Sistemul imunitar

Reacția imună

©

Autor:

Mecanismele de apărare ale organismului răspund întotdeauna când acesta se confruntă cu invazia unor antigene care au structură diferită față de structurile celulare normale ale organismului. Cu cât structura antigenului este mai diferită față de structurile organismului, cu atât reacția împotriva sa va fi mai agresivă. Apărarea împotriva antigenelor care sunt denumite structuri non-self deoarece diferă mult de structurile self normale este realizată de către sistemul imunitar.

Răspunsul imun
este definit ca fiind un ansamblu de fenomene care se desfășoară în cascadă, ce apar ca urmare a interacțiunii specifice a sistemului imunitar cu antigenul. Această interacțiune determină activarea, proliferarea și diferențierea celulelor imunocompetente cu apariția celulelor efectoare și a celulelor cu memorie.

Caractere generale ale răspunsului imun

Există două tipuri de răspuns imun și anume răspuns imun umoral și răspuns imun celular, cu diferențe în ce privește modul de declanșare și cascada de reacții imune, însă ambele tipuri au anumite caracteristici comune:
- Caracter adaptativ - reprezintă proprietatea răspunsului imun de a se orienta specific față de substanțele non-self. Implică și recunoașterea antigen-specifică, conform căreia celulele imune sunt programate să recunoască anumite antigene.
- Caracter economic - în momentul în care răspunsul imun se declanșează, nu vor prolifera toate celulele sale ci numai clonele de limfocite care au recunoscut specific epitopii antigenului, recunoașterea fiind astfel antigen-specifice și se formează complexe imune antigen-anticorp.
- Caracter eficient - reacția imună, odată declanșată se autoamplifică prin proliferarea celulelor imune implicate în răspunsul imunitar, proliferare care este de două tipuri: proliferare masivă a celulelor cu realizarea de pînă la 8 generații de clone limfocitare specializate și producerea de cantități mari de molecule de recunoaștere antigenică și de citokine
- Caracter de rețea - celulele răspunsului imun nu acționează independent ci sunt conectate permanent între ele prin legăturile intercelulare și prin acțiunea autocrină, paracrină sau endocrină a interleukinelor și a celorlaltor clase de citokine.

Răspunsul imun umoral

Este declanșat de către antigenele timo-dependente și are la bază o cooperare celulară la care participă următoarele celule:
1. Celulele prezentatoare de antigen (CPA) care prezintă substanța non-self către limfocite. Majoritatea CPA (macrofage, celule dendritice, limfocite) pot participa la răspunsul imun umoral.
2. Limfocitele cu rol imunoregulator care sunt limfocitele T helper ce amplifică cascada de reacții din desfășurarea răspunsului imun umoral și limfocitele T supresoare care diminuă intensitatea cu care se produce cascada de reacții imune.
3. Limfocitele B care sunt celulele efectorii finale ale răspunsului imun umoral deoarece produc anticorpi sau imunoglobuline.
Antigenele native sunt prelucrate în celulele prezentatoare de antigen și sunt procesate cu rezultarea de epitopi care sunt fragmente antigenice care vor fi prezentate ulterior pe membrana CPA împreună cu Complexul Major de Histocompatibilitate către limfocitele cu rol imunoregulator (Limfocite T helper sau T supresoare).

Cooperarea celule prezentatoare de antigen - limfocite

Este bidirecțională fiind alcătuită din două etape:

1. Etapa efectorie sau de activare
în cadrul căreia semnalele se produc dinspre celula prezentatoare de antigen către limfocitul T helper care va trimite mai departe semnalul către limfocitul B efector. Această secvență cuprinde totalitatea influențelor stimulatorii care se produc dinspre CPA înspre limfocitele B, influențe care au ca rezultat final activarea limfocitelor B. Prin urmare sunt îndeplinite 3 procese majore de bază în reacția imună umorală și anume: selecția clonală a limfocitelor T helper și a limfocitelor B, activarea și expansiunea clonală a limfocitelor B și T helper și în final este generată o cantitate adecvată de anticorpi care va neutraliza, îndepărta și distruge antigenul.

