Sistemul nervos enteric

Sistemul nervos enteric este una dintre cele trei componente ale sistemului nervos autonom (vegetativ) si este o retea de neuroni intrinseca peretelui tractului gastrointestinal.

Multi ganglioni periferici contin neuroni derivati din creasta neurala in timpul dezvoltarii embrionare, care sunt anatomic distincti fata de clasicii neuroni simpatici si parasimpatici. Conexiunile intre neuronii intrinseci le permite acestora sa sustina si sa moduleze activitatile viscerale prin mecanisme reflexe locale. Sistemul nervos enteric consta din aproximativ 100 milioane de neuroni si celule gliale enterice grupate in plexuri ganglionare situate in peretii tractului gastrointestinal: ganglionii care contin corpii neuronali si celulele gliale sunt conectati prin fascicule de axoni pentru a forma plexurile mienteric si submucos care se intind de la nivelul esofagului si pana la sfincterul anal, controland functiile tractului gastrointestinal, pancreasului si vezicii biliare. Acest circuit intrinsec mediaza numeroase functii reflexe, cu scopul de a sustine homeostazia, influentand tonusul vaselor sanguine de la acest nivel, motilitatea, transportul fluidelor, absorbtia nutrientilor si activitatea glandulara a celulelor enterocromafine. Desi apar interactii complexe intre toate componentele SNA, sistemul nervos enteric este capabil sa sustina activitatea reflexa locala independent de SNC. [1][4]

Deoarece neuronii intrinseci supravietuiesc dupa sectionarea nervilor simpatici si parasimapatici, extrinseci, organele care sunt transplantate nu sunt cu adevarat denervate. Separarea de SNA, deseori nu are un impact evident asupra musculaturii netede sau glandelor inervate de fibre vegetative, contractiile si resectiv integritatea structurala putand fi neafectate. [4]

In concluzie, sistemul nervos enteric este un mini sistem nervos ce consta din doua plexuri de neuroni: (1) plexul mienteric (Auerbach) localizat intre straturile intern circular si extern longitundal ale tunicii musculare si (2) plexul submucos (Meissner) localizat in submucoasa, la nivelul interfatei acesteia cu stratul intern circular al muscularei. In general, plexul Auerbach controleaza motilitatea (peristaltismul), iar plexul Meissner este implicat in functia de secretie. [1][5] Aceste plexuri gazduiesc componentele intrinseci ale sistemului nervos enteric, a caror functie este modulata de componentele extrinseci, fibrele simpatice si parasimpatice. Dupa cum reiese din cele descrise anterior, aceste componente extrinseci sunt necesare, dar nu sunt esentiale pentru functionarea normala a tractului digestiv. Stimularea parasimpaticului facilitateaza digestia prin intensificarea peristaltismului si relaxarea sfincterelor, iar stimularea simpaticului incetineste peristaltismul si creste tonusul sfincterelor.

Componentele intrinseci ale sistemului nervos enteric regleaza majoritatea proceselor digestive, inervand musculatura neteda, glandele si exercitand influente asupra celulelor sistemului neuroendocrin difuz, care se gasesc in mucoasa epiteliala a canalului alimentar. Au fost descoperite cel putin 20 de tipuri de celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz, ce elibereaza hormoni paracrini specifici, considerati astfel in ciuda faptului ca efectele unora dintre acestia apar in urma stimularii unor celule-tinta aflate la distanta, ei vehiculand in prealabil prin sistemul circulator. Prin intermediul acestora, se obtine controlul umoral al procesului de digestie. Se disting urmatorii hormoni paracrini mai importanti de la nivelul tractului gastrointestinal, cu precizarea celulelor care ii sintetizeaza:

- Colecistochinina, sintetizata de celulele I, secretata in duoden, are rol in stimularea contractiei veziculei biliare, pentru descarcarea bilei depozitate la nivelul acesteia, si faciliteaza eliberarea enzimelor pacreatice. [5]
- Polipeptidul gastric inhibitor (GIP) este secretat de celulele K, din mucoasa duodenului si jejunului. S-a crezut ca inhiba secretia acid grastric, insa conform descoperirilor recente, acest efect este obtinut numai cand secretia de acid este mult crescuta peste nivelul fiziologic, iar rezultate normale, in acest sens, in desfasurarea procesului digestiv, apar de fapt in mod natural din actiunea unui hormon similar, secretina. Momentan se considera ca GIP functioneaza pentru inducerea secretiei insulinei, stimulata in principal de hiperosmolaritatea glucozei din duoden, iar dupa aceasta descoperire, cercetatorii l-au numit peptidul insulinotropic glucozo-dependent, ceea ce permite lumii stiintifice sa recunoasca hormonul sub acelasi acronim „GIP” (glucose-dependent insulinotropic peptide). [6]
- Gastrina, este secretata de celulele G, de la nivelul antrului gastric, pilorului si duodenului, cu scopul de a stimula secretia gastrica de HCl si pepsinogen. [5]
- Glicentina este co-secretata de celulele L, in intestin, impreuna cu peptidele glucagon-like 1 si 2 (GLP-1 si GLP-2). Stimuleaza secretia de insulina si inhiba secretia de acid gastric. [7]
- Motilinul, secretat de celulele M, din duoden si jejun, intensifica motilitatea.  
- Neurotensina, secretata de celulele N in intestinul subtire, inhiba motilitatea, stimuleaza fluxul de sange de la nivelul ileonului.  
- Secretina, sintetizata de celulele S, in duoden, stimuleaza secretia de bicarbonat a pancreasului.  
- Serotonina este secretata de celulele enterocromafine din canalul alimentar si are rolul de intensifica motilitatea.