Patologia oculară

Cea mai frecventă patologie asociată globului ocular este reprezentată de viciile de refracţie precum:
- miopia
- hipermetropia
- astigmatismul.

Miopia

Se defineşte ca fiind vederea neclară la distanţă. Apare atunci când axul antero-posterior al globului ocular este mai mare decât în mod normal şi imaginea formată se situează anterior de retină, ceea ce determină formarea unei imagini neclare. Din punct de vedere clinic există mai multe tipuri de miopiei şi anume:
- miopia congenitală;
- miopia simplă;
- miopia degenerativă;
- miopia dobândită post-traumatic, drog indusă, în urma unei keratite.
Miopia congenitală ce este prezentă încă de la naştere şi este diagnosticată de la vârsta de 2-3 ani. Miopia congenitală poate fi asociată şi cu alte afecţiuni precum cataractă, microftalmie, absenţa irisului, megalocornee.
Miopia simplă este diagnosticată de cele mai multe ori între 5-15 ani şi datorită faptului că apare odată cu intrarea copilului la şcoală mai poartă denumirea de miopie şcolară. Simptomatologia este reprezentată de scăderea vederii la distanţă, fatigabilitate (oboseală) oculară însoţită de cefalee. Semne:
- globi oculati proeminenţi;
- camera anterioară mai adâncă decât în mod normal;
- fundul de ochi este normal.
Miopia simplă apare între 5-15 ani, dioptriile tinzând să crească până la vârsta de 18-20 de ani cu -0,5 ±0, 3 în fiecare an şi de obicei nu se depăşeşte valoare de -6, -8. Corectarea miopiei se realizează cu lentile divergente.

Hipermetropia

Reprezintă vederea neclară de aproape datorită faptului că razele luminoase ce vin de la infinit se proiectează în spatele retinei, ceea ce determină neclaritatea imaginii. Axa globului ocular este mai mică decât la ochiul normal. Simptomatologia poate fi de la asimptomatică până la oboseală oculară însoţită de cefalee şi diminuare a vederii. Semne ale hipermetropiei:
- dimensiunea globului ocular este mai mică;
- corneea este uşor mai mică decât în mod normal;
- camera anterioară este mai puţin profundă decât în mod normal;
- examenul fundului de ochi identifică un disc optic mic ce poate simula uneori papilita, deşi nu este prezent edemul, astfel fiind denumită pseudopapilită
Corecţia hipermetropiei se face prin intermediul lentilelor convergente.

Astigmatismul

Reprezintă un viciu de refracţie în care indicele de refracţie diferă în meridiane diferite. Razele lumoinoase, odată pătrunse în globul ocular nu converg într-un singur punct. Există 2 tipuri de astigmatism: regulat şi neregulat. Se corectează cu lentile cilindrice.

Glaucomul

Este o altă patologie destul de des întâlnită în ceea ce priveşte patologia analizatorului vizual, în special la persoanele în vârstă. În cadrul acestei patologii se regăseşte un grup de afecţiuni ce au ca rezultat final neuropatia optică progresivă şi la modificări ireversibile de câmp vizual ce sunt asociate frecvent cu creşterea presiunii intraoculare. Acest fenomen este cel mai frecvent factor de risc, dar nu singurul pentru dezvoltarea glaucomului. Glaucomul se clasifică astfel:
- glaucom congenital;
- glaucom primar al adultului ce poate fi cu unghi deschis, cu unghi închis şi prin mecanism mixt;
- glaucom secundar.
Patologia se instalează în mod insidios, de obicei asimptomatică până când a cauzat o pierderea semnificativă a câmpului vizual. De aceea, după o anumită vârstă, este necesară realizarea unui consult oftalmologic periodic. Uneori, un pacient atent poate observa defecte la nivelul câmpului vizual, cititul şi vederea de aproape se realizează cu dificultate, pacientul de obicei acuzând necesitatea schimbării frecvente a ochelarilor pentru presbiopie (tulburare a vederii de aproape apărută odată cu înaintarea în vârstă datorită pierderii elasticităţii cristalinului). De asemenea se observă o scădere a adaptării la întuneric.
Printre manifestările clinice a atacului acut de glaucom enumerăm:
- fotofobie;
- blefarospasm;
- hiperlacrimaţie;
- congestie oculară;
- semne de la nivelul corneei precum edem, rupturi ale membranei Descement;
- halouri colorate.
Deseori la persoanele în vârstă este necesar, pe lângă diagnosticul diferenţial cu cele 4 patologii determinante ale ochiului roşu enumerate anterior şi cu sindromul acut abdominal, existând frecvente cazuri în care un atac acut de glaucom a fost considerat drept un abdomen acut.