2. Etapa inhibitorie sau retrocontrol
este declanșată mai târziu și este constituită de activarea limfocitelor T supresoare care produc și eliberează factori inhibitorii care inhibă limfocitele B, limfocitele T helper și celulele prezentatoare de antigen.
Etapa inhibitorie a răspunsului imun umoral este vitală deoarece este un mecanism de protecție care reduce intensitatea răspunsului imun la un minim necesar pentru a evita expansiunea exagerată a clonelor de limfocite B și T helper și de asemenea de a evita generarea unei cantități mult prea mari de anticorpi, atât expansiunea exagerată a clonelor limfocitare, cât și producția excesivă de anticorpi fiind procese care ar putea sta la baza unor reacții autoimune.

Homeostazia reacției imune umorale
este dată de echilibrul care există între cele două secvențe, efectorie și retrocontrol.
Cooperarea dintre cele trei tipuri celulare care participă la răspunsul imun umoral nu se realizează într-o singură etapă întrucât cele trei celule sunt distribuite în zone tisulare diferite din organism și anume: CPA sunt distribuite intratisular, limfocitele T helper se află în ariile timodependente ale organelor limfoide secundare, iar limfocitele B se află în ariile bursodependente din organele limfoide secundare. Pentru ca cooperarea intercelulară să se realizeze este obligatorie migrarea celulelor ditnr-o arie în alta prin urmare: CPA migrează din țesuturi în ariile timodependente ale organelor limfoide secundare și se produce cooperarea CPA- limfocite T helper. Apoi limfocitele T helper vor migra în ariile bursodependente ale acelorași organe limfoide secundare și se produce cooperarea dintre limfocitele T helper și limfocitele B care în final se transformă în plasmocite și încep să producă anticorpi specifici.

Etapele cooperării celulare

Cooperarea celulară începe cu preluarea antigenelor timo-dependente de către celulele prezentatoare de antigen reprezentate de macrofage și celulele dendritice. Apoi, CPA vor prelucra antigenele respective, vor extrage epitopii și îi vor prezenta împreună cu moleculele MHC II către limfocitele T helper care posedă pe suprafața lor T cell Receptor. Aceasta este cooperarea cognitivă.
Celulele prezentatoare de antigen produc interleukina 1 care va activa parțial limfocitele T helper care vor migra în ariile burso-dependente din organele limfoide secundare și se vor transforma în limfoblaști T helper. Aceasta este cooperarea non-cognitivă.
Unele antigene timo-dependente nu sunt preluate de către CPA astfel încât ele vor ajunge în circulația limfatică a organismului care le va transporta până la ariile burso-dependente din organele limfoide secundare (splină și ganglioni limfatici). Aici, antigenele vor fi recunoscute de către limfocitele B antigen-specifice care se vor activa parțial și se vor transforma în limfoblaști B. Limfoblaștii B nu vor migra din ariile bursodependente.
După ce se produce activarea limfocitelor B se va produce cooperarea dintre limfoblaștii T helper și limfoblaștii B și va avea loc recunoașterea și prezentarea antigenului.

1. Cooperarea CPA- Limfocit T helper

Are loc în ariile timodependente ale organelor limfoide secundare și după cum a fost specificat mai sus, este de două tipuri, cognitivă și non-cognitivă, tipuri care vor fi detaliate mai jos.
Cooperarea cognitivă începe cu realizarea primelor contacte între celulele prezentatoare de antigen și limfocitele T helper prin receptorii de adeziune intercelulară care sunt împărțiți în două categorii:
- Culplu de adeziune intercelulară de linia 1 reprezentat de contactele dintre CD2 de pe limfocitele T helper și LFA 3, receptor de pe membrana celulei prezentatoare de antigen. Se produc contacte ferme și în număr mare între cele două celule prin acești 2 receptori membranari.
- Cuplu de adeziune intercelulară de linia 2 care se produce între receptorii LFA 1 aflat pe limfocitele T helper și ICAM aflat pe celula prezentatoare de antigen. Acești doi receptori au afinitate reciprocă mult mai mică unul pentru altul, decât au receptorii din cuplul de adeziune intercelulară de linia 1
Cele două cupluri de adeziune intercelulară realizează contacte strânse și pe suprafețe foarte mari între CPA și limfocitele T helper, contacte care favorizează foarte mult prezentarea și recunoașterea antigenelor sau substanțelor non-self.

