare a potenţialelor electrice corioretiniene.
9. Electroencefalografia reprezintă înregistrarea la nivelul scalpului a activităţii bioelectrice a creierului.
10. Electrocorticograma se realizează prin înregistrarea biocurenţilor prin intermediul unor electrozi ce sunt în contact direct cu scoarţa cerebrală şi se face în cadrul unor intervenţii chirurgicale.
11. Potenţialul evocat
12. Mielografia cu substanţă de contrast
13. Computer tomografia (CT)
14. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
15. Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) urmăreşte anumiţi parametri cerebrali precum utilizarea oxigenului, metabolismul celular, debitul sanguin.
16. Tomografia prin emisie de simplu foton (SPECT)
17. Gamaangioencefalografia este o metodă de explorare globală vasculo-cerebrală ce utilizează un izotop radioactiv.
18. Puncţia lombară
19. Doppler echografie extracraniană şi transcraniană.