Cataracta

Reprezintă pierderea transparenţei cristalinului consecutiv unor procese degenerative ce duc în final la opacifierea fibrelor acestuia. Se poate clasifica în funcţie de etiologie astfel:
- cataractă congenitală
- cataractă dobândită ce poate apărea în următoarele situaţii:
• cataracta senilă;
• cataracta traumatică;
• cataracta de cauză metabolică;
• cataracta apărută consecutiv radiaţiilor;
• cataracta toxică determinată de corticoterapie, creşterea cantitaţii de cupru sau de fier;
• cataracta asociată cu boli dermatologice;
• cataracta asociată cu boli osoase;
• cataracta din distrofia miotonică, sindromul Down, sindromul Lowe.
În cataracta dobândită, opacifierea cristalinului poate fi prezentă fără apariţia nici unui simptom. Unul dintre primele simptome apărute este reprezentat de scăderea toleranţei la lumina puternică precum lumina soarelui sau cel mai frecvent lumina de la farurile maşinilor. Alte simptome sunt reprezentate de diplopie sau vederea deformată a obiectelor, halouri colorate, scăderea acuităţii vizuale sau imagini inceţoşate. Tratamentul este strict chirurgical şi constă în extracţia cristalinului opacifiat cu unul artificial.

Retinopatia hipertensivă

Reprezintă una dintre complicaţiile hipertensiunii arteriale, ea apărând consecutiv vasoconstricţiei, sclerozei arteriale şi creşterii permeabilităţii vasculare. Manifestarea clinică princeps a acestei afecţiuni este reprezentată de scăderea acuităţii vizuale datorită edemului şi exsudatului apărut la nivel retinian, putând apărea în rare cazuri şi decolarea de retină cu cecitate consecutivă. Modificările apărute în cadrul retinopatiei hipertensive sunt reversibile atât timp cât nu s-a instalat încă leziunea vasculară organică. Tratament: corecţia optimă a hipertensiunii arteriale este cea mai bună metodă de prevenţie a retinopatiei hipertensive.

Retinopatia diabetică

Face referire la modificările retiniene observate la pacientul cu diabet zaharat, de obicei dezechilibrat şi cu o lungă durată de evoluţie. Aceasta poate fi proliferativă sau neproliferativă. În ceea ce priveşte tratamentul se indică prevenţia pierderii funcţiei vizuale din cadrul retinopatiei diabetice prin controale regulate oftalmologice. Un rol esenţial îl joacă şi tratamentul medicamentos adresat controlului factorilor de risc, corticoterapie intravitroasă, inhibitori de protein kinaza C, inhibitori de factori de creştere vasculară endotelială, antioxidanţi. Se poate realiza şi fotocoagularea laser, în special la formele proliferative sau tratament chirurgical reprezentat de vitrectomie în cazul hemoragiilor vitroase persistente, dezlipire de retină.

Conjunctivita

Se defineşte prin hipereremia conjunctivei însoţită de exsudat apos, mucos, mucopurulent sau purulent. Simptomatologia clinică este reprezentată de disconfort sau senzaţie de corp străin, dilataţia vaselor de la nivelul conjunctivei, uşoară fotofobie, exsudat mucopurulent de la nivelul ochiului, lipirea pleoapelor cu secreţie în timpul somnului, uşoară înceţoşare a vederii, uneori pot apărea şi halouri colorate. Congestia conjunctivală este mai intensă la nivelul conjunctivei palpebrale, la nivelul fundurilor de sac şi la nivelul porţiunii periferice a conjunctivei bulbare. Uneori poate fi prezent şi chemozisul (edemul conjunctivei) sau hemoragii peteşiale. Genele sunt de obicei unite prin cruste galbene. Apogeul conjunctivitei mucopurulente este atins în 3-4 zile; în cazul în care aceasta nu este tratată, evoluţia acesteia poate fi copleşitoare, vindecarea durând 10-15 zile. Se poate complica cu ulcer corneean, keratită superficială, blefarită sau dacriocistită. În absenţa tratamentului, poate evolua spre conjunctivită cronică.