Cooperarea non-cognitivă
se produce prin intermediul interleukinei 1 fără de care ar fi imposibilă activarea limfocitului T helper la un nivel suficient pragului de declanșare al răspunsului imun umoral. Astfel, interleukina 1 produsă de celula prezentatoare de antigen este receptată de către IL 1 receptor aflat pe suprafața membranei limfocitului T helper. Se declanșează astfel stimul activatori care determină creșterea mitozelor limfocitului T helper și activarea a două gene nucleare ale limfocitului, gena pentru interleukina 2 și gena pentru receptorul interleukinei 2 care este receptorul CD 25. Prin urmare, datorită activării acestor gene limfocitele T helper încep să producă interleukină 2 care se poate activa printr-o buclă autocrină astfel încât, pe toată durata răspunsului imun umoral se produc cantități suficiente și constante de Interleukină 2 pe seama mecanismului modulat de bucla autocrină.
Rezultatul final al cooperării non-cognitive este activarea limfocitului T helper care se maturează și se diferențiază rezultând diverse clase de limfocite T helper care vor participa la răspunsul imun umoral.

Clase de limfocite T helper

Sunt clasele celulare care apar numai în timpul cooperării dintre limfocitul T helper și celula prezentatoare de antigen. Toate clasele de limfocite T helper sunt identice între ele morfologic și fenotipic deoarece au aceeași structură celulară și prezintă aceiași recepori specifici de membrană și anume CD4 și CD28. Singura diferență dintre clasele limfocitare T helper este dată de faptul că produc tipuri diferite de interleukine. Clasele sunt următoarele:
a. Limfocitele T helper imature sau naive (LTHp) care nu au venit niciodată în contact cu antigenul specific, ele conținând toate genele pentru interleukina 2 care sunt inhibate în acest stadiu.
b. Limfocitele T helper de tip zero (LTH0) apar în momentul în care genele pentru interleukină 2 ale limfocitelor T helper naive sunt dezihibate și devin active și începe producerea interleukinei 2, însă în cantități reduse, ele nu pot contribui la realizarea răspunsului imun. Dacă în organele limfoide secundare există limfocite B activate și capabile să producă anticorpi, atunci LTH0 se vor activa și ele și se vor transforma în limfocite T helper mature.
c. Limfocitele T helper de tip 1 (LTH1) sunt celulele care amplifică răspunsul imun celular, nu au rol în reacția imună umorală. Produc cantități foarte mari de interleukină 2, interferon gamma, TNF alfa și interleukină 3.
d. Limfocitele T helper de tip 2 (LTH 2) sunt celulele care amplifică răspunsul imun umoral și produc cantități foarte mari de Interleukină 4, 5, 6 și 10.

Transformarea limfocitelor T helper 0 în limfocite T helper 1 sau T helper 2 se realizează și în funcție de mecanismul de excludere reciprocă care constă în două procese foarte importante:
- Inhibarea formării de Limfocite T helper 1 de către formarea de limfocite T helper 2
- Inhibarea formării de limfocite T helper 2 de către formarea de limfocite T helper 1.
Limfocitele T helper 1 inhibă formarea limfocitelor T helper 2 prin secreția de interferon Gamma care are efect distructiv asupra limfocitelor T helper 2. Limfocitele T helper 2 inhibă formarea de limfocite T helper 1 prin secreția de interleukină 10 care are efect apoptotic asupra limfocitelor T helper 1.

Interleukinele implicate în reacția imună umorală

Interleukina 2 este produsă de către limfocitele T helper p, T helper 1 și T helper 0 care vor produce interleukină 2 doar dacă sunt stimulate complet fie de către antigen (stimulare cognitivă) fie de către interleukina 1 (stimulare non-cognitivă) . Interleukina 2 are atât efect autocrin prin activarea buclei autocrine de autoproducere a interleukinei 2 de către aceeași celulă care a început producția inițială de interleukină 2 și efect paracrin prin stimularea producției de interleukină 2 și de către alte celule precum limfocitele B, limfocitele T citotoxice și celulele Natural Killer.
Interleukina 2 va stimula receptorii CD 25 și are efecte diferite în funcție de celulele care o produc prin urmare dacă este produsă de către limfocitele T helper 1 ea va stimula răspunsul imun celular și dacă este produsă de către limfocitele T helper p va stimula răspunsul imun umoral.

