Flora intestinală

Sistemul digestiv este cel care prelucrează hrana, absorbind nutrienții esențiali și eliminând în același timp toxinele și reziduurile. Parte esențială a acestui proces este chiar flora intestinală, despre care cercetătorii au crezut foarte multă vreme, în mod eronat, că are o contribuție insignifiantă. Studii mai recente au relevat însă un adevăr surprinzător: microflora ce populează colonul are, de fapt, un rol vital în sănătatea organismului uman. (1)

Astăzi știm că flora intestinală, adică totalitatea bacteriilor care populează tractul gastro-intestinal, are o activitate metabolică colectivă și foarte complexă, echivalentă cu cea a unui organ aflat în interiorul altui organ. (2)

Pentru buna ei funcționare este așadar necesară menținerea unui echilibru între miliardele de bacterii din intestine. Stresul și oboseala prelungite, un stil de viață și alimentar nesănătoase și, mai ales, administrarea de antibiotice pot perturba acest echilibru. Problemele florei intestinale se concretizează, de regulă, prin indigestie, imunitate scăzută și chiar și diaree. (1)

Anatomia și rolul florei gastro-intestinale

La naștere flora intestinală este inexistentă, colonizarea începând la scurt timp după aceea. Procesul este influențat de modul de naștere, de alimentația bebelușului, de igiena impusă și de eventuala medicație administrată. Enterobacteriile și bifidobacteriile sunt primii colonizatori, concentrația acestora variind în funcție de alăptare sau hrănire cu formule de lapte. (2)

Mai târziu, în colonul uman se vor dezvolta peste 200 de specii de bacterii, fiecare având un anumit rol în funcționarea și sănătatea florei intestinale. Deși încă sunt necesare numeroase cercetări în această direcție, se consideră că lactobacilii și bifidobacteriile sunt printre cele mai importante specii. Tocmai de aceea se mai numesc și „bacterii bune” sau probiotice, intervenind în:

• păstrarea echilibrului florei;
• stimularea imunității la nivelul mucoasei intestinale;
• prevenirea colonizării cu organisme patogene care pot afecta echilibrul stomacului sau al intestinelor.

Alte studii anticipează o potențială contribuție a probioticelor în prevenirea alergiilor, absorbția anumitor nutrienți și îmbunătățirea tranzitului intestinal. (1)

Tractul gastro-intestinal reprezintă un mediu foarte dinamic, a cărui stabilitate este dificil de obținut și de menținut. Prezența anumitor specii de bacterii, dar și concentrațiile acestora, diferă de la un segment al tractului la altul.

Stomacul, de pildă, este un mediu destul de ostil pentru bacterii, în principiu din cauza nivelului de aciditate local. Prin urmare, bacteriile descoperite aici au pătruns, de fapt, împreună cu mâncarea și saliva. Anumite specii de helicobacter au fost însă identificate în acest mediu, cu mențiunea că sunt adesea puse în legătură cu declanșarea gastritei de tip B sau a ulcerului peptic.

În zonele cu aspirații duodenale sau jejunale se găsesc în principal streptococi, lactobacili și bacteroide, cu o concentrație de aproximativ 103/ml (valorile mai mari pot indica o anomalie în funcționarea sistemului digestiv, de pildă aclorhidrie sau simptom de malabsorbție).

În zona propriu-zisă a jejunului și a ileonului se găsesc concentrații ceva mai mari, 106 – 108/ml, sub formă de streptococi, lactobacili, bacteroide și bifidobacterii.

În zona colonului concentrația bacteriilor crește enorm, de la 109 la 1011 bacterii/g! Aproximativ 95% dintre acestea sunt bacteroide, bifidobacterii, eubacterii, peptostreptococi și clostridium. Mediul anaerob le este extrem de propice, ele proliferând aici și generând deșeuri metabolice sub formă de acid acetic, butiric sau lactic.

Deși prezența unei flore normale poate inhiba proliferarea agenților patogeni, există riscul unor afecțiuni produse chiar de către bacteriile considerate ca aparținând florei ”normale”. Astfel, răspândirea anumitor anaerobi în tractul intestinal poate provoca abcese intra-abdominale și chiar și peritonită.

Infectarea cu bacterii a unor zone în care acestea nu ar trebui să pătrundă se face, de regulă, prin perforații intestinale produse de apendicită, intervenții chirurgicale nereușite, infarct, cancer sau răni prin împușcare.

Dar afecțiunile pot apărea și prin simpla proliferare a unui anumit tip de bacterii chiar în interiorul intestinelor. Clostridium difficile, de exemplu, declanșează colita pseudomembranoasă.

Nu în ultimul rând, dezvoltarea exagerată a florei poate produce și efecte negative secundare, cum este cel al malabsorbției grăsimilor și a vitaminei B12. Uneori bacteriile anaerobe din zona superioară a intestinului subțire deconjugă acizii biliari, combinându-i cu vitamina B12. De aici rezultă problemele de absorbție. (3, 4)

Activitățile metabolice ale microflorei

Bacteriile intestinale au capacități metabolice diverse, în special prin intermediul enzimelor pe care le produc. Acestea pot servi ca substrat pentru practic orice compus din lumenul intestinal, un atribut evident mai ales în cazul circulației enterohepatice.

Circulația enterohepatică

Circulația enterohepatică este acel proces prin care anumite substanțe sunt metabolizate în ficat, excretate apoi în bilă și transferate în lumenul intestinal. De acolo sunt reabsorbite de către mucoasa intestinală și retrimise la ficat, prin circulația portală. Aceste substanțe sunt conjugate în ficat la un grup polar precum acidul glucuronic, sulfatul, taurina, glicina sau glutationul. Prin conjugare este sporită solubilitatea acelui metabolit în bilă, dar produșii rezultați sunt greu absorbiți de mucoasa intestinală. Tocmai aici intervin bacteriile intestinale.