Interleukina 4
stimulează răspunsurile imune secundare care se produc la un contact ulterior cu antigenul și în care sunt implicare limfocitele cu memorie. Această interleukină stimulează măduva hematogenă pentru creșterea producției de limfocite B, crește expresia moleculelor MHC II pe suprafața celulelor prezentatoare de antigen și stimulează producția de imunoglobulină G de către limfocitele B, producție carea pare ca urmare a inhibiției producției de imunoglobuline M prin mecanismul de switch imunologic. Reiese faptul că interleukina 4 joacă un rol vital în reacția imună fiind responsabilă de comutarea izotipică a anticorpilor de tip imunoglobulină M în anticorpi de tip IgG. Se comutează astfel producția de anticorpi de tip IgM în producție de anticorpi de tip IgG.

Interleukina 5
este produsă de către limfocitele T helper 2 și are rol in stimularea reacției imune ce se desfășoară la nivelul mucoaselor. Ea crește producția medulară de limfocite B și eozinofile, și crește producția de anticorpi de tip IgM și IgA de către limfocitele B. Interleukina 5 are funcții similare cu interleukina 4, fiind responsabilă de comutarea izotipică (mecanismul de switch imunologic) dintre IgM și IgA cu comutarea producției de anticorpi tip IgM de către limfocitele B în producție de anticorpi tip IgA.

2. Cooperarea dintre limfoblaștii B și limfoblaștii T helper

Se face la nivelul ariilor burso-dependente din organele limfoide secundare și este o cooperare de tip cognitiv care începe cu recunoașterea și prezentarea antigenică. Limfoblaștii B produc și expun moleculele sistemului major de histocompatibilitate II (MHC II) care intră în contact cu T Cell Receptor al limfoblaștilor T helper iar ca urmare a cooperării rezultă semnale activatoare care ajung la nivelul materialului genetic al limfocitului care activează genele pentru interleukine.

Rezultatul final al răspunsului imun umoral

Este reprezentat de activarea completă a limfoblaștilor B care devin plasmocite, activare datorată cooperărilor celulare și producerii de interleukine. Plasmocitele sunt celule specializate producătoare de anticorpi, tipul anticorpilor depinzând de tipul de limfoblaști T helper care participă la cooperare și de tipul de interleukine eliberate de acești limfoblaști.
Prin urmare dacă participă limfoblaștii T helper de tip p va crește producția de interleukină 2 cu sinteza de anticorpi din clasa imunoglobulinelor M. Dacă participă limfoblaștii T helper de tip 2 se va produce fie interleukina 4 care determină sinteza de anticorpi din clasa imunoglobulinelor G, fie interleukina 5 care determină producția de anticorpi din clasa imunoglobulinelor A.
Primul contact cu un anumit antigen este caracterizat de răspunsul imun umoral cu producere de anticorpi din clasa imunoglobulinelor M. Un contact ulterior cu același antigen va determina un răspuns imun umoral specific, cu producere de anticorpi din clasa imunoglobulilelor G.

Răspunsul imun celular

Este tipul de răspuns imun care apare în următoarele condiții:
- Infecția cu antigene reprezentate de microorganisme cu habitat intracelular care se inclavează în citoplasma celulelor somatice normale ale organismului uman. Aceste antigene pot fi reprezentate de: majoritatea virusurilor și de bacterii precum Legionella, Mycobacterium Tuberculosis și Mycobacterium Leprae, Brucella, Lysteria monocytogenes.
- Apărarea anticanceroasă și anti-celule tumorale
- Reacțiile de respingere a grefelor transplantate de către organismul gazdă
Două tipuri de celule sunt recunoscute și distruse în cadrul răspunsului imun umoral și anume: celulele self care devin celule non-self fie prin transformare malignă fie prin infectarea cu microorganisme care s-au inclavat intracelular și le-au modificat genomul și celulele allogenice care apar post-transplant de grefă sau organ care sunt celule non-self ce prezintă pe suprafața lor alt tip de molecule ale sistemului major de histocompatibilitate de tip I decât moleculele pe care le prezintă celulele organismului gazdă.
Celulele care participă la răspunsul imun umoral sunt:

1. Limfocitele T citotoxice
care sunt celule ce prezintă citotoxicitate extracelulară datorită căreia sunt capabile să distrugă celulele non-self. Ele realizează o recunoaștere imunologică specifică deoarece întrețin un contact direct cu antigenul care este expus pe membrana celulelor infectate. Se produc clone specifice de limfocite T citotoxice, fiecare clonă limfocitară fiind capabilă să recunoască numai un anumit tip de antigen specific. Limfocitele T citotoxice au o capacitate foarte mare de recunoaștere a antigenelor deoarece populația lor este foarte diversificată din punct de vedere clonotipic. Ele recunosc antigenele prezentate în compelx cu sistemul major de histocompatibilitate de tip 1 (MHC I) și au pe suprafața embranei lor receptori specifici care sunt T Cell Receptor și CD8.

2. Celulele Natural Killer.
Spre deosebire de limfocitele T citotoxice care realizează o recunoaștere imunologică specifică prin apariția de clone limfocitare tip pentru fiecare antigen, celulele natural killer realizează o recunoaștere imunologică de tip nespecific întrucât au contact direct cu celulele care sunt ținta distrugerii fără însă a recunoaște antigenele de pe suprafața membranelor lor. Celulele natural killer nu recunosc antigenele în complex cu MHC I și nici nu prezintă pe suprafața lor receptorii necesari pentru această recunoaștere, întrucât ele sunt T Cell Receptor negative și CD8 negative. Singurii receptori de pe suprafața celulelor NK responsabili de recunoașterea antigenică sunt receptorii NK-R (Natural Killer- receptors) care recunosc numai celula țintă sau purtătoare de antigen, nu și antigenul propriu-zis. Celulele natural killer reprezintă prima linie de apărare împotriva infecțiilor virale și a celulelor canceroase. Fac parte din categoria de limfocite numită Large Granular Lymphocytes (sunt limfocite cu greutate moleculară mare care reprezintă procentual 20% din totalul limfocitelor).

3. Celulele Killer
reprezintă 5 % din totalul limfocitelor fiind o subclasă a celulelor Natural Killer care aparține tot clasei Large Granular Lymphocytes. Realizează tot o recunoaștere imunologică nespecifică prin faptul că recunosc complexele imune membranare numai în cazul în care densitatea acestora pe membrane este foarte mică. Dacă densitatea lor este mică, cascada căii clasice a complementului nu se activează și nu se va produce perforina, enzimă litică ce perforează membrana celulelor țintă și determină moartea celulară a acesteia prin mecanismul de liză osmotică.

Receptorii limfocitelor T citotoxice

Sunt împărțiți în 3 categorii și anume:

1. Receptori de recunoaștere antigenică
reprezentați de TCR/CD3 și de CD8 și care realizează recunoașterea antigenică asociativă. Calea receptorului TCR/CD3 est principala cale de activare a limfocitelor T citotoxice care este însă parțială, devenind totală numai după creșterea secreției de interelukină 2. Activarea totală rezultă numai în urma cooperării celulare dintre limfocitele T citotoxice, limfocitele T helper de tip 1 și celulele prezentatoare de antigen.

2. Receptorii accesori în activarea limfocitelor T citotoxice
care sunt CD25, CD 28 și CD45.

3. Receptorii de adeziune celulară.
Adeziunea celulară este de două tipuri și anume adeziune la proteinele extracelulare ale țesutului conjunctiv, care este esențială pentru migrarea limfocitelor T citotoxice din vaze și pentru a ajunge la țesuturile unde se desfășoară răspunsul iun și adeziune intercelulară care determină contacte intercelulare dintre limfocitele T citotoxice și celulele țintă

Limfocitele T citotoxice sunt de două tipuri și anume T citotoxice tip CD8+ sau efectorii, responsabile de distrugerea celulelor țintă purtătoare de antigen și T citotoxice tip CD4+ care sunt în număr mic și nu au funcție efectorie, ele fiind implicate în maturarea limfocitelor T helper de tip p în limfocite T helper de tip 1.