Enzimele produse de flora intestinală deconjugă acești compuși și eliberează componentele de bază, de această dată ușor de absorbit prin peretele intestinal. De la bilirubină și acizi biliari până la colesterol, estrogeni, metaboliți ai vitaminei D și chiar și numeroase medicamente excretate de ficat, toate acestea își găsesc calea datorită florei intestinale, prin intermediul circulației enterohepatice.

Din acest punct de vedere, devine evident motivul pentru care antibioticele constituie unul din cei mai mari dușmani ai florei intestinale: blochează circulația enterohepatică prin suprimarea florei intestinale și, implicit, reducerea nivelului de enzime deconjugante. Efectul este dublat în cazul în care se administrează antibiotice unei persoane care deja urmează un tratament ce îngreunează circulația enterohepatică. În acest caz se poate ajunge la excreția acelui medicament în cantități foarte mari. Un exemplu concret îl reprezintă administrarea de antibiotice în paralel cu un tratament cu anticoncepționale, situație în care nivelul estrogenului din anticoncepționale scade foarte mult, fiind eliminat din corp înainte de a putea fi absorbit complet. (4, 5)

Nutriția

Flora intestinală își joacă rolul și în metabolizarea anumitor vitamine. Mai exact, este vorba despre sinteza vitaminei K, un cunoscut cofactor al producției de protrombină, și de alți factori de coagulare a sângelui. Deficitul vitaminei K se poate manifesta prin probleme de coagulare a sângelui. Acesteia i se adaugă biotina, acidul folic, vitamina B12 și tiamina, compuși a căror sinteză se realizează prin contribuția directă a florei intestinale.

Carbohidrații fermentativi, greu de digerat, adică fibrele, sunt descompuse de bacteriile benefice ale florei în lanțuri scurte de acizi grași precum acetatul, propionatul sau butiratul.

Nu în ultimul rând, echilibrul florei intestinale poate preveni deficiența de lactază, enzima responsabilă cu hidroliza lactozei din lapte. Când lactaza nu se găsește în cantități suficiente în corp, se poate ajunge la o fermentație exagerată a lactozei, cu efecte de distensie abdominală, flatus sau diaree. Afecțiunea este cunoscută ca intoleranță la lactoză. (4)

Prevenirea infecțiilor

Concentrația și dispunerea diferitelor specii de bacterii benefice ale florei intestinale determină stabilitatea acestui ecosistem complex. Atunci când flora este la parametri optimi, prin simpla ei prezență descurajează infectarea cu patogeni exogeni și creșterea necontrolată a bacteriilor potențial patogene.

Microorganismele care pătrund în organism cu mâncarea și apa contaminate sunt suprimate de flora existentă. Această suprimare se face prin anumite substanțe antimicrobiene precum bacteriocinele sau lanțurile scurte de acizi grași, capabile să inhibe dezvoltarea microorganismelor străine.

Din nou, administrarea de antibiotice poate perturba flora, făcând-o mult mai vulnerabilă în fața suprapopulării cu agenți patogeni. Un exemplu elocvent îl reprezintă infecția cu Salmonella, o bacterie la care organismul uman este rezistent în mod normal. Pentru declanșarea infecției ar fi necesară pătrunderea unui număr foarte mare de astfel de bacterii în organism sau... o floră intestinală deja afectată de antibiotice. (4)

Refacerea florei: probioticele și prebioticele

Aproape că nu există discuție despre refacerea florei intestinale în care să nu se facă referire la probiotice și prebiotice. Tendința este evidentă în contextul în care, așa cum am sugerat deja, probioticele sunt un anumit tip de bacterii favorabile florei intestinale, iar prebioticele sunt suportul propice dezvoltării acestora.

Probioticele sunt bacterii favorabile florei intestinale, al căror aport în digestie este extrem de benefic. Ele se găsesc cu predilecție în produse lactate naturale, precum iaurtul și kefirul. În special iaurtul conține foarte multe bifidobacterii, care eliberează chimicale capabile să creeze un mediu acid în care foarte multe bacterii patogene nu se pot dezvolta.

Prebioticele sunt niște forme complexe de zaharuri sau de amidon, foarte apreciate de bacteriile benefice, oferindu-le condiții propice de dezvoltare. Cerealele integrale sunt cunoscute în mod special pentru acest aport, dar și ceapa și usturoiul, prazul, anghinarele și sparanghelul.

Cercetările în domeniul alimentelor probiotice au fost multă vreme ignorate. Aceste alimente conțin însă culturi vii de microorganisme apărute fie ca urmare a unui proces fermentativ, fie prin adăugarea lor directă. Pe lângă produsele obținute prin fermentarea lactatelor, probioticele se mai găsesc și în legumele fermentate sau produsele de soia fermentate. Tehnologia actuală ne permite chiar să inserăm probiotice și în suplimentele alimentare, dar și în orice alt preparat, inclusiv în formulele alimentare pentru bebeluși.

Prebioticele au devenit populare aproximativ în paralel cu probioticele, în contextul în care s-a constatat că aceste bacterii sunt foarte sensibile la numeroși factori cu care intră în contact. Așadar, pentru a le proteja cât mai mult pe parcursul digestiei și a permite proliferarea lor în interiorul tractului gastro-intestinal, a fost necesară dezvoltarea unor compuși alimentari de tipul fibrelor dietetice, care să servească drept hrană pentru bacterii – prebioticele.

În prezent, cercetările se îndreaptă către o zonă de graniță, aceea a simbioticelor, o combinație între probiotice și prebiotice. (1)