Desfășurarea răspunsului imun celular

Răspunsul imun celular începe în ganglionii loco-regionali iar fazele sale finale se desfășoară în țesutul care conține celulele țintă încărcate cu antigen, țesuturi în care se va produce acumularea intrafocală de limfocite T care sunt celule intens recirculate și nu exprimă pe membrana lor receptori pentru anafilotoxinele sistemului complement.
Limfocitele T părăsesc circulația sistemică numai atunci când în anumite țesuturi există un focar antigenic. Ca urmare a stimulilor antigenici se va produce acumularea limfocitelor T în focar.
Limfocitele T naive sunt cele care nu au realizat niciodată un contact cu antigenul, primul contact al acestora cu antigenul făcându-se la nivelul ganglionilor limfatici. Al doilea contact cu antigenul se va face la nivelul focarului tisular, moment în care limfocitele T sunt deja sensibilizate și devin din limfocite T naive limfocite T cu memorie imunologică. Cele cu memorie sunt capabile să recunoască focarele antigenice în care există antigene specifice, care au sensibilizat inițial limfocitele T naive.
Limfocitul T aderă la endoteliul vascular și pătrunde în focarul antigenic căutând antigenul specific pentru a-l distruge. Dacă însă limfocitul nu reușește să realizeze contact cu antigenul va părăsi focarul și va reveni în sistemul vascular. Acesta este procesul de recirculare permanentă a limfocitelor T.

Există o diferețiere funcțională a limfocitelor T cu împărțirea acestora în mai multe categorii datorită faptului că ele au circuite diferite în organism, au distribuții diferite (homing diferit) și au receptori diferiți (caractere fenotipice diferite). Prin urmare există:
a. Limfocite T naive care pot fi atât limfocite T citotoxice cât și limfocite T helper. Ele nu au întâlnit niciodată un antigen și nu au memorie imunologică.
b. Limfocite T cu memorie imunologică care pot fi tot limfocite T citotoxice și limfocite T helper care au avut contact cu antigenul specific de una sau de nenumărate ori.

Circulația limfocitelor T naive

Ele se găsesc numai în circulația sistemică, niciodată nu vor fi depistate intratisular. Vor trece din vasele de sânge în ganglionii loco-regionali prin arteriolele aferente. Trecerea din vas în mediul extravascular se face prin realizarea marginației cu depunerea limfocitelor T naive pe pereții vasului și stabilesc contacte cu celulele endoteliale cuboidale care protruzionează în lumenul capilar. În urma acestor contacte se va produce trecerea limfocitului naiv din vas în ganglionul limfatic unde staționează timp îndelungat până când va apărea un antigen specific cu care va lua contact.
Dacă antigenul specific nu apare și nu i se prezintă limfocitului T, atunci limfocitul va părăsi ganglionul prin vasele limfatice eferente și va reveni în circulația sistemică deplasându-se către alte grupe loco-regionale de ganglioni până când li se va prezenta antigenul specific.
Prin recircularea limfocitelor T naive se realizează procesul de supraveghere imunologică a ganglionilor limfatici.

Circulația limfocitelor T cu memorie

Ele se găsesc atât intravascular cât și intratisular fiind singurele care sunt capabile să pătrundă în țesuturi. Ajunse în țesuturi caută antigenul specific și dacă îl găsesc staționează foarte mult în țesutul respectiv până când reușesc să distrugă antigenul respectiv. Părăsirea focarului tisular se va face pe calea vaselor limfatice aferente cu pătrunderea limfocitelor T cu memorie în ganglionii loco-regionali unde nu staționează deloc ci îi vor părăsi pe calea limfaticelor eferente. Revin astfel în circulație ca limfocite T cu memorie capabile oricând să pătrundă în alt focar antigenic tisular.

Fazele răspunsului imun celular

1. Inducția care cuprinde toate fenomenele care au loc de la momentul în care antigenul ajunge în țesutul gazdă până la generarea intraganglionară a limfocitelor T cu memorie imunologică.
2. Desfășurarea propriu-zisă a răspunsului imun celular care se face intratisular. Antigenele corpusculare reprezentate de bacterii, virusuri sau celule tumorale vor ajunge în țesuturi unde vor fi captate de către celulele prezentatoare de antigen care sunt macrofagele și celulele dendritice. Celulele prezentatoare de antigen se vor activa ca urmare a contactului cu substanța non-self.

Celulele prezentatoare de antigen care activează în cadrul răspunsului imun umoral sunt de două tipuri:
- Non-migratorii, celule care rămân în focarul antigenic intratisular în contact continuu cu antigenele declanșatoare ale răspunsului imun și se activează complet. Au capacitate foarte mare de fagocitoză și sunt foarte citotoxice întrucât eliberează radicali liberi de oxigen precum gruparea hidroxil și anionul superoxid. Eliberează de asemenea o cantitate faorte crescută de interleukine proinflamatorii.
- Migratorii, celule care preiau antigenul și ajung cu el în ganglionii limfatici traversând vasele limfatice aferente ganglionare. În ganglioni ele vor pătrunde în zona paracorticală unde vor prezenta antigenele către limfocitele T naive care devin limfocite T cu memorie și vor pătrunde în vasele limfatice eferente ale ganglionilor respectivi ajungând apoi în circulația sistemică și luând drumul către focarul tisular antigenic.
În focarul antigenic tisular are loc activarea completă a limfocitelor T cu memorie cu creșterea intensității căii clasice a complementului, eliberarea de enzime litice din clasa perforinelor și liza osmotică a celulei purtătoare de antigen.

Concluzii

O înșiruire generală a etapelor răspunsului imun, indiferent dacă este umoral sau celular ar arăta în felul următor:
1. Pătrunderea antigenului în organism care se poate realiza pe mai multe căi și anume cutanat, sangvin sau pe calea mucoaselor în special gastro-intestinale și uro-genitale.
2. Prelularea antigenului de către celulele prezentatoare de antigen și prezentarea lui către limfocite
3. Activarea limfocitelor efectoare ale răspunsului imun
4. Producerea efectorilor răspunsului imun care pentru răspunsul imun umoral sunt reprezentați de anticorpi, iar pentru răspunsul imun celular sunt reprezentați de perforine care distrug celula antigenică prin mecanismul de liză osmotică.
Celulele accesorii ale răspunsului imun sunt celulele prezentatoare de antigen iar celulele efectoare sunt limfocitele B pentru răspunsul imun umoral și limfocitele T citotoxice, celulele natural killer și celulele killer pentru răspunsul imun celular.
Moleculele sistemului major de histocompatibilitate au un rol esențial în prezentarea antigenului de către CPA către limfocite, întrucât limfocitele nu sunt capabile să reacționeze cu antigenele în stare nativă ci numai după ce acestea au fost prelucrate. Moleculele MHC sunt însă recunoscute de către limfocite și formează complexe cu epitopii rezultați din prelucrarea antigenelor de către CPA, complexul MHC- epitopi fiind recunoscut de către limfocite. Activarea limfocitelor determinată de recunoașterea antigenului va declanșa o cascadă imunologică ce are ca rezultat fie producerea de anticorpi cu distrugerea antigenelor țintă în cadrul răspunsului imun umoral, fie activarea unor celule efectoare cu efect citotoxic și litic care distrug celula purtătoare de antigen în cadrul răspunsului imun celular.

Data actualizare: 16-02-2013 | creare: 30-10-2012 | Vizite: 16342
Bibliografie
1. Guyton C Arthur- Tratat de fiziologie a omului, editura Callisto, 2007
2. Esentialul in Imunologie, Bara Constantin, Editura ALL
3. Curs de Imunologie, Universitatea Bucuresti, facultatea de Biologie, Link:http://ebooks.unibuc.ro/biologie/mihaiescu/index.htm
4. Curs de Imunologie, Caterda de Imunologie a UMF Victor Babes, Timisoara
5. Curs Imunologie, Ioana Stefanescu- Catedra de Fiziologie a UMF Carol Davila, Bucuresti
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Imunitatea femeilor însărcinate este influențată de sexul fătului